Federația Europeană de Handbal a publicat azi cele două urne valorice înaintea tragerii la sorți pentru barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2019, care va avea loc sâmbătă, la Zagreb. Așa cum se știa deja, România a fost distribuită în urna a doua alături de Austria, Muntenegru, Ungaria (locurile 13-16 la Campionatul European), Lituania, Olanda, Portugalia, Rusia, Elveția / Bosnia.
În prima urnă se vor regăsi Spain/Suedia, Cehia, Croația, Norvegia, Slovenia, Belarus, Macedonia, Serbia, Islanda. Echipa mai bine clasată dintre Spania și Suedia la Campionatul European se va califica direct la Campionatul Mondial, unde și-au asigurat deja prezența Franța, Danemarca și Germania, ultimele două fiind țările organizatoare.
La cum arată prima urnă valorică, este greu de nominalizat un adversar accesibil. Ar fi de evitat însă în primul rând Spania / Suedia, Norvegia, Croația, Slovenia. Meciurile de baraj se vor desfășura în dublă manșă în luna iunie. Câștigătoarele celor 9 perechi care se vor forma mâine se vor califica la turneul final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER