Antrenorul echipei naționale de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că turneul final al Campionatului European este competiția oficială cea mai puternică, deoarece acolo se întâlnesc cele mai importante reprezentative.
„Turneul final al Campionatului European este competiția oficială cea mai grea, pentru că reunește doar reprezentantele de pe acest continent. Se știe că handbalul s-a înființat aici și nu există nicio echipă modestă la această competiție. A fost o situație delicată alegerea celor 17 jucătoare care să reprezinte România la Campionatul European. Nu este ușor să lași anumite jucătoare acasă, dar noi considerăm că am fost cât mai obiectivi pentru a alege cea mai bună formulă, care să ne reprezinte cu cinste și demnitate la această competiție”, a spus Voina.
Tehnicianul a adăugat că grupa din care face parte România este una foarte grea: „Suntem într-o grupă de foc, alături de Spania, Serbia și Danemarca. Mai mulți specialiști de handbal au spus că grupa noastră este una de foc. Sperăm să fie de bun augur, pentru că nouă ne place căldura. În faza a doua a competiției vom intra într-o altă grupă de foc, cu Muntenegru, eterna Rusie, de care nimeni nu mai spune nimic, dar sigur ele știu să pregătească o astfel de competiție. Vreau să asigur pe toată lumea că fetele vor face tot ce depinde de ele pentru a aduce bucurii tuturor românilor”.
Federația Română de Handbal a organizat, duminică, o conferință de presă în care a fost anunțat lotul României pentru Campionatul European din Danemarca și Norvegia.
Lotul României este format din următoarele jucătoare: Paul Ungureanu, Talida Tolnai, Mihaela Smedescu (portari), Valentina Ardean-Elisei, Roxana Han, Ionela Stanca, Oana Manea, Florina-Maria Chintoan, Cristina Vărzaru, Magdalena Paraschiv, Cristina Neagu, Adina Fiera, Aurelia Brădeanu, Ada Moldovan, Melinda Geiger, Oana Șoit, Mihaela Tivadar (jucătoare de câmp).
Din delegația României mai fac parte și antrenorul Radu Voina, Mariana Georgescu (medic), Adrian Ionescu, Victor Baciu (kinetoterapeuți), Radu Cheregi (analist video), Luminița Dinu-Huțupan (antrenor secund), Narcisa Lecușanu (director tehnic) și Cristian Gațu (președintele FRH).
La conferința de presă, secretarul general al FRH, Mihai Marinescu, a semnat un parteneriat între forul din care face parte și grupul de firme NIRO.
Tot în cadrul evenimentului de duminică, Narcisa Lecușanu a prezentat echipamentul cu care naționala României va evolua la CE din Danemarca. Acesta va fi în trei variante, roșu, albastru și galben, pe care vor fi trecute și numele celor opt sponsori oficiali. De asemenea, Lecușanu le-a oferit reprezentanților sponsorilor câte o minge și un tricou.
La conferința de presă au mai fost prezenți și reprezentanții cluburilor la care evoluează cele 17 jucătoare din lot, precum și președintele Autorității Naționale pentru Tineret și Sport, Doina Melinte.
Delegația României va pleca spre Danemarca, la Aalborg, luni dimineață, și va disputa meciurile din grupa A preliminară, după următorul program:
7 decembrie
Ora 19.15 – Spania – România
21.45 – Danemarca – Serbia
9 decembrie
19.45 – Serbia – Spania
21.45 – România – Danemarca
11 decembrie
19.45 – România – Serbia
21.45 – Spania – Danemarca.
În celelalte trei grupe preliminare vor juca echipele:
Grupa B – Muntenegru, Croația, Rusia, Islanda
Grupa C – Germania, Ucraina, Suedia, Olanda
Grupa D – Norvegia, Franța, Ungaria și Slovenia.
Primele trei echipe clasate se vor califica în faza grupelor principale, în care nu vor avea loc meciuri cu formațiile provenite din aceeași grupă preliminară, contând însă rezultatele directe din acea fază, în clasamentul inițial. Primele trei clasate din grupele A și B vor evolua în grupa principală I, iar primele trei clasate din grupele C și D, vor evolua în grupa principală II (la datele 13, 14, 15 și 16 decembrie). Din aceste două grupe principale se vor decide semifinalistele, adică formațiile clasate pe primele două locuri, care vor juca încrucișat, în 18 decembrie. Învinsele vor disputa finala mică, iar învingătoarele din semifinale, vor evolua pentru medaliile de aur, ambele meciuri fiind programate în 19 decembrie, ultima zi a CE.
Partidele din faza grupelor principale se vor juca la MCH Multiarena (Herning, Danemarca), respectiv la Hakons Hall (Lillehammer, Norvegia), în timp ce semifinalele, finalele și partidele de clasament final se vor derula în sala din Herning.
Primele trei clasate la CE din Danemarca și Norvegia obțin automat calificarea la Campionatul Mondial din 2011.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER