Echipa de handbal masculin UCM Reșița a câștigat, duminică, finala Cupei Energia, după ce a învins în finală formația „U” Transilvania Cluj, scor 31-30 (18-18).
Cupa Energia s-a încheiat duminică, trofeul pus în joc intrând în palmaresul câștigătoarei Cupei României, UCM Reșița, care a încheiat turneul neînvinsă. Finala a fost disputată, UCM părând să aibă o misiune ușoară, 9-3, după primele zece minute. Ardelenii au revenit înaintea pauzei, 16-16, partida continuând echilibrat, 24-24 (min. 40), dar cu finalul aparținând bănățenilor, care au știut să-și păstreze luciditatea și să se impună.
U Transilvania Cluj s-a clasat pe locul secund, iar echipa gazdă Energia Pandurii Tg. Jiu pe locul trei, după ce a învins, tot duminică, în finala mică, formația Minaur Baia Mare, cu 42-22.
Pentru locurile 5-6 s-au duelat Steaua București și CSM București, scor 28-27.
Rezultatele înregistrate în faza grupelor și în semifinale:
Grupa A (UCM Reșița – locul I, „U” Transilvania Cluj – locul II); UCM Reșița – „U” Transilvania Cluj 35-24; CSM București – „U” Transilvania Cluj 22 – 30; UCM Reșița – CSM București 42-26. Grupa B (Minaur Baia Mare – locul I, Energia Pandurii Tg. Jiu – locul II); Minaur Baia Mare – Steaua București 33 – 27; Energia Pandurii Târgu Jiu – Minaur Baia Mare 29-31; Steaua București – Energia Pandurii Târgu Jiu 27-40.
Semifinale: UCM Reșița-Energia Pandurii Tg. Jiu 29-27; U Transilvania Cluj-Minaur Baia Mare 32-29.
Liga Națională masculină va debuta în 4 septembrie.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER