Oprea Vlase, cel mai titrat antrenor din handbalul masculin românesc, s-a stins ieri din viață, la vârsta de 84 de ani. În urma lui au rămas trei titluri mondiale cu naționala României, 8 titluri de campion și o Cupă a Campionilor Europeni cucerite cu Dinamo și multe regrete.
Oprea Vlase a fost un tip tăiat parcă din stâncă. Puternic, vertical, sever până la duritate. Rareori lăsa pe chipul său aspru să răsară câte un zâmbet. „Un om aspru, cu el și cu ceilalți. Un vizionar, un fanatic al antrenamentului. Și-a sacrificat viața pentru handbal”, este caracterizarea pe care i-o face, în puține cuvinte, Nicolae Nedef, fostului lui coleg de pe banca tehnică a naționalei României.
Dinamo, echipa lui de vis
Oprea Vlase a fost cu adevărat un vizionar. El a fost cel care a militat pentru introducerea handbalului în 7 la noi în țară. Curajul lui a fost taxat la vremea respectivă de Ioan Kunst Ghermănescu și alți oameni din federație, care credeau în „varianta în 11”, dar Vlase i-a convins cu dovezi că altul este viitorul. Și nu s-a înșelat. A început să construiască la Dinamo o echipă de vis, cu Ivănescu, Redl, Hnat, Gheorghe Covaci, Mircea Costache I, pregătită după metode moderne. „A fost primul care a introdus individualizarea”, mai spune Nedef. Acei jucători au constituit ulterior scheletul naționalei care cucerea, în 1961 și 1964, primele titluri mondiale la handbal în 7.
Antrenamente la 1:00 noaptea!
Valentin Samungi a fost unul dintre produsele lui Vlase, din generația a doua. „Am sentimentul că mi-a murit tata a doua oară. Era un antrenor foarte sever și dedicat. Am făcut antrenamente și în tren, și camera de hotel, chiar și în avion. Fără glumă, ne-a scos pe culoar pentru flotări. La începuturi, sala Dinamo era folosită de toți sportivii din club, de la gimnaști, până la cei de la jocuri. Țin minte că nu o dată ne-a trezit la 1:00 noaptea, pe mine și pe Penu, să ne antrenăm. Sub masca aceea a durității era însă un om extraordinar. Dacă mulți dintre noi suntem realizați în viață i se datorează și lui”, povestește Samungi.
Legende cu hepatită
O legendă care încă circulă în handbalul românesc spune că antrenamentele lui Vlase erau atât de dure încât puțini scăpau fără să facă hepatită. Samungi spune că ceva adevăr există: „Erau jucători care făceau hepatită, dar e și multă exagerare. Este adevărat, erau multe antrenamente în care ne căram unii pe alții în vestiar, unde efectiv vomam. Pentru noi, meciul era distracție, antrenamentul un chin”… Așa a ieșit România de patru ori campioană mondială, cu astfel de sacrificiu și astfel de antrenori… Și tot de aceea am dispărut din top de ani buni. Oprea Vlase s-a stins discret și demn, fără ca uriașa lui experiență să mai intereseze pe cineva.
„Mi-e greu să vorbesc de Oprea Vlase la trecut. A fost un profesionist desăvârșit, un caracter deosebit”, Cornel Oțelea, fost antrenor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER