EURO 2014 | Ce nu s-a văzut la televizor. România – Norvegia sau cum să treci rapid de la entuziasm la coșmar și invers

Redactor:
Marius Hutu
EURO 2014 | Ce nu s-a văzut la televizor. România - Norvegia sau cum să treci rapid de la entuziasm la coșmar și invers
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a pierdut primul meci de la Campionatul European de handbal feminin din Ungaria și Croația, fiind învinsă de Norvegia cu 27-19.

Debutul tricolorelor de la turneul final a fost marcat de două elemente care s-au aflat într-o totală contradicție, entuziasm și coșmar. Prima stare de spirit a acaparat tribunele, înaintea jocului cu Norvegia. Peste 1.000 de suporteri români au găsit de cuviință că un weekend de neuitat ar putea fi petrecut la Debrecen: suporteri, oficiali, cu mic, cu mare au luat cu asalt Fonix Arena, sperând să pună umărul alături de echipa lui Tadici la o victorie în fața campioanei olimpice en-titre. Tribunele au transmis pasiune, entuziasm, optimism. Atmosferă a fost mai degrabă nordică, având în vedere că la ultimele turnee România nu a rupt gura târgului. La orice început de competiție, lucrurile sunt văzute în roz, până la urmă toată lumea pleacă de la zero.

Viteza în minus și gemenele

Emulația transmisă din tribune n-a avut însă corespondență și în teren. Jocul tricolorelor s-a tranformat într-un coșmar chiar din primele minute! Jocul României a fost încurcat aproape din toate punctele de vedere. Au fost emoțiile care au contat mai mult decât ar fi trebuit, așteptările au crescut exponențial cu numărul de fani din tribune. Au apărut apoi greșelile tehnice, care s-au înmulțit rapid mult prea rapid pentru o națională care încă mai emite pretenții. Toate astrele au fost parcă împotriva echipei lui Tadici: în prima repriză, mingea a lovit bara de patru ori, iar o dată a ținut cu tot dinadinsul să sară peste poartă la o acțiune în care Nechita a vrut să dea gol cu pământul. De parcă n-ar fi fost de ajuns, în joc au mai intervenit și surorile Bonaventura, care au dat câteva decizii bizare împotriva României și care au avut darul să-l irite la maximum pe selecționer, dar și pe spectatorii din tribune.

Poartă nu, apărare nu, atac doar Neagu parțial, arbitri împotrivă, iar la alergare, cel puțin o viteză în minus față de adversare. Ca și concluzie generală, România n-a avut orizont la debutul la Europene. Iar în aceste condiții, o campioană olimpică en-titre în handbal te spulberă fără niciun resentiment. Norvegia a ajuns la o diferență halucinantă de nouă goluri până la pauză (16-7) fără să forțeze niciun moment. Nu s-a oprit însă aici și a continuat să marcheze la foc automat și în prima parte a reprizei a doua.

Le-au cântat „Deșteaptă-te române!”. Degeaba

Tricolorele au clacat psihic și n-au mai avut puterea să o ia de la capăt din minutul 31. Norvegia s-a desprins la 23-10 în minutul 44 și doar o parte din fanii naționalei, situați în spatele Paulei Ungureanu, au rămas insensibili la un asemenea rezultat. Pentru atmosfera unui European, spectatorii au continuat să se bucure de prezență la meci și au încercat cu inclusiv „Deșteaptă-te române!”, cu „Roșia Montană”, cu tot ce le-a stat la îndemână pentru a asigura un tonus optim, interes pentru joc până la final. În tribune lucrurile au fost în regulă până la final, în arenă lucrurile s-au terminat rapid. În minutul 60, rezultatul a fost mai „strâns” decât au stat lucrurile în teren. Dar s-a terminat la fel cum a și fost până în minutul 1, însă numai în tribune: cu entuziasm. Suporterii au câștigat la fel de clar meciul lor din tribune.

Norvegia a câștigat cu 27-19, un rezultat destul de dur, care nu arată deloc bine în dreptul României. Din contră, pare dezarmant și rămâne de văzut dacă tricolorele au puterea să se ridice după un asemenea eșec.

Fotografii: Sebastian TĂ‚TARU

Norvegia – România 27-19 (16-7)

Norvegia: Grimsbo 12 intervenții, Solberg 5 intervenții – Oftedal 5/8, Riegelhuth 4/5, Loke 4/7, Alstad 4/6, Kristiansen 4/9, Mork 3/6, Herrem 3/5.

România: Ungureanu 7 intervenții, Dedu 2 intervenții – Neagu 7/17, Brădeanu 3/10, Băbeanu 2/4, Elisei 2/4, Țăcălie 2/4, Perianu 1/2, Chiper 1/2, Pintea 1/1, Nechita 0/1, Chintoan 0/2

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii s-au despărțit de parteneri + ce a zis omul de afaceri despre fosta lui iubită
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii…
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI.  Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în turn la Ileana-Cosânzeană
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în…
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:…
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
Pepe a spus adevărul despre banii încasaţi la nunta cu Yasmine. Ce a găsit în plicuri
Pepe a spus adevărul despre banii încasaţi la nunta cu Yasmine. Ce a găsit în plicuri
Decizie azi, 26 iunie, pentru românii cu telefoane mobile. Nu mai scapă nimeni
Decizie azi, 26 iunie, pentru românii cu telefoane mobile. Nu mai scapă nimeni
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească de pe litoralul românesc”
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească…
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×