Campionatul Mondial de handbal feminin s-a încheiat duminică, la Hamburg, cu o surpriză, succesul Franței în fața Norvegiei (23-21). Nordicele erau mari favorite, mai ales că au jucat un handbal încântător în fazele anterioare ale întrecerii, cu Spania, Rusia și Olanda. Franța a câștigat al doilea titlu mondial din istorie și parcă ne-a mai adâncit puțin amărăciunea, știind faptul că a terminat după România în grupa de la Trier. Ba chiar, naționala tricoloră s-a înscris în categoria dezamăgirilor la turneul final din Germania, alături de Germania, Serbia și Brazilia, după ce a terminat doar pe locul 10.
La finalul Campionatului Mondial încercăm să tragem niște concluzii, din postura de suporteri, de chibiți, pentru că parcursul va fi analizat de oamenii de specialitate în comisiile și forurile superioare ale Federației Române de Handbal. Cel puțin așa ar fi normal să se întâmple.
România a plecat de acasă în Germania cu gândul de a pătrunde în Top 8 la Campionatul Mondial, fără a uita însă să rostească obiectivul principal, reconstrucție pentru Tokyo 2020! „Avem un obiectiv oarecum îndepărtat și nu chiar așa de îndepărtat, Tokyo 2020. Până atunci sunt doar obiective intermediare, care ar trebui să ne arate stagiul de pregătire. În același timp ne dorim să ne clasăm cât mai bine și să facem o figură onorabilă. Ne ducem la acest Campionat Mondial, după cum bine știți echipa României este singura calificată la toate edițiile, cu doleanța de a fi în primele 6, dar cred că și o clasare în primele 8 naționale este onorabilă pentru acest moment în care echipa este în reconstrucție. Inclusiv pentru fete, o clasare pe locurile 1-6 ar însemna și o înscriere în proiectul Samurai al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ne-am încadra în criteriile deja făcute publice și ar fi o gură de oxigen”, a fost declarația președintelui FR de Handbal înaintea plecării la turneul final. Acum, la final de Campionat Mondial, nu putem spune că România a obținut o clasare onorabilă. Și tot la final ce competiție, nu știm dacă în Germania a fost vorba de o reconstrucție, analizând logic niște aspecte, vârsta medie a lotului cu care s-a prezentat, faptul că aproape toate jocurile (exceptând cel cu Franța și o repriză cu Paraguay) au fost duse cu 8-9 jucătoare.
România s-a prezentat la turneul final cu o echipă care are o medie de aproape 27 de ani! O vârstă care presupune, în mod normal, suficientă experiență pentru a aborda niște meciuri cu miză importantă. Olanda, Franța, Norvegia au fost tot pe acolo ca medie de vârstă, dar au venit la turneul final cu echipe gata formate, au schimbat doar câte 2-3 jucătoare în loturi. Naționala tricoloră a început reconstrucția cu 6 jucătoare sub 25 de ani, adică Yulia Dumanska, Denisa Dedu, Cristina Laslo, Mădălina Zamfirescu, Ana Maria Berbece și Eliza Buceschi, în condițiile în care a avut nu mai puțin de 9 debutante la un Campionat Mondial! Iar Buceschi și Dedu nu au fost debutante. Asta înseamnă că undeva s-a întâmplat un „scurtcircuit”:
Am urmărit în întregime Campionatul Mondial și am observat că până la final sau măcar în Top 8 au ajuns doar naționalele care au avut „echipe”, nu doar lider! Cristina s-a străduit să coaguleze în jurul ei o echipă, starea de spirit a fost bună pentru o astfel de competiție, tocmai atmosfera din cadrul lotului a și condus la acele reveniri spectaculoase la vremea respectivă, din reprizele secunde cu Slovenia, Spania și Angola,. Dar au fost totuși câteva elemente care poate merită a fi dezbătute.
Sigur, de pe margine, tot timpul pare mai ușor. Iar la final, toți suntem plini de idei. Dar pentru istorie rămâne acest loc 10, dar și regretele că s-ar fi putut mai mult dacă s-ar fi acționat sută la sută după câteva principii esențiale pentru un turneu final, corecte, adică după valoare, formă sportivă, etc. Acest loc 10 arată una din cele mai slabe evoluții din istoria participărilor. Mai jos, România a fost în 1997, culmea, tot în Germania (locul 12), în 2001 (locul 17) și 2011 (locul 13). Paradoxul și mai mare este că această clasare slabă a venit după ce ai câștigat grupa! Așadar, un culoar favorabil spre fazele finale. Și mai mare este dezamăgirea când știi că și alte echipe te-au ajutat să ajungi într-o postura de „trăgaci” (când s-a mai întâmplat ca anumite rezultate să avantajeze România?), ai avut și o zi în plus de odihnă și totuși nu ai profitat de această șansă imensă. Rămânem cu regretele. Oare cei responsabili au la fel și ei regrete, pentru că beneficii știm sigur că au, chiar lună de lună, iar „sporul” este asigurat și de ceea ce a lăsat în urmă naționala feminină în ultimii ani.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER