Paula Ungureanu, una dintre cele mai importante jucătoare din naționala de handbal a României, a fost huiduită de publicul din Baia Mare, la meciul pe care HCM l-a jucat, joi, pe teren propriu cu HC Roman.
Problemele financiare cu care se confruntă HCM fac ca cele mai importante handbaliste să nu rămână la Baia Mare și din sezonul viitor. Este și cazul portarului Paula Ungureanu (35 de ani), care are mari șanse să se transfere la CSM București, marea rivală a băimărencilor, lucru peste care fanii nu pot trece foarte ușor.
Joi, la meciul cu HC Roman din etapa a 23-a a Ligii Naționale, unii dintre fanii prezenți în tribune au huiduit-o pe Paula Ungureanu, în momentul în care jucătoare decisivă atât pentru HCM, cât și pentru naționala de handbal a României medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din 2015, a fost prezentată de crainicul sălii. Suporterii îi reproșează goalkeeper-ului evoluția din meciul cu brașovencele, din etapa trecută, în urma căruia șansele la titlu au devenit practic nule, iar huiduielile vin și ca urmare a intenției Paulei de a merge, alături de coechipiera Katarina Jezic, la marea rivală din București, din vară.
Totuși, galeria echipei din Baia Mare i-a scandat numele și a aplaudat-o la începutul meciului câștigat de HCM, scor 27-22 cu Roman.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER