Naționala de handbal masculin tineret a României a învins, vineri, la Pitești, reprezentativa Bulgariei, cu scorul de 38-20 (22-9), în primul meci din grupa 6 europeană de calificare la Campionatul Mondial din 2015.
Marcatorii tricolori au fost Negru 8 goluri, Thalmaier 6, Racoțea (foto – în galben) 4, Șomlea 3, Nistor 3, Szasz 3, Bursuc 3, Stroe 2, Ungureanu 2, Burlacu 1, Lupșe 1, Rotaru 1, Sîncelean 1 gol. Tot vineri, în grupa 6 ale cărei meciuri sunt găzduite de Pitești, se va mai disputa meciul dintre Croația-Slovenia.
Sâmbătă, România va juca de la ora 18.00 cu Croația, iar duminică, de la aceeași oră, tricolorii mici vor întțlni Slovenia.
Conform regulamentului, doar prima clasată din fiecare din cele opt grupe europene preliminare obține calificarea la turneul final al Campionatului Mondial under 21, găzduit în 2015 de Brazilia.
Germania, campioana CE under 20, vicecampioana aceleiași competiții, Suedia, și campioana mondială en-titre, Danemarca, sunt calificate direct la turneul final. Pentru celelalte opt locuri disponibile vor lupta 30 de echipe, între care și România.
Campionatul Mondial din Brazilia va avea loc între 19 iulie și 2 august.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER