Echipa feminină de tenis de masă a României, formată din Daniela Dodean, Elizabeta Samara, Iulia Necula, Cristina Hîrîci și Maria Poștoacă, a obținut medalia de argint la Campionatele Europene, după ce a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 3-0, de Olanda, în finala competiției de la Ostrava.
România a fost reprezentată în întâlnirea disputată împotriva Olandei de Daniela Dodean, Elizabeta Samara și Iulia Necula.
În primul meci, Daniela Dodean, în vârstă de 22 de ani, a fost învinsă de Jie Li, cu scorul de 3-2 (12-10, 6-11, 3-11, 12-10, 11-5), după ce, în setul al patrulea, la scorul de 2-1, românca a avut o minge de meci. Adversara Danielei Dodean a reveni și a reușit să aducă primul punct pentru Olanda. În meciul al doilea, Elizabeta Samara. în vârstă de 21 de ani, a pierdut în trei seturi în fața olandezei Jiao Li, scor 12-14, 8-11, 2-11. România a câștigat singurul punct din partida cu Olanda în cel de-al treilea meci, în care Iulia Necula, în vârstă de 24 de ani, s-a impus cu scorul de 3-1 (11-8, 6-11, 11-5, 11) în fața Lindei Creemers. Apoi, Daniela Dodean a fost învinsă de Jiao Li cu scorul de 3-2 (11-7, 11-6, 6-11, 7-11, 11-8), în cea mai disputată partidă a finalei.
Echipa batavă a avut o evoluție foarte bună la această ediție a CE, în care a pierdut doar două meciuri, unul în întâlnirea din faza grupelor, cu Ucraina, și altul în întâlnirea cu România, din finala competiției de la Ostrava.
Olanda și România s-au întâlnit și sâmbătă în faza grupelor, când reprezentativa batavă s-a impus cu scorul de 3-0.
Ultimul titlu european al României, la proba feminină pe echipe, a fost obținut în anul 2005, când formația compusă din sportivele Mihaela Steff, Otilia Bădescu, Tamara Boros și Adriana Zamfir, s-a impus în competiția desfășurată la Aarchus, în Danemarca.
Alte două titluri europene au fost cucerite de România în 2002, la Zagreb, și în 1992, la Stuttgart.
Ultima medalie cucerită de echipa feminină a României la Campionatul European a fost cea de bronz, la competiția disputată în anul 2008, la Sankt Petersburg, după ce a fost învinsă tot de Olanda, în semifinale, cu scorul de 3-0.
La ultima ediție a Campionatului European, echipa României s-a clasat pe locul al șaptelea.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER