HCM Constanța a plecat ieri dimineață spre Buzău, orașul gazdă al meciului de azi cu Wisla Plock, din grupa C a Ligii Campionilor, dar n-a ajuns până aseară (n.r. la închiderea ediției, ora 21:00) la destinație. „Marinarii” au stat ore întregi blocați în apropiere de Slobozia, drumul către Urziceni fiind acoperit de nămeți de zăpadă.
Un drum între Constanța și Buzău se parcurge cu autocarul, în gereneral în 4-5 ore. Zăpezile și viscolurile din ultimele zile, care au blocat sud-estul țării, i-au pus în gardă pe oficialii HCM-ului. Ei au apelat la ajutorul poliției și jandarmeriei, precum și la Compania Națională de Drumuri și Poduri pentru a face cale liberă echipei. În condițiile în care multe drumuri au fost închise, Popescu & Co au avut nevoie de liberă trecere pentru a ajunge la Buzău. În plus, HCM a pornit ieri la ora 9:00 la drum flancată și de trei utilaje de deszăpezire.
Blocați ore întregi la Slobozia
De ce s-a temut, HCM Constanța n-a scăpat. Trupa lui Constantin Ștefan s-a împotmolit la Slobozia, după ora prânzului. Motivul? Până atunci, pe o porțiune însemnată de drum între Slobozia și Urziceni nu intervenise niciun utilaj de deszăpezire. Salvarea campioanei României a venit tocmai de la cele trei echipaje cu care a plecat la drum. Mașinile și-au intrat imediat în rol, dar până aseară, la ora 21:00, HCM nu reușise să ajungă încă la destinație. De antrenament, nici nu s-a mai pus problema, acesta fiind contramandat. Probleme au întâmpinat și polonezii de la Wisla Plock, oaspeții fiind conduși prin Vălenii de Munte spre Buzău.
„Nu ni se pare normal ca în secolul 21 să nu poți deszăpezi un drum. Avem un meci greu cu Wisla și nu e deloc confortabil să stai atâtea ore în autocar”, Marius Novanc, pivot HCM Constanța
Victorie obligatorie cu Wisla Plock
Înaintea meciului de azi, HCM Constanța ocupă ultimul loc în ierarhia grupei C a Ligii Campionilor, dar mai are șanse la calificarea în optimile întrecerii. Campioana României poate merge mai departe și cu două victorii din trei posibile, dar condiția este ca polonezii să nu mai câștige niciun joc până la final. În orice caz, trupa lui Constantin Ștefan este obligată să se impună în această seară la Buzău.
CLASAMENT / grupa C 1. Hamburg 7 7 0 0 222-170 14 2. Metalurg Skopje 7 4 1 2 185-164 9 3. Cimos Koper 7 4 1 2 190-175 9 4. Wisla Plock 7 2 1 4 187-202 5 5. St. Petersburg 7 1 1 5 166-209 3 6. HCM Constanța 7 1 0 6 168-198 2 În ultimele două meciuri, HCM Constanța va juca împotriva rușilor de la St. Petersburg (A) și macedonenilor de la Metalurg (D)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER