Cu mașinile spre Beijing

În urmă cu circa 20 de ani, în România despre China se știa că este o țară comunistă prietenă, că populația ei se învârte în jurul cifrei de un miliard de locuitori sau că Marele Zid este una dintre construcțiile de anvergură ale Terrei.

Cam tot pe atunci, prin 1985, mergând într-o zi la Institutul Francez din București am avut ocazia să descopăr un film inedit despre această țară atât de îndepărtată de noi. Era, de fapt, o emisiune concurs realizată de postul Antenne 2, în care cinci echipaje reprezentând tot atâtea televiziuni francofone din Franța, Elveția, Belgia-Luxemburg, Monaco și Canada străbăteau lumea, trecând prin Africa, Asia și cele două Americi, la bordul unor automobile, răstimp în care se realizau filmulețe despre zonele traversate. Iar eu m-am nimerit tocmai când erau difuzate imagini surprinse între Canton, Beijing și Shanghai.

Ceva mai târziu, ros de curiozitatea firească vârstei adolescentine pe care o aveam atunci, am încercat să aflu mai mult despre acea caravană. Și astfel am dat peste cartea pe care Didier Regnier a scris-o în urma acelei călătorii, "Aventura Marelui Raid". Am văzut, așadar, China anului 1985 prin ochii acelui ziarist francez. Unul extrem de norocos și veți înțelege imediat de ce.

Cu voia dvs, în zilele rămase până la Jocurilor Olimpice de la Beijing, voi parcurge câteva dintre însemnările făcute de acesta:

"Noiembrie 1983. Un an înainte ca Raidul să demareze. Sunt câteva decenii de când nicio mașină străină n-a putut pătrunde și rula pe pământul chinez. Sigur, există turiști care circulă în autocar între cutare oraș și cutare punct de atracție, apoi însă călătoriile se fac cu avionul sau trenul expres. În ceea ce-i privește pe rezidenții străini, aceștia nu pot să-și conducă mașinile decât prin Beijing și pe două tronsoane anume de câte cincizeci de kilometri fiecare. Toate celelalte șosele le sunt interzise. La vremea aceea nu existau decât treizeci de orașe deschise pentru turiști, plus încă 110 accesibile cu autorizație specială".

Este așadar ușor de înțeles cât de greu i-a fost redacției de la Paris să negocieze cu autoritățile chineze. Francezii, însă, nu doreau să renunțe la trecerea prin China. Mai cu seamă că ei se mândreau cu "Croaziera galbenă", faimoasa expediție cu mașini pe șenile inițiată între Paris și Beijing, în 1932, de Andre Citroen. Așă că, după cum a spus-o Didier Regnier, oamenii de la Antenne 2 s-au înarmat cu multă răbdare, au redactat o scrisoare de intenție și au expediat-o chinezilor. Unde? Asta este o cu totul altă poveste:
"Într-o zi, ambasada Chinei din Paris primește un telefon. Reacția e imediată.
– Pentru cerere, domnule, trebuie să vă adresați Serviciului Sporturilor din China.
– Cui trebuie să-i scriu?
– Nu treceți niciun nume. Nu e nevoie.
– Și care-i adresa?
– Nu treceți nicio adresă.
– E nevoie să scriu în engleză?
– Nu, în franceză va fi foarte bine.
– Expediez scrisoarea prin ambasada dumneavoastră?
– Nu, prin poștă. Poșta funcționează foarte bine".

În fața unor asemenea răspunsuri, Pierre Godde, unul dintre precursorii Marelui Raid (se ocupa de negocierile cu guvernanții țărilor traversate), a fost năucit. Fără prea mari speranțe de reușită, a luat un plic, a pus scrisoarea în el, după care a introdus-o într-o cutie poștală de la colț de stardă. Și, surpriză, după zece zile, a primit un fax în care chinezii solicitau mai multe amănunte. Așa că Godde i-a întrebat direct: "Pot veni la Beijing, să discutăm la fața locului?". Cum răspunsul a fost pozitiv, francezul a luat primul avion. Iar pe drum a enumerat în gând toate sfaturile pe care prietenii și colegii i le-au putut da în legătură cu obiceiurile celor pe care urma a-i vizita. Iată unul dintre ele: "Fii atent la banchete! Au obiceiul să facă toasturi, iar alcoolul chinezesc este al naibii de tare!", i-a spus cineva care mai negociase cu chinezii. "Vezi că o să ai trei pahare în fața ta, la masă. Unul mijlociu, cu vin dulce. Altul cu maotai (n.r. rachiul lor). Și al treilea cu suc. După un kampei (n.r. urare la care se soarbe rachiul), ții alcoolul în gură, iei paharul cu suc și, prefăcându-te că-l bei, dai drumul rachiului în el".

Ajuns la Beijing, Pierre Godde a fost preluat imediat de un tovarăș chinez de la Serviciul Sporturilor, care, pe drum, l-a luat imediat la întrebări. Francezul a fost din nou uluit, interlocutorul său știind care-i scopul vizitei sale acolo. Ajuns la Serviciul Sporturilor, Godde a fost servit cu ceai. Apoi lângă chinezul care-l așteptase la aeroport a apărut un altul, ceva mai vârstnic. Cei doi au înșirat niște hărtii pe masă, toate cu ideograme care l-au speriat pe european. Și dosarul a fost luat la bani mărunți. Timp de patru ore, cei trei au discutat toate problemele ridicate de trecerea raidului francofon prin China. Au fost atinse securitatea, starea drumurilor, autonomia provinciilor traversate, manevrele militare care urmau să fie întrerupte din acest motiv șamd. A fost trasat itinerariul ce urma a fi parcurs și s-a stabilit media orară la 35 km/h. Godde n-a spus nimic, însă s-a făcut din ce în ce mai mic, în fotoliu, covârșit de toate obligațiile care reveneau părții franceze.

Paradoxal, pentru chinezi faptul că echipajele urmau să realizeze filme în timpul traversării nu a ridicat obiecții. Poate și pentru că trimisul francez le-a spus că vor fi făcute de amatori, gen "poză-suvenir". Și, se știe, atunci, ca și acum, chinezii erau fascinați de fotografie. Culmea, însă, cei doi responsabili s-au hotărât greu cărui minister să încredințeze dosarul și, implicit, răspunderea pentru trecerea caravanei. În cele din urmă, Marele Raid a fost trecut ca "eveniment sportiv".

La final, s-a atins și cea mai delicată chestiune, cea financiară. Abil, Godee a ținut un scurt discurs în care a vorbit despre importanța istorică a raidului, despre colaborarea internațională. Chinezii l-au ascultat, după care, fără să clipească, și-au prezentat sec pretențiile financiare. La auzul cifrei francezul a avut senzația că fotoliul îi fuge de sub el și că a ajuns pe podea. Rămas fără replică, a izbucnit mecanic în râs. "În acea clipă, am câștigat cauza Raidului!", avea să-i spună apoi Godde lui Didier Regnier.

(va urma)

Marian BURLACU