Naționala de handbal feminin a României a învins, sâmbătă, reprezentativa Serbiei, scor 40-28 (20-14) și s-a calificat în grupa principală I, la CE din Danemarca și Norvegia.
Minutul 3 a fost fatidic pentru echipa noastră, care a pierdut-o pe Cristina Vărzaru, accidentată la gleznă, fiind nevoită să părăsească terenul (scor 1-2).
Debutantă la Campionatul European, Magda Paraschiv i-a luat locul, într-un meci cu mare miză pentru tricolore, care nu au început deloc bine (1-4, min. 8). Meciul s-a „încins” două minute mai târziu, 4-5, după două realizări ale Roxanei Han, aflată în postura inedită de extremă stânga. Egalarea a venit după un gol al Ionelei Stanca, 5-5 (min. 12), urmat de încă unul al lui Tivadar, pentru 6-5, prima dată când România se afla în avantaj. Treptat, fetele au prins curaj, s-au descătușat, etalând jocul obișnuit, 13-7 (min. 20), pentru ca la pauză, tabela să arate un scor liniștitor, 20-14. Partea a doua nu a fost cu mult diferită, tricolorele făcând eforturi pentru a-și păstra un avantaj cât mai confortabil (27-17, min. 38 și 31-22, min. 48).
Echipa României a încheiat grupa preliminară A cu victoria de care avea nevoie pentru calificarea sigură mai departe, scor 40-28, în fața Serbiei, care a rămas pe ultimul loc, cu 0 puncte. Portarul Talida Tolnai a fost cea mai bună jucătoare din tabăra României, cu 15 intervenții reușite (una de la 7 metri).
Marcatoare:
România – Neagu 7 goluri, Ardean-Elisei 5, Geiger 5, Stanca 5, Manea 4, Paraschiv 3, Han 3, Chintoan 3, Fiera 2, Brădeanu 1, Șoit 1, Tivadar 1.
Serbia – Krpez 6 goluri, Lekici 5, Nisavici 3, Cubela 3, Damnjonovici 2, Balac 2, Vuckovici 2, Pop-Lazici 2, Dmitrovici 1, Zivkovici 1, Bartosici 1.
Cu două victorii din trei meciuri jucate în grupa A preliminară, echipa României s-a calificat în grupa principală I, cu 2 puncte, alături de Danemarca și Spania. Rezultatul ultimului meci de sâmbătă, între Danemarca și Spania, va stabili doar cu câte puncte vor merge mai departe cele două formații.
Conform regulamentului, în grupele principale contează doar rezultatele directe cu echipele din grupa preliminară, care se califică și ele.
Meciurile din grupele principale încep duminică (grupa a II-a), respectiv luni (grupa I).
Sursa: Mediafax
Desfășurarea LIVE TEXT a partidei:
Min 60 – Final de meci!
Min 59 – ROM-SER 40-28 – Cubela
Min 59 – ROM-SER 40-27 – Chintoan
Min 59 – ROM-SER 40-27 – Balac
Min 58 – ROM-SER 39-26 – Ardean
Min 57 – ROM-SER 38-26 – Manea
Min 57 – ROM-SER 37-26 – Manea
Min 56 – ROM-SER 36-26 – Balac
Min 56 – ROM-SER 36-25 – Chintoan
Min 54 – ROM-SER 35-25 – Neagu
Min 53 – ROM-SER 34-25 – Ardean
Min 52 – ROM-SER 33-25 – Chintoan
Min 52 – ROM-SER 32-25 – Krpez
Min 49 – ROM-SER 32-24 – Nisavic
Min 48 – ROM-SER 32-23 – Geiger
Min 47 – ROM-SER 31-23 – Krpez
Min 47 – ROM-SER 31-22 – Manea
Min 46 – ROM-SER 30-22 – Ardean
Min 45 – ROM-SER 29-22 – Nisavic
Min 44 – ROM-SER 29-21 – Vuckovic
Min 42 – Tivadar, eliminare 2 minute
Min 42 – ROM-SER 29-20 – Paraschiv
Min 41 – ROM-SER 28-20 – Vuckovic
Min 41 – Krpez, eliminare 2 minute
Min 41 – ROM-SER 28-19 – Zivkovic
Min 40 – ROM-SER 28-18 – Ardean
Min 39 – ROM-SER 27-18 – Lekic
Min 37 – ROM-SER 27-17 – Manea
Min 36 – Zivkovic, 2 minute eliminare
Min 36 – ROM-SER 26-17 – Neagu
Min 35 – ROM-SER – 25-17 – Geiger
Min 34 – ROM-SER 24-17 – Balac
Min 34 – ROM-SER – 24-16 – Han
Min 33 – ROM-SER – 23-16 – Cubela
Min 33 – ROM-SER 23-15 – Geiger
Min 32 – Elisei, eliminare 2 minute
Min 32 – ROM-SER 22-15 – Geiger
Min 31 – ROM-SER 21-15 – Krpez
Min 31 – ROM-SER 21-14 – Neagu
Min 31 – A început a doua repriză!
Min 30 – Final de primă repriză!
Min 29 – ROM-SER 20-14 – Fiera
Min 29 – Damijanovic, eliminare 2 minute
Min 29 – ROM-SER 19-14 – Lekic
Min 28 – ROM-SER 19-13 – Fiera
Min 27 – ROM-SER 18-13 – Krpez
Min 25 – ROM-SER 18-12 – Paraschiv
Min 24 – ROM-SER 17-12 – Geiger
Min 24 – ROM-SER 16-12 – Damijanovic
Min 23 – ROM-SER 16-11 – Dimitrovic
Min 23 – ROM-SER 16-10 – Neagu
Min 23 – ROM-SER 15-10 – Ardean
Min 22 – ROM-SER 14-10 – Lazic
Min 21 – ROM-SER 14-9 – Gâlcă
Min 21 – ROM-SER 13-9 – Nisavic
Min 19 – ROM-SER 13-8 – Lekic
Min 19 – ROM-SER 13-7 – Brădeanu
Min 18 – ROM-SER 12-7 – Gâlcă
Min 17 – ROM-SER 11-7 – Neagu
Min 16 – ROM-SER 10-7 – Paraschiv
Min 15 – ROM-SER 9-7 – Gâlcă
Min 14 – ROM-SER 8-7 – Neagu
Min 13 – ROM-SER 7-7 – Krpez
Min 13 – ROM-SER 7-6 – Neagu, 7 metri
Min 12 – ROM-SER 6-6 – Lekic
Min 12 – ROM-SER 6-5 – Tivadar
Min 11 – ROM-SER 5-5 – Gâlcă
Min 9 – ROM-SER 4-5 – Han
Min 9 – ROM-SER 3-5 – Lekic
Min 9 – ROM-SER 3-4 – Han
Min 8 – ROM-SER 2-4 – Gâlcă
Min 7 – ROM-SER 1-4 – Krpez
Min 4 – Elisei e eliminată 2 minute
Min 3 – ROM-SER 1-3 – Lekic, 7 metri
Min 2 – Vărzaru a ieșit accidentată
Min 2 – ROM-SER 1-2 – Damijanovic
Min 1 – ROM-SER 1-1 – Șoit
Min 1 – ROM-SER 0-1 – Bartosic
Min 1 – A început partida!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER