LIVE BLOG | Jocurile Olimpice Rio 2016, ziua a 4-a. Băieți de elită! Horia Tecău și Florin Mergea sunt primii jucători din istoria tenisului românesc care s-au calificat în semifinalele unui turneu olimpic

Redactor:
Marius Hutu
LIVE BLOG | Jocurile Olimpice Rio 2016, ziua a 4-a. Băieți de elită! Horia Tecău și Florin Mergea sunt primii jucători din istoria tenisului românesc care s-au calificat în semifinalele unui turneu olimpic
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Horia Tecău și Florin Mergea sunt în semifinale după 6-4, 5-7, 6-2 cu brazilienii Melo și Soares
  • România continuă întrecerile la canotaj cu trei echipaje, toate la feminin. Bărcile dublu rame și dublu vâsle categorie ușoară au câștigat seriile din recalificări
  • Raluca Olaru și Andreea Mitu s-au oprit în turul 2 la dublu

03:40 Pe lângă finala pe echipe feminin la gimnastică, azi s-au mai decernat titluri olimpice, până la această oră, la următoarele discipline:

CĂ‚LĂ‚RIE, Echipe. 1. Franța, 2. Germania, 3. Australia; Individual: 1. Michael Jung (Germania) – 40.90, 2. Astier Nicolas (Franța) – 48.00, 3. Phillip Dutton (SUA) – 51.80

CAIAC CANOE SLALOM, simplu masculin: 1. Denis Gargaut (Franța) – 1:34.17, 2. Matej Benus (Slovacia) – 1:35.02, 3. Takuya Haneda (Japonia) – 1:37.44

HALTERE. Feminin, 63 kg: 1. Deng Wei (China) – 262 kg, record mondial, 2. Choe Hyo Sim (Coreea de Nord) – 248 kg, 3. Karina Gorichena (Kazakhstan) – 243 kg; Masculin 69 kg: 1. Shi Zhiyong (China) – 352 kg, 2. Daniyar Ismayilov (Turcia) – 351 kg, 3. Izzat Artykov (Kârgâztan) – 339 kg

TIR SPORTIV. Pistol, 25 metri, feminin: Finala mare: Anna Korakaki (Grecia) – Monika Karsch (Germania) 8-6; Finala mică: Heidi Gerber (Elveția) – Zhang Jingjing (China) 8-4

SĂ‚RITURI ÎN  APĂ‚. Feminin, 10 metri platformă sincron: 1. China 354 puncte, 2. Malaezia 344.34 puncte, 3. Canada 336.18 puncte

JUDO. Feminin, 63 kg: 1. Tina Trstenjak (Slovenia), 2. Clarisse Agbegnenou (Franța), 3. Yarden Gerbi (Israel) și Anicka van Emden (Olanda); Masculin, 81 kg: 1. Khasan Khalmurzaev (Rusia), 2. Travis Stevens (SUA), 3. Sergiu Toma (EAU, sportiv născut în Rep. Moldova la Chișinău) și Takanori Nagase (Japonia).

SCRIMĂ‚. Masculin, Spadă individual: 1. Park Sang (Coreea de Sud), 2. Geza Imre (Ungaria), 3. Gauthier Grumier (Franța).

03:15 Victorieeeee! Horia Tecău și Florin Mergea au făcut un set trei foarte bun și i-au învins pe brazilienii Melo și Soares cu 6-2. Ei au devenit primii jucători din istoria tenisului românesc care au ajuns în semifinale la un turneu olimpic. Dublul românesc are două șanse la dispoziție pentru a câștiga o medalie. În semifinale, Tecău și Mergea îi vor înfrunta pe americanii Johnson și Sock.

02:45 Surpriză de proporții în turneu feminin de tenis. Serena Willliams, principala favorită, a fost eliminată în faza optimilor de Elina Svitolina (Ucraina), cu 6-4, 6-3. Iar Florin Mergea și Horia Tecău realizează break-ul în setul trei: 2-1

02:34 Într-o atmosferă incendiară, brazilienii Melo și Soares au reușit break-ul în game-ul 12 al actului secund și au restabilit egalitatea la seturi. Publicul încearcă să pună presiune pe români inclusiv prin manifestări nesportive.

 

01:50 Horia Tecău și Florin Mergea au câștigat fără emoții primul set cu brazilienii Melo și Dodig, scor 6-4. Românii au debutat cu break, apoi au servit ireproșabil și și-au conservat avantajul.

01:25 Horia și Florin au început perfect meciul, cu opt puncte consecutive (scor 2-0). Suporterii gazdă se comportă ca la un meci de fotbal. Ei au fluierat și un net care este anunțat de sistem. Unul dintre arbitrii de margine este român, Mircea Constantin zis Balon, zis Țuțu.

01:10 Horia Tecău și Florin Mergea vor începe în câteva momente sfertul de finală cu Marcelo Melo și Bruno Soares. În tribune, atmosfera este deja vulcanică, asemănătoare unui meci de Cupa Davis cu mare miză. Câțiva spectatori i-au fluierat pe români la intrarea în arenă, însă ceilalți i-au acoperit cu aplauze. La meci își anunțaseră prezența și fetele de la handbal, dar partida începe mult prea târziu.

00:30 Statele Unite au câștigat fără probleme concursul de gimnastică pe echipe feminin, într-o finală care s-a desfășurat după zeci de ani fără România. Simone Biles & Co au avut un punctaj de 184.897 puncte, cu peste opt puncte mai mult decât Rusia – 176.688. Pe locul 3 s-a clasat China – 176.003 puncte.

23:40 Punct final și pentru Andreea Mitu și Raluca Olaru. Dublul românesc a fost eliminat în turul 2 de rusoaicele Vesnina și Makarova, care s-au impus cu 6-1, 6-4.

22:50 Raluca Olaru și Andreea Mitu sunt conduse cu 1-0 la seturi de rusoaicele Vesnina și Makarova, după 6-1 în primul act. Rafael Nadal și Andy Murray s-au calificat la pas în turul 3, după victorii cu 2-0 în partidele cu Seppi, respectiv Monaco.

22:10 Meci incredibil în turneul de baschet masculin. Brazilia a învins Spania cu 66-65, cu un coș realizat cu 5.5 secunde înainte de final. Ibericii au avut succesul în mână, chiar dacă au făcut un meci prost, dar vedeta Pau Gasol a ratat două „libere” la scorul de 65-64 pentru Spania, cu 23 de secunde înainte de final.

Văzută a doua favorită după SUA, Spania se află acum într-o situație neașteptată, în condițiile în care a pierdut și în parima partidă cu Croația, 70-72.

21:15 Avem și tabloul de dublu-mixt la tenis, în urma tragerii la sorți care a avut loc azi. Florin Merghea și Monica Niculescu vor debuta cu spaniolii David Ferrer și Carla Suarez Navarro. Horia Tecău și Irina Begu vor înfrunta în primul tur perechea poloneză Agnieszka Radwanska / Lukasz Kubot.

Daiana Mergea, soția jucătorului român, a anunțat că toată echipa de handbal feminin va fi în tribune la meciul dublului Tecău / Mergea, care atacă semifinalele turneului de la Rio. Zilele trecute și tenisul au fost în sală la handbal pentru a fade galerie naționalei.

21:00 Primul titlu olimpic al Braziliei a fost adus de judoka Rafaela Silva, cea care a învins-o pe Corina Căprioriu în semifinalele categoriei 57 kg, după 7 minute și 8 secunde de luptă. Povestea sud-americancei, care poate fi citită AICI este mai mult decât interesantă. Ea s-a născut într-o favelă, printre focurile de armă.

19:20 Înotătorul Marius Radu a parcurs distanța de 100 de metri liber în 49:57, timp cu care s-a clasat doar pe locul 7 în serie. El ratează astfel calificarea în semifinale.

19:05 Germania a obținut a doua victorie în turneul de handbal masculin, 32-29 cu Polonia. Campionii europeni au câștigat practic cu același scor cu care s-au impus și la debut cu Suedia. Pentru Polonia, competiția s-a complicat deja, în condițiile în care nu a acumulat niciun punct până acum.

18:40 Punct final, așadar, pentru ziua de azi la canotaj. România a rămas în lupta pentru medalii cu trei echipaje feminine, cu barca de 8+1, dublu vâsle categorie ușoară și dublu rame. Ar mai fi de remarcat faptul că tricolorii Cristi Pîrghie și George Palamariu (dublu rame) au ajuns la finalul semifinalei cu o întârziere de 22 de secunde față de câștigători, după șalupa de însoțire a cursei!

18:30 Ca urmare a efortului depus, canotoarei Geanina Beleagă i s-a făcut rău după ce a coborât din barcă. „Au fost condiții mai grele pe primii 500 de metri. După aceea s-a văzut adevăratul potențial. Până la urmă este bine că am tras și azi. Nicio pistă în plus nu strică”, a declarat Beleagă. „Este o cursă reușită și sperăm ca mâine să fie și mai bună pentru a ajunge în finală. Ar fi o mare performanță pentru noi. Mâine vom pune sufletul în barcă pentru a ne califica în finală. Depinde de noi și de Cel de Sus”, a susținut și colega de barcă, Ionela Lehaci.


18:10 Echipajul patru rame al României, Constantin Adam, Vlad Dragoș Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc, Toader Gontaru, au ajuns la final de drum la Jocurile Olimpice, după au terminat pe ultimul loc în recalificări.

17:45 Imediat după succesul din recalificări, Mădălina Bereș și Laura Oprea au stat de vorbă cu mass-media din România. „Cursa aceasta nu era programată, dar s-a întâmplat să o avem în plus. Din cauza că s-au anulat cursele de duminică, am tras în două probe în aceeași zi. Au fost și valuri. Suntem bucuroase că suntem în semifinale, unde vom da totul. Mîine vom avea însă două curse la distanță de o oră și 20 de minute. Va fi greu, dar sper să ne refacem repede”, au declarat canotoarele de la dublu rame.

17:37 Semne bune de la canotaj. Ionela Lehaci și Geanina Beleagă au ocupat, la rândul lor, locul 1 în recalificări, într-una din seriile probei două vâsle categorie ușoară. Le vom revedea, astfel, în semifinale.

17:17  Laura Oprea și Mădălina Bereș s-au calificat în semifinalele probei două rame (canotaj), după ce au terminat pe locul 1, cu un avans considerabil, într-una din seriile recalificărilor.

16:55 Selecționata lumii a Qatarului a fost „jumulită” de „cocoși”. Franța a câștigat la o diferență de 15 goluri prima partidă de handbal a zilei, scor 35-20, și demonstrează că rămâne principala favorită la câștigarea titlul olimpic.

16:17 Qatar, reprezentativa care încearcă să întrerupă supremația Europei în handbal masculin, a dat de greu. După primele 30 de minute ale partidei cu Franța, „cocoșii” sunt în avantaj, scor 16-13. 

16:00  Canotorii Cristi Pîrghie și George Palamariu, primii români intrați azi în competiție, au ratat calificarea în proba de dublu rame. Într-una din cele două semifinale, barca românească a ocupat ultima poziție. Astfel, Pîrghie și Palamariu vor mai concura în finala B.

15:40 Usain Bolt, cel mai rapid om de pe Planetă, a avut la începutul acestei săptămâni o conferință de presă într-o sală arhiplină cu jurnaliști, transformată practic într-un adevărat spectacol.

Jamaicanul a avut parte de multă distracție, a dansat inclusiv samba.

Cu această ocazie, Bolt a susținut că participă la ultima ediție a Jocurilor Olimpice, întrucât „nu mai am nimic de demonstrat”. Jamaicanul va încerca să realizeze o nouă triplă la 100 metri, 2000 metri și 4×100 metri, așa cum s-a întâmplat și la ultimele două ediții. 

15:10 Judoka Corina Căprioriu a fost sportiva din delegația României care a fost cea mai aproape de medalii până acum, ajungând până în semifinalele categoriei 57 kg, iar la final s-a clasat pe locul 5. După concurs, spotiva pregătită de Florin Bercean a fost foarte afectată. Corina a revenit mai târziu cu un mesaj pe care îl puteți CITI AICI

14:45 Michael Phelps are ocazia să câștige a 24-a medalie olimpică la înot, fiind calificat pentru ziua a 4-a în finala de la 200 metri fluture. Americanii au prezentat o infografie și au explicat „Fenomenul Michael Phelps”. Conform înălțimii lui, înotătorul american ar fi trebui să aibă anvergura brațelor de 1.96 metri. Phelps are cu 12 centimetri mai mult la acest capitol. Picioarele lui relativ scurte și trunchiul mai mare scad rezistența apei!

14:15 Până în acest moment s-au decernat 40 de titluri olimpice, ceea ce înseamnă 13% din totalul de 306 titluri puse în joc. 38 de națiuni au obținut până în acest moment cel puțin o medalie, iar 20 au deja măcar un campion olimpic. România nu are nicio medalie după 3 zile, dar în aceeași situație se află și o forță a lumii… Germania! În fruntea clasamentului pe medalii, SUA și China sunt cap la cap, fiecare având câte 5 medalii de aur.

În sesiunea din noaptea trecută de la înot, podiumurile olimpice în cele patru probe în care s-au acordat medalii au fost următoarele:

Masculin 200 metri liber: 1. Sun Yang (China) – 1:44.65, 2. Chad le Clos (Africa de Sud) – 1:45.20, 3. Conor Dwyer (SUA) – 1.45.23

Feminin 100 metri spate: 1. Katinka Hosszu (Ungaria, foto) – 58.45, 2. Kathleen Baker (SUA) – 58.75, 3. Kylie Masse (Canada) – 58.76 și Fu Yuanhui (China) – 58.76

Masculin 100 metri spate: 1. Ryan Murphy (SUA) – 51.97, 2. Xu Jiayu (China) – 52.31, 3. David Plummer (SUA) – 52.40

Feminin 100 metri bras: 1. Lilly King (SUA) – 1:04.93, 2. Yulia Efimova (Rusia) – 1:05.50, 3. Katie Meili (SUA) – 1:05.69


14:00 Spadasina Ana Maria Popescu a postat după partida de handbal România – Brazilia 13-26 un mesaj pe contul personal de Facebook, prin care le-a luat apărarea tricolorelor. „Comentariile, acuzele și înjuriile specialiștilor de pe canapea te șochează pentru prima dată, apoi te obișnuiești”, a spus printre altele Ana Maria Popescu, întregul mesaj putând fi citit integral mai jos:


România va concura la canotaj, tenis și înot în ziua a 4-a la Jocurilor Olimpice de la Rio, nefiind implicată în nicio finală. Vedetele zilei sunt tenismenii Florin Mergea și Horia Tecău, care vor juca pentru un loc în semifinalele turneului de dublu.

Programul sportivilor români

CANOTAJ. Cristi Pîrghie, George Palamariu – dublu rame, semifinale, ora 16:00; Laura Oprea, Mădălina Bereș – două rame, recalificări, ora 17:10; Ionela Lehaci, Geanina Beleagă – două vâsle categorie ușoară, recalificări, ora 17:20; Constantin Adam, Vlad Dragoș Aicoboae, Marius Vasile Cozmiuc, Toader Gontaru – patru rame, recalificări, ora 18:00

TENIS Andreea Mitu / Raluca Olaru – Elena Vesnina / Ekaterina Makarova – turul 2, după ora 20:30; Horia Tecău / Florin Mergea – Melo / Soares, sferturi, după ora 21:30 

ÎNOT. Marius Radu – 100 metri liber, serii, ora 19:14

PUTEȚI VEDEA AICI O CRONOLOGIE A EVENIMENTELOR DIN ZIUA A 3-A

PUTEȚI VEDEA AICI O CRONOLOGIE A EVENIMENTELOR DIN ZIUA A 2-A

PUTEȚI VEDEA AICI O CRONOLOGIE A EVENIMENTELOR DIN PRIMA ZI

PUTEȚI VEDEA AICI DETALII DE LA CEREMONIA DE DESCHIDERE

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Nota primită de Florinel Coman, după meciul în care a jucat 66 de minute
Nota primită de Florinel Coman, după meciul în care a jucat 66 de minute
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam! Ce se va întâmpla cu trupul său neînsuflețit?!
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam! Ce se va întâmpla cu trupul său neînsuflețit?!
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
”De asta nu a ajuns niciodată mare, în ciuda numelui”. A dat de pământ cu Ianis Hagi după titularizare la Rangers
”De asta nu a ajuns niciodată mare, în ciuda numelui”. A dat de pământ cu Ianis Hagi după titularizare la…
Fost top model al anilor ’90, imagini incendiare la 40 de ani! Ce consumă zilnic pentru a arăta atât de bine
Fost top model al anilor ’90, imagini incendiare la 40 de ani! Ce consumă zilnic pentru a arăta atât de…
GALERIE FOTO Bătălia dintre suveranişti şi progresişti se mută pe Only Fans. După senatoarea porno  POT, a apărut şi candidata USR care face videochat
GALERIE FOTO Bătălia dintre suveranişti şi progresişti se mută pe Only Fans. După senatoarea porno POT, a apărut şi candidata…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
Cât a crescut salariul mediu în România în ultimii 5 ani, comparativ cu inflaţia
Cât a crescut salariul mediu în România în ultimii 5 ani, comparativ cu inflaţia
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Fiica cea mică a lui Helmut Duckadam era la școală când a primit vestea morții tatălui său. Au urmat momente cutremurătoare: Devastați!
Fiica cea mică a lui Helmut Duckadam era la școală când a primit vestea morții tatălui său. Au urmat momente…
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care i-a 'furat' firma
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care i-a 'furat' firma
De ce s-a împușcat în cap polițistul Ionuț Cobzaru. Problemele care l-au împins la gestul extrem
De ce s-a împușcat în cap polițistul Ionuț Cobzaru. Problemele care l-au împins la gestul extrem
ULTIMĂ ORĂ! A murit o mare cântăreață și actriță. Adio, regina teatrului
ULTIMĂ ORĂ! A murit o mare cântăreață și actriță. Adio, regina teatrului
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Preşedintele UEFA, mesaj de condoleanţe după ce Helmut Duckadam s-a stins din viaţă
Preşedintele UEFA, mesaj de condoleanţe după ce Helmut Duckadam s-a stins din viaţă
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Andreea Bălan a fost cerută de soție de Victor Cornea, în avion. Momentul emoționant când vedeta a spus „DA!”
Andreea Bălan a fost cerută de soție de Victor Cornea, în avion. Momentul emoționant când vedeta a spus „DA!”
×