Naționala feminină va avea două absențe de marcă la Campionatul European. Pe lângă Carmen Amariei (foto, în dreapta), selecționerul nu se va putea baza nici pe Ramona Farcău.
România va trebui să se descurce la turneul final din Danemarca și Norvegia fără două handbaliste emblematice ale naționalei ultimilor zece ani. Carmen Amariei a confirmat ieri că nu poate participa la Campionatul European după intervenția chirurgicală suferită miercuri: „Am sperat că va fi o problemă doar cu meniscul stâng, dar medicii au găsit probleme și la cartilaj. Mi-au spus clar că pauza pe care trebuie să o fac este de minimum două luni”. Maier se operează pe 23 noiembrie A doua veste proastă a venit din partea Ramonei Farcău (foto, în stânga). Handbalista a informat de curând că este obligată să se opereze la tendonul lui Ahile din cauza unor noduli. Extrema ar fi trebuit să suporte deja intervenția chirurgicală, dar a amânat-o pentru 23 noiembrie, pentru a ajuta măcar Oltchimul în grupele Ligii Campionilor. „Ambele jucătoare sunt pierderi mari. Aveau experiență, putere de luptă, nu le era frică de nimic. Nu avem ce face și trebuie să găsim alte soluții”, ne-a declarat Radu Voina.
Selecționerul privește cu teamă următoarele trei jocuri ale Oltchimului din Liga Campionilor. „Să dea Dumnezeu să nu se mai întâmple nimic și să ne oprim aici cu accidentările. Trăiesc cu sufletul la gură următoarele săptămâni”, a conchis Voina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER