Campioană mondială la 200 m spate (1998) și vicecampioană olimpică la Sydney 2000, Roxana Mărăcineanu (39 de ani) are mari șanse să ocupe funcția de Director Tehnic Național în cadrul Federației Franceze de Natație. Născută la București, ea s-a stabilit de mică la Mulhouse unde a început înotul de performanță, reușind să cucerească primul titlu mondial pentru înotul feminin francez în 1998, la Perth (Australia)
Cotidianul francez L”Equipe a dezvăluit că românca se află printre cei patru candidați cu șanse mari de a ocupa funcția rămasă liberă după demisia lui Lionel Horter, în septembrie 2014. Pe lista scurtă, alături de Roxana Mărăcineanu se află Jacques Favre, Philippe Hellard și Marie-Laure Étienne. Aceștia au fost selecționați din 17 candidați, iar câștigătorul va fi desemnat în urma unei Adunări Generale a Federației Franceze de Natație, programată pe 23 ianuarie. Cotidianul din Hexagon subliniază prezența pe listă a două femei, postul fiind ocupat până acum doar de bărbați.
Directorul Tehnic Național al Federației Franceze de Natație trebuie să îndeplinească câteva criterii, cele mai importante fiind că va trebui să locuiască la Paris pe perioada mandatului, să păstreze legătura în permanență cu președintele forului de specialitate și să accepte un contract pe 10 ani.
Încă de la nominalizarea sa pentru funcția din cadrul FFN, Mărăcineanu a fost considerată una dintre marile favorite
Mărăcineanu s-a retras din competiție în 2004, după ce a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Atena. În 2007, a fost consultant de specialitate pentru „France Televisions” în timpul Mondialului de la Melbourne, după care s-a implicat în numeroase programe sociale. În 2010, a candidat pentru Partidul Socialist în alegerile regionale, iar pe 21 martie a fost aleasă consilier regional în Île-de-France. Roxana e căsătorită cu Franck Ballanger, ziarist la France Inter, și are doi copii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER