JO 2014 LIVE BLOG, Ziua a 13-a. A ratat și copilul minune al Rusiei la patinaj artistic. Kim Yuna a terminat în frunte la programul scurt. Semifinală de vis la hochei, SUA – Canada

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
JO 2014 LIVE BLOG, Ziua a 13-a. A ratat și copilul minune al Rusiei la patinaj artistic. Kim Yuna a terminat în frunte la programul scurt. Semifinală de vis la hochei, SUA - Canada
  • Publicat:
  • Actualizat:

Programul zilei de 19 februarie și românii în competiție

07:15 Snowboard (slalom uriaș paralel – calificări feminin și masculin)
09:00 Schi alpin (slalom uriaș – manșa 1). Alexandru Barbu
10:00 Hochei pe gheață (sferturi: Suedia – Slovenia)
11:00 Snowboard (slalom uriaș paralel – optimi, sferturi, semifinale feminin și masculin)
11:00 Schi fond (sprint clasic – semifinale echipe feminin și masculin). Daniel Pripici – Paul Pepene
12:00 Curling (Semifinale feminin: Marea Britanie – Canada, Suedia – Elveția)
12:30 Schi alpin (slalom uriaș – manșa a 2-a). Alexandru Barbu
12:31 Snowboard (slalom uriaș paralel – finală feminin)
12:35 Snowboard (slalom uriaș paralel – finală masculin)
13:45 Schi fond (sprint clasic – finală echipe feminin)
14:15 Schi fond (sprint clasic – finală echipe masculin)
14:30 Hochei pe gheață (sferturi: Finlanda – Rusia)
15:30 Patinaj viteză (5.000 metri feminin)
16:30 Biatlon (ștafetă mixt)
17:00 Curling (Semifinale masculin: Suedia – Marea Britanie, Canada – China)
17:00 Patinaj artistic (feminin – program scurt)
18:15 Bob (feminin – 2 persoane). Maria Constantin – Andreea Grecu
19:00 Hochei pe gheață (sferturi: Canada – Letonia și SUA – Cehia
19:25 Bob (feminin – 2 persoane). Maria Constantin – Andreea Grecu


21:30 Norvegia a făcut rocadă cu Germania în fruntea clasamentului pe medalii. Statele Unite au terminat ziua pe locul 3.


21:25 Patinatoarea Kim Yuna (Coreea de Sud) s-a calificat de pe prima poziție pentru programul liber de mâine seară. Julia Lipnitskaia a terminat doar pe locul 5.


21:20 SUA – Canada este semifinala de vis a turneului olimpic de hochei, după ce ambele națiuni și-au câștigat meciurile din această seară. SUA au trecut de Cehia cu 5-2, iar Canada a învins la limită Letonia, scor 2-1. Cealaltă semifinală este Finlanda – Suedia.


21:18 Adelina Sotnikova (Rusia) urcă pe locul 2 la programul scurt. Patinatoarea de 17 ani a obținut 74.64 puncte în urma unei prestații care a ridicat sala în picioare.


21:10 Reduta Letoniei a cedat în fața tăvălugului canadian. Nord-americanii au marcat pentru 2-1 cu șase minute înainte de final prin Shea Weber, jucătorul lui Nashville Predators. Ne îndreptăm spre o semifinală de vis la hochei, Canada – SUA.


21:01 Kessel a înscris golul cu numărul cinci pentru SUA în partida cu Cehia (scor 5-1). Diferența este deja usturătoare pentru reprezentativa legendarului Jagr.


20:58 Carolina Kostner a avut un program aproape perfect și s-a plasat la mică distanță în spatele coreencei Kim Yuna. Italianca a obținut 74.12 puncte.


20:52 Rusia a avut o zi cu adevărat neagră. După ce echipa de hochei a fost eliminată în sferturi și patinatoarea Julia Lipnitskaia a ratat un element la programul scurt. Sutele de buchete de flori care i-au fost aruncate pe patinoar nu i-au alungat tristețea sportivei de 15 ani, care a primit doar 65.23 puncte. Rezultatul o plasează pe locul 3 în acest moment, destul de departe însă de Kim Yuna.  Lipnitskaia nu a rezistat presiunii, însă mai poate recupera din handicap mâine, la programul liber.


20:37 Campioana olimpică de la Vancouver, sud-coreeanca Kim Yuna este pe primul loc în acest moment în programul scurt, având un punctaj de 74.92. Urmează însă minunea Rusiei de 15 ani, Julia Lipnitskaia.


20:32 Canada – Marea Britanie este finala masculină a turneului olimpic de curling. Nord-americanii au câștigat clar în fața Chinei, cu 10-6. Marea Britanie a răsturnat însă calculele hârtiei în disputa cu Suedia, reușind o victorie surprinzătoare, cu 6-5.


20:28 Letonia rezistă eroic în fața Canadei. După două reprize, cele două naționale sunt la egalitate, scor 1-1. În schimb, Statele Unite par scăpate în învingătoare în fața Cehiei, în condițiile în care conduc 4-1 după 40 de minute de joc.


20:14 Canadiencele Kaillie Humphries și Heather Moyse au devenit campioane olimpice la bob două persoane. Echipajul român Constatint – Grecu a terminat pe locul 17.


19:38 Statele Unite s-au dezlănțuit pe finalui primei reprize și s-au desprins la 3-1 cu Cehia. În schimb, Canada are probleme cu Letonia, scor 1-1 după primele 20 de minute.


19:05 SUA au început tare meciul cu Cehia în sferturile de finală la hochei. James Van Riemsdyk, jucătorul lui Toronto, a marcat după numai două minute de joc. Cehii au restabilit însă rapid egalitate, prin Milan Michalek.


19:00 Maria Constantin și Andrea Grecu se mențin pe locul 17 la bob două persoane și după manșa a treia. Româncele au aproape cinci secunde de întârziere.


18:35 Până și urșii plâng după ce Rusia a fost eliminată azi de Finlanda, în sferturile de finală ale turneului de hochei pe gheață.


17:38 OLE EINAR BJOERNDALEN, cel mai mare sportiv din toate timpurile la sporturile de iarnă! Norvegianul a reușit să devină cel mai titrat sportiv în urma succesului obținut cu ștafeta Norvegiei de biatlon.


17.33 Echipa de biatlon a Norvegiei a scăpat în câștigătoare la ștafeta mixtă. În câteva minute, Ole Einar Bjorndalen va schimba istoria Jocurilor Olimpice, va deveni cel mai medaliat sportiv – 13 medalii, dintre care opt de aur. El îl va depăși pe Bjorn Daehlie, care s-a oprit la 12 medalii, dintre care opt de aur.


17:02 Martina Sablikova (Cehia) a câștigat titlul olimpic în proba de 5.000 de metri la patinaj vizetă. Olnada, care a obținut nu mai puțin de șase titluri în această disciplină la Soci, a trebuit să se mulțumească doar cu medaliile de argint și bronz în acest caz.


16:43 Surpriză de proporții la Jocurile Olimpice. Echipa de hochei a Rusiei, de peste 100 de milioane de dolari, nu a prins semifinalele competiției. Finlanda a detonat bomba, câștigând cu 3-1. Selanne & Co au rezistat eroic în repriza a treia. Rămâne de văzut cum va reacționa Putin, care și-ar fi dorit cu orice preț aurul la hochei pe gheață.


16:25 În câteva momente începe finala de ștafeta mixtă la biatlon. Ole Einar Bjordalen are o nouă șansă de a deveni cel mai titrat sportiv din istoria JO.


16:21 Radulov a intrat cu tot cu crosă în poartă. Pucul n-a trecut însă de linia porții, iar gazdele devin tot mai tensionate. Au mai rămas 12 minute până la final, Finlanda conduce în continuare cu 3-1.


16:02 Pe Vladimir Putin l-au luat durerile de cap după ce Finlanda s-a desprins la 3-1. Președintele Rusiei nu concepe ca echipa de hochei să rateze calificarea în semifinale.


15:55 Mai bine organizată, Finlanda are un avantaj de două goluri în fața Rusiei (scor 3-1) după două reprize. Gazdele au asediat poarta nordicilor, însă Tuuka Rask apără fenomenal.


15:33 GOL FINLANDA! Rușii se văd conduși cu 3-1 după ce Granlund înscrie într-un power-play. Mai sunt 14 minute de joc, iar gazdele trebuie să marcheze de două ori pentru a trimite meciul în prelungiri.


15:05 La 44 de ani, Teemu Selanne detonează bomba la Soci. Finlanda a preluat conducerea în partida cu Rusia, scor 2-1, cu aproximativ trei minute înainte de prima pauză. Scor care a rămas nemodificat până la intrarea la cabine. Gazdele au fost mai prezenți în fața porții adverse, însă statistica nu a contat, cel puțin în primele 20 de minute.


15:00 Canada și Suedia s-au calificat în finala turneului feminin de curling. Echipa nord-americană a câștigat cu 6-4 semifinala cu Marea Britanie. Suedia a trecut de Elveția cu 7-5.


14:53 Prin succesul de la schi fond, Finlanda și-a trecut în cont prima medalie de aur la Jocurile Olimpice de iarnă după o pauză de 12 ani. Ultimul aur fusese câștigat la Salt Lake City, în 2002.


14:46 Rușii sunt în delir, după ce Ilya Kovalciuk a deschis scorul la hochei în fața Finlandei. Golul a venit în minutul 8 al întâlnirii. Bucuria gazdelor a durat însă numai 87 de secunde. Aaltonen a restabilit egalitatea.


14:40 Șocul zilei la hochei, Rusia – Finlanda, a început. Învingătoarea acestui „sfert” va înfrunta Suedia pentru un lopc în finala turneului olimpic.


14:36 Finlanda a câștigat oarecum surprinzător sprintul clasic pe echipe – proba masculină. Campionii Jauhojaervi și Niskanen au profitat însă de un acroșaj pe ultima parte a cursei între reprezentanții Rusiei și Germaniei.


14:34 Ucraina s-a retras astăzi din proba feminină de sprint pe echipe – stilul clasic după ce organizatorii le-au interzis sportivelor să evolueze cu banderole negre pe mână în memoria victimelor de la Kiev.


14:10 Ted Ligety a devenit primul schior non-european care a câștigat proba de slalom uriaș în istoria Jocurilor Olimpice.


14:07 Prin succesul de la schi fond, Norvegia a preluat comanda în clasamentul pe medalii, devansând Germania, care se afla în frunte de câteva zile.


14:01 Alexandru Barbu a ocupat locul 48 în proba de slalom uriaș. El a avut o întârziere de aproximativ 14 secunde față de Ted Ligety, campionul olimpic.


14:00 Norvegia a câștigat sprintul clasic pe echipe la schi fond, proba feminină. Marit Bjoergen a asigurat o victorie clară nordicilor și a obținut astfel a 9-a ei medalie olimpică din palmares.


13:50 Situație inedită la Soci! Statele Unite au adus o medalie de aur în visteria Rusiei. Sportivul Vic Wild, născut în America, a concurat la Jocurile Olimpice pentru țara gazdă la snowboard paralel și a obținut medalia de aur. Situația este surprinzătoare dacă privim lucrurile și din punct de vedere al rivalității dintre cele două mari națiuni. Un alt aspect de semnalat, soția americanului a cucerit bronzul în proba similară feminină.


13:30 În sfârșit, Statele Unite! Ted Ligety a adus prima medalie de aur pentru delegația americană la schi alpin, după ce s-a impus în proba de slalom uriaș. Ligety a obținut al doilea titlu olimpic din carieră după opt ani. În 2006, americanul se impunea la Torino în combinata alpină.

 

 


13:25 Vic Wild a câștigat proba de snowboard paralel – slalom uriaș, după ce a reușit să răstoarne situația primei manșe, când se afla în spatele elvețianului Nevil Galmarini. Bronzul i-a revenit lui Zan Kosir.


13:17 Patrizia Kummer (Elveția) a devenit campioană olimpică la snowboard paralel – slalom uriaș. În mare finală, sportiva din Țara Cantoanelor a învins-o pe japoneza Tomoka Takeuchi.


