Krista Incze a fost aproape de a aduce a treia medalie pentru delegația României la Europeanul de lupte, însă sportiva de 21 de ani a cedat finala pentru bronz în fața Johannei Mattson din Suedia, scor 3-1. Krista a intrat în duelul pentru medalie la categoria 60 de kilograme, după ce luptătoarea care a învins-o pe româncă în sferturi, rusoaica Liubov Ovcearova, a ajuns în marea finală.
Alți doi reprezentanți ai României au concurat miercuri la Novi Sad: Estera Dobre a pierdut clar în preliminariile categoriei 53 de kilograme, contra azerei Anjela Dorogan, în timp ce George Bucur a trecut de austriacul Gabriel Janatsch în calificările de la lupte libere (categoria 65 de kilograme), dar a fost învins în optimi de turcul Mustafa Kaya.
Rezultatele românilor au fost mult mai spectaculoase în prima zi a Europeanului de lupte, când Andrei Dukov a urcat pe a doua treaptă a podiumului la categoria 57 de kg – stilul lupte libere, iar Alina Vuc a câștigat medalia de bronz în limitele categoriei 48 de kg. În ziua a treia, vor intra pe saltea românii David Dobre (61 de kg) și Mădălin Manzala (74 de kg).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER