Antrenorul echipei naționale de handbal feminin a României, Tomas Ryde, a declarat luni dimineață, pe Aeroportul Henri Coandă, la plecarea spre Rio de Janeiro, locul unde se vor disputa Jocurile Olimpice, că nu se gândește la o medalie, însă este mulțuimit de progresul din ultimele meciuri.
Au mai rămas cinci zile până la primul meci al naționalei de handbal feminin la Jocurile Olimpice de la Rio, cel cu Angola din cadrul Grupei A. Naționala de handbal a plecat spre Brazilia, însă selecționerul Tomas Ryde nu este sigur că tricolorele vor veni cu o medalie de la Rio. Principala problemă rămâne aducerea la forma optimă a Cristinei Neagu, cea mai bună handbalistă din lume.
„Va fi dificil cu siguranță la Jocurile Olimpice. Este cea mai puternică competiție din lume. La Jocurile Olimpice sunt 12 echipe și fiecare poate fi considerată o câștigătoare. Este multă muncă, puțin noroc și vom vedea ce se va întâmpla. Nu avem așteptări la medalii, trebuie să muncim mult. Nu cred că vom câștiga nouă meciuri la rând, este foarte greu, dacă am reuși așa ceva ar fi o performanță fantastică. Sunt bucuros că în ultimele meciuri am văzut că fetele au progresat mult”, a spus tehnicianul suedez.
Antrenorii Tomas Ryde și Costică Buceschi vor avae la dispoziție 16 jucătoare, dintre care două vor fi rezerve, Denisa Dedu și Mădălina Zamfirescu. În lot a survenit o modificare de ultim moment, Ana Maria Tănăsie, accidentată la turneul din Norvegia, fiind înlocuită de Camelia Hotea.
„Mergem la Rio sperând că vom avea unde să stăm, că vom găsi ceva de mâncare și că autocarul va fi acolo când mergem la antrenamente. Ca profesionist trebuie să ai răbdare cu anumite lucruri în primele trei-patru zile, să nu te enervezi din cauza unor lucruri care nu sunt puse la punct”, a spus Ryde.
Naționala României face parte din grupa A la Jocurile Olimpice de la Rio, alături de Norvegia, Muntenegru, Angola, Spania și Brazilia.
România va intra în competiție cu următorul lot:
Paula Ungureanu, Ionica Munteanu – portari; Valentina Ardean, Camelia Hotea, Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Gabriella Szucs, Eliza Buceschi, Aurelia Brădeanu, Melinda Geiger, Patricia Vizitiu, Laura Chiper, Oana Manea, Florina Chintoan.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER