Naționala feminină de handbal poate fi azi, după meciul cu
Ucraina (ora 12:00, în direct pe Digi Sport), prima selecționată
calificată la Campionatul European din decembrie, exceptând,
bineînțeles, țările gazde, Norvegia și Danemarca.
Având adversare precum Elveția și Portugalia în grupa A
preliminară, România nu a avut nicio dificultate în a-și obține
punctele puse în joc. A făcut doar un pas greșit, miercuri, în
deplasarea de la Zaporojie (scor 27-27), dar și-a păstrat șefia în
grupă datorită victoriilor mult mai concludente față de cele ale
Ucrainei.
Intră
Moldovan și Bârsan
Prima reprezentativă mai are nevoie doar de două puncte pentru a
fi și matematic calificată la Euro 2010, din acest punct de vedere
putând fi prima națională care obține biletele pentru turneul
final. „În Ucraina nu am făcut un meci foarte bun, iar fetele
trebuie să demonstreze acum că sunt capabile de cu totul alte
lucruri. Calificarea nu cred că mai poate fi pusă sub semnul
întrebării, dar nu vrem să ne supărăm după meciul de azi. Vrem să
ne ducem liniștiți la familii”, ne-a declarat Radu Voina.
Selecționerul le va introduce azi pe Ada Moldovan și Florina
Bârsan, care nu au jucat în tur, în timp ce Ramona Maier va fi
menajată, pentru a nu risca o recidivă.