Prima medaliată a delegației României a luptat în finală cu brațul drept luxat, cu ambele glezne umflate și cu puncte nevralgice în alte patru-cinci locuri de pe corp
Alina a ieșit din turneul olimpic mai șifonată ca niciodată: „Nu cred că e loc pe corp care să nu mă doară”, a spus ea la finele competiției
Judo este un sport nemilos cu practicanții săi. Competiția se dispută într-o singură zi, cu mai multe meciuri în interval de șase-șapte ore. La mondiale, unde participarea nu este condiționată ca număr, este posibil ca în perioada respectivă un judoka ajuns până în finală să se lupte de cinci-șase ori. Cum fiecare meci este o încleștare, cu lovituri și luptă fără menajamente, accidentările, vânătăile sau luxațiile se suprapun de la un meci la altul. Nu există un panaceu universal sau soluții miraculoase, ci doar caractere puternice, care fac durerea ippon odată cu adversarul. Așa este și Alina.
Când nu se vaită, nu e bine!
La Londra a venit cu glezna stângă umflată și cu o contuzie puternică la laba piciorului drept. La primul meci, o secerare a cubanezei a lăsat-o pe tatami câteva secunde bune, tăiată de durere. A lovit cu ciudă salteaua și s-a ridicat. „Mă gândeam că o să mă lovească numai la acel picior, știind că mă doare. Bine că n-a mai apucat”, a spus Alina în zona mixtă. „Este bine că se vaită. Pe ea o motivează durerea. Este un sportiv minunat, o fată bună, care se plânge și dacă o ciupește un țânțar”, spun colegele Alinei. „La noi e o vorbă: dacă pe Alina o doare ceva, înseamnă că e de bine”, afirmă și antrenorul Florin Bercean.
S-a speriat când i-a trosnit coloana
În meciul al doilea, cu Munkhbat (Mongolia), mai vine o accidentare: luxație a cotului drept. Palidă, cu mâna strânsă pe lângă corp, Alina s-a dus glonț la vestiar, unde a intrat pe mâna doctorilor Dan Tănase și Mirela Pop. „I-am pus gheață, i-am dat niște antiinflamatoare. Am încercat să o recuperăm”, explică doctorul Tănase, un cunoscut specialist traumatolog. Alina face un miracol în meciul cu Fukumi Tomoko. Se motivează impecabil și câștigă.
În finală, problemele s-au agravat. „Mai întâi am simțit că mi-a trosnit coloana. M-am speriat tare. Apoi, a încercat să-mi luxeze brațul de câteva ori, iar o dată, deși arbitrul spusese stop, a mai forțat un pic. Abia dacă mai puteam îndrepta mâna”, povestește vicecampioana olimpică. La final, Alina era o adevărată hartă a durerii. „Gata, a trecut. Voi avea acum timp să-mi vindec loviturile. O să-mi mai aduc aminte de ele la bătrânețe, când se schimbă vremea”, a făcut Alina haz de necaz.
După festivitatea de premiere, unde sportivele au venit desculțe, Alina a plecat direct la conferința de presă. Ea a mers în picioarele goale până a intrat în sală, unde antrenorul echipei masculine, Emil Morar, i-a adus pantofii Asics. La fel s-a întâmplat și la Beijing, însă atunci Alina a fost încălțată de șeful de misiune, Andu Epuran.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER