România, la 60 de minute distanță de calificarea la Campionatul Mondial de handbal feminin din Germania. Tricolorele au câștigat la 5 goluri diferență manșa tur cu Austria, dar au avut probleme 50 de minute

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

România a învins Austria cu 34-29 în prima manșă a barajului de calificare la Campionatul Mondial de handbal feminin din Germania, disputată la Oradea. Desprinderea a venit abia în ultimele 10 minute, după ce adversara le-a dat tricolorelor multe bătăi de cap. Partida retur va avea loc peste 4 zile, la Stockerau.

  • România este singura națiune din lume care participat la toate edițiile ale Campionatului Mondial.

„Este clar că în momentul de față echipa noastră nu arată chiar ca acea națională de care se temeau adversarii înainte, pentru că este schimbată”, a prefațat Cristina Neagu partida tur cu Austria. Vorbele interului stânga au fost acoperite total la Oradea, întrucât Austria a jucat fără complexe în fața tricolorelor, în ciuda statutului unor handbaliste din tabăra lui Herbert Muller, de semi-profesioniste.

Adversara a început tare, cu om la om la Cristina Neagu încă din prima secundă. Herbert Muller a gândit că poate doar așa ar avea o șansă cu România, iar în principiu tactica i-a cam ieșit. România s-a descurcat totuși fără Cristina în atac, Ana Maria Dragut asumându-și rolul de a arunca la poartă. Marcajul strâns la Neagu a creat, totodată, spații mai mari în defensiva austriacă, de multe ori speculate.

Problema României nu a fost însă în atac, ci în apărare, unde a fost depășită cu lejeritate de o echipă fără talie, dar fâșneață. Frey și Kovacs, ultima fiind „produsul” Simonei Spiridon, au înscris foarte multe goluri de la distanță, fără a întâmpina o rezistență deosebită din partea tricolorelor. De asemenea, pivotul Huber, tot de 21 de ani, a scos aruncări de la 7 metri pe bandă rulantă în prima parte. Orice schimbare a făcut Ambros Martin în apărare, lucrurile nu au funcționat, echipa a fost departe de ceea ce a jucat și la Campionatul European în compartimentul defensiv. Astfel, Austria a reușit să rămână aproape de România până în minutul 50, chiar să și conducă în minutul 26, scor 14-15.

Lucrurile au început să reintre în normal abia în ultimele minute ale jocului, când Cristina Neagu a reușit să domine situația în atac, dar și pe o pierdere de viteză a oaspeților. Axa Neagu – Pintea a început să producă goluri pe bandă rulantă, cele două tricolore fiind bine susținute de o altă jucătoare cu mare experiență în echipă, Valentina Ardean. De la scorul de 27-25 în minutul 51, România s-a desprins la 34-28 cu mai puțin de 90 de secunde înainte de final. Austria a fost însă echipa care a închis tabela în acest meci, scor 34-29, și a privit rezultatul ca pe o mare victorie, în condițiile în care estimările erau că vor pierde de la 10 goluri în sus.

Noua echipă națională a României se naște mult mai greu după cum a arătat manșa tur cu Austria, dar și partida amicală cu Ungaria de săptămâna trecută (21-31), pentru că nu trebuie scoasă nici aceasta din imaginea conturată. Din moment ce Ambros Martin a fost nevoit să stea cu Cristina Neagu 60 de minute în teren în fața unei selecționate modeste, înseamnă că lucrurile nu au fost deloc așa cum ar fi trebuit.

„Avem foarte multe jucătoare noi, nu au experiență la acest nivel, e normal ca lucrurile să nu meargă așa cum vrem pentru moment. Am obținut o victorie nu foarte clară, una care nu-ți asigură calificarea la Campionatul Mondial. Mergem în Austria să câștigăm. Sunt puțini antrenori care joacă om la om încă din minutul 1, dar nu atacul a fost problma, ci faptul că am primit 29 de goluri„, a declarat Cristina Neagu la TVR2

„Mă bucur foarte mult că timp de 50 de minute am reușit să fim aproape de o echipă de talie mondială. Sunt foarte mândru de cum au luptat fetele. România poate va câștiga mai clar în retur, dar încercăm să le încurcăm și la meciul următor„, Herbert Muller, selecționer Austria, pentru TVR2

România – Austria 34-29 (17-16)

Dedu, Dumanska – Udriștioiu 4, Szucs, Dincă 1, Neagu 7, Pricopi, Perianu 6, Laslo, Ardean 7, Popa, Dragut 5, Pintea 4, Tomescu, Zamfirescu, A. Ilie. Antrenor: Ambros Martin

Flock, Blazek – Frey 9, Schindler, Goricanec 1, Bauer 1, Logvin 1, Dedic 1, Kovacs 10, Engel 3, Huber 1, Berisha, Wess, Ivancok, Bosch 2. Antrenor: Herbert Muller

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×