13:05 Paul Pepene și Daniel Pripici au ratat calificarea în finala de sprint pe echipe – stilul clasic. Schiorii fondiști s-au clasat pe ultimul loc în serie, locul 9, în condițiile în care ștafeta Marii Britanii nu a încheiat cursa.


11:54 Suedia s-a dezlănțuit în „sfertul” cu Slovenia. Eriksson și Hagelin, jucătorii lui Boston, respectiv New York Rangers, au desprins campioana mondială la 4-0. Golul cinci a fost înscris tot de Hagelin. Suedia – Slovenia 5-0 scor final.


11:37 Reduta slovenilor a cedat. Daniel Sedin a marcat al doilea gol al Suediei la începutul ultimei reprize, iar nordicii sunt tot mai aproape de semifinale (scor 2-0).


11:35 Julia Lipnitskaia, patinatoarea rusă de 15 ani, este văzută de americani noua Nadia Comăneci. Citiți aici povestea comparației.


11:20 Slovenia rezistă admirabil în fața Suediei în primul sfert de finală al turneului de hochei. Mari favoriți la calificare, suedezii conduc doar cu 1-0 după 40 de minute. Eroul partidei este portarul sloven Robert Kristan, care în repriza secundă a avut nu mai puțin de 16 intervenții.


10:41 Alexandru Barbu a fost înregistrat cu al 52-lea timp la slalom uriaș, în prima manță. Românul a venit la peste opt secunde de Ligety!


10:31 Suedia a dechis scorul în meciul cu Slovenia cu aproximativ un minut înainte de sfârșitul primei reprize. Alexander Steen a a marcat în superioritate numerică.


10:14 Conform unei statistici, Canada este principala favorită la câștigarea titlului olimpic la hochei pe gheață. La această oră se desfășoară primul sfert de finală, Suedia – Slovenia.


10:05 Ted Ligety (SUA) a luat un avans considerabil în proba de slalom uriaș, după prima manșă având 93 de sutimi în fața următorului clasat, Ondrej Bank (Cehia). Românul Alexandru Barbu încă nu a intrat în concurs, el având numărul 69 de concurs.


31 de titluri mai sunt puse în joc până la finalul întrecerilor, nu mai puțin de opt urmând să fie decernate azi. În ziua a 13-a se vor disputa final la șase discipline, snowboard, schi alpin, schi fond, biatlon, patinaj viteză și bob. Cele mai importante evenimente sunt însă sferturile de finală ale turneului de hochei. Două dispute sunt „clasice”, Rusia – Finlanda și SUA – Cehia. Nu trebuie ratat nici concursul de patinaj artistic – programul scurt feminin, în cadrul căreia va fi văzută la lucru și posibila stea a acestei ediții, Julia Lipnitskaia. 

România va avea patru reprezentanți în concursuri, la schi fond și bob.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de moarte'
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie să ne fie frică de…
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Incredibil! Ce au făcut fotbaliştii kosovari în vestiar, în timp ce un stadion întreg îi aştepta. Detalii incendiare după ce au fugit
Incredibil! Ce au făcut fotbaliştii kosovari în vestiar, în timp ce un stadion întreg îi aştepta. Detalii incendiare după ce…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se adâncește dramatic
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se…
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Ion Ţiriac a plătit o sumă uriaşă pentru un cavou. Ce propunere incredibilă i-a făcut Ilie Năstase
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela, care nici măcar nu locuia cu el!
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un 'contract de obligații' cu Mihaela,…
Permisul de conducere trebuie schimbat până la 19 ianuarie 2025! Anunț pentru cei care s-au născut după 1971. Unde se aplică
Permisul de conducere trebuie schimbat până la 19 ianuarie 2025! Anunț pentru cei care s-au născut după 1971. Unde se…
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Liga Naţiunilor: România - Kosovo. Meciul a fost abandonat. Jucătorii naţionalei Kosovo nu s-au mai întors pe teren
Liga Naţiunilor: România - Kosovo. Meciul a fost abandonat. Jucătorii naţionalei Kosovo nu s-au mai întors pe teren
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
×