Prima reprezentativă debutează mâine (ora 11:00) la Campionatul European de la Zagreb contra Turciei, în primul meci al Grupei A și al turneului. În fruntea naționalei, același Istvan Kovacs, creatorul „Romgariei”, tehnicianul pe care fostul președinte al FRP, George Gaiță, l-a ademenit spre București folosind un tertip de succes: a pus lacătul pe Bazinul Floreasca!
Strategia a dat roade, reputatul antrenor a semnat, s-a închinat apoi de trei ori când a zărit piscina desprinsă din neolitic, dar a trecut la antrenamente. Migăloase, fără milă față de elevi, dar câștigătoare. Sesiuni de pregătire desfășurate mai mult la Oradea, ce-i drept, dar și în București, la Dinamo, în funcție de conjunctură.
A stat în linia defensivă
ProSport vă prezintă prima fotografie cu Istvan Kovacs în vâltoarea valurilor din „Ștefan cel Mare”, nu pe marginea bazinului, așa cum ne-a obișnuit reputatul tehnician maghiar, o imagine surprinsă săptămâna trecută la ultima ședință de pregătire din Capitală. „Istvan intră foarte rar în bazin, voia să se răcorească și el. Dar ce să se răcorească, mai tare s-a încălzit! Noi tot vorbeam de temperatura apei și a vrut să vadă de ce nu dăm randamentul scontat la antrenamentele desfășurate într-un regim draconic”, ne-a povestit un jucător. Omul care a înșurubat România pe 7 la CM de anul trecut, calificând-o și pentru Mondialul din 2011, a exersat chiar și câteva scheme alături de băieți. „El a stat mai mult pe faza de apărare și ne-a arătat câteva scheme. E un superprofesionist, cere mult respect și punctualitate. Dar devine și un tip zâmbăreț, degajat, relaxat în apă”, a detaliat un alt tricolor.
„Eu am foarte mulți prieteni români și mă înțeleg excelent cu ei. Nu văd niciun fel de ură interetnică. Văd o ură doar față de sport în România. Am simțit că m-am întors în timp când am văzut bazinul Floreasca”, ne-a declarat Kovacs, un tip care nu menajează pe nimeni, un profesionist care încearcă să spele păcatele politicienilor care au împroșcat mereu iubitorii sportului cu promisiuni deșarte.
PALMARES ISTVAN KOVACS a antrenat 20 de ani în Ungaria opt ani a fost la Honved și șapte ani la Ujpest, cele mai importante formații din carieră a cucerit de 10 ori titlul în Ungaria de patru ori câștigător al Cupei Ungariei de două ori al Supercupei două Euroligi (echivalentul Ligii Campionilor din fotbal) două Cupe LEN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER