Londra olimpică, episodul al treilea!** Comparație între cele trei ediții găzduite de capitala Marii Britanii

Londra este primul oraș care găzduiește pentru a treia oară o ediție a Jocurilor Olimpice de vară, după cele din 1908 și 1948. De fiecare dată a existat un context global special, fie că vorbim despre condițiile economice, politice sau pur și simplu de nivelul de dezvoltare a sportului. De fiecare dată au existat premiere, iar unii participanți au intrat în istorie.

Criza economică, general valabilă

În 1908, Jocurile trebuiau găzduite inițial de Roma. Erupția vulcanului Vezuviu și nevoia de reconstrucție a orașului Napoli au determinat însă capitala Italiei să abandoneze din motive economice. Londra a avut mai puțin de un an la dispoziție pentru organizare. Pe de altă parte, mulți atleți irlandezi au boicotat ediția din 1908 în semn de protest față de refuzul Marii Britanii de a acorda independența Irlandei. Până și astăzi, echipa Statelor Unite refuză să-și plece steagul în fața Coroanei Regale Britanice la ceremonia de deschidere în semn de solidaritate cu irlandezii.
În 1948, Jocurile Olimpice veneau după Al Doilea Război Mondial, tot într-o criză economică, astfel că au fost denumite chiar Jocurile Austerității. Marea Britanie a luat în calcul chiar cedarea organizării către Statele Unite, dar Regele George a insistat că este o șansă pentru reconstrucția țării. Stadionul Wembley supraviețuise războiului, a fost doar instalată o pistă nouă de atletism. N-a fost construită nicio bază sportivă nouă, iar mulți participanți au venit cu mâncarea de acasă!
Și în 2012 ne aflăm în mijlocul unei crize economice, dar asta nu-i împiedică pe organizatori să ofere cele mai mari medalii din istoria Jocurilor: 7 mm grosime, 85 mm diametrul și 400 de g. În plus au fost construit baze sportive grandioase și extrem de scumpe, care au iscat numeroase controverse. Costurile totale cu organizarea depășesc zece miliarde de euro.

Câștigătorul care n-a câștigat

Jocurile Olimpice din 1908 l-au propulsat în legendă cel mai mult poate pe maratonistul italian Dorando Pietri. Un anonim la momentul respectiv, Pietri a început cursa încet, dar a revenit spectaculos în frunte cu doar 2 km înainte de finish. Dezhidratarea și oboseala l-au făcut însă să-și piardă orientarea. A greșit virajul la intrarea pe stadion și a căzut de mai multe ori până când oficialii l-au împins practic peste linia de sosire (foto), pe care a trecut-o primul în fața a 75.000 de spectatori. Ultimii 350 de metri duraseră zece minute. A fost descalificat apoi din cauza plângerilor făcute la adresa oficialilor care l-au ajutat. Dar până la urmă a primit o cupă de argint din partea Reginei Alexandra. Ulterior a făcut un tur în Statele Unite, în care a alegat 22 de curse, din care a câștigat 17.

În 1908, americanul John Taylor, component al echipei de ștafetă, a devenit primul afro-american câștigător al unui titlu olimpic. Taylor a încetat din viață tragic, pe 8 decembrie același an, din cauza unei febre tifoide.

Suedezul Oscar Seahn a fost cel mai bătrân câștigător al unui titlu olimpic. În 1908, când a câștigat aurul în proba de vânătoare de căprioare, avea 60 de ani. Ulterior, în 1920, la Antwerp, a depășit recordul, câștigând la vârsta de 72 de ani și 279 de zile.

Casnica zburătoare

La Jocurile Olimpice din 1948 recordul de vârstă a fost la polul opus. Americanul Bob Mathias este și astăzi cel mai tânăr câștigător al unui titlu olimpic în atletismul masculin. În 1948, a câștigat decatlonul la doar 17 ani și la doar patru luni de la momentul în care s-a apucat de acest sport! O altă vedetă a celei de-a doua ediții găzduite de Londra a fost sprintera olandeză Fanny Blankers-Koen, poreclită „Casnica Zburătoare” – „The Flying Housewife”. La 30 de ani, mamă a trei copii, aceasta a câștigat patru medalii de aur la atletism: 100 de m, 200 de m, 80 de m garduri și ștafetă 4 x 100 de m. La acel moment, olandeza era deținătoarea recordurilor și la săritura în înălțime, și la săritura în lungime, dar n-a putut participa pentru că regulamentul interzicea înscrierea în mai mult de trei probe individuale la atletism. Cele mai multe medalii ale ediției au fost reușite de finlandezul Veikko Huhtanen, la gimnastică: trei de aur, un argint și un bronz.

Lupta cu sutimea de secundă

2012 va avea cu siguranță poveștile lui inedite, care vor intra în istoria Jocurilor Olimpice. Fie că vorbim despre atleți, recorduri, sporturi sau întâmplări inedite. Tot mai mult sunt în ziua de azi jocuri ale tehnologiei. De la miimea de secundă care face diferența la unele sporturi, la transmisiunile TV și pe Internet. În 1948, Emil Zatopek, cel care a scris istorie pentru Cehia, câștiga proba olimpică de 10.000 de metri într-o confuzie generală. El îi depășise pe ceilalți cu un tur, dar organizatorii au pierdut șirul și au oprit cursa cu un tur mai devreme! Zatopek s-a prins și a terminat regulamentar cursa, dar între următorii clasați s-a strecurat inclusiv un sportiv care abandonase cu cinci tururi mai devreme.

În prezent, duelul dintre înotătorii americani Phelps și Lochte se dă pe sutimea de secundă, în timp ce sute de milioane de oameni așteaptă la televizor să vadă cine atinge primul capătul bazinului.