Brazilia a învins Croația cu 29-26 într-un meci din grupa principală 1 a Campionatului Mondial de handbal masculin, rezultatul final consemnând una dintre cele mai mari surprize în ultimii ani. Franța și Germania sunt marile beneficiare ale succesului înregistrat de sud-americani. Într-o altă partidă în grupa principală 2, Ungaria a învins Tunisia cu 26-21.
Croația a urcat în grupa principală de la Koln cu maximum de puncte și nimeni nu i-a dat vreo șansă Braziliei să emită pretenții în acest meci, chiar dacă a reușit să învingă Serbia și Rusia în prima fază a competiției. Trupa lui Lino Cervar a învins Spania zilele trecute de o manieră categorică și a avut trei zile timp să se refacă. Dar la începutul partidei cu sud-americanii a comis o greșeală fatală, i-a subestimat!
Duvnjak & Co au intrat destul de relaxați în teren, iar Brazilia i-a taxat, reușind să se desprindă la cinci goluri destul de devreme, 8-3. La acest scor, croații au fost treziți de un time-out al selecționerului, dar au devenit tot mai precipitați și au alternat momentele bune cu greșelile. Mai mult, au jucat minute bune fără portar, iar sud-americanii i-au taxat în dese rânduri – de șase ori până la finalul partidei.
Cu un Haniel Langaro dezlănțuit (9 goluri), un inter stânga de 23 de ani care cu siguranță va fi căutat de marile echipe în perioada imediat următoare, Brazilia a condus în dese rânduri cu 5-6 goluri. O singură ocazie a avut Croația de a reveni în joc și a întoarce soarta, în minutul 54, când a redus scorul la 25-26, după patru goluri consecutive.
Dar europenii nu au avut luciditatea specifică unei posibile campioane, au pierdut o nouă minge transformată de adversari într-un gol ușor, din moment ce au aruncat în poarta goală, astfel că în minutul 60 a căzut bomba la Koln. Brazilia a învins Croația cu 29-26 și a împiedicat-o pe aceasta să sprinteze spre semifinale. Acum, băieții lui Lino Cervar nu mai au alte altermative decât două victorii cu Germania și Franța, tot la Koln. Iar meciul cu echipa țării gazde vine la 24 de ore distanță, Germania având azi și zi de odihnă. Clasamentul la vârf în lupta pentru semifinale este cu Germania și Franța – căte 5 puncte și Croația – 4 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER