Baia Mare se bate cu Clujul

Baia Mare se bate cu Clujul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mâine, 28 aprilie, cu începere de la ora 11.30, stadionul
Phoenix din Municipiul Baia Mare va găzdui meciul din cadrul
Diviziei Naționale de Rugby dintre Știința CSM Baia Mare și
Universitatea Cluj.

Inițial meciul trebuia să se dispute pe data de 14 aprilie,
acesta fiind de fapt o restanță a etapei a patra din recent
încheiatul tur de campionat. Din lotul campioanei vor lipsi centrul
Mihai Roșca, Paul Rusu – linia 1, aripa Georgel Cătună respectiv
Marius Dănilă jucător din linia a doua.

Zimbrii băimăreni speră totuși ca pană la ora jocului să fie
recuperați trăgătorul Cristian Bălan în speță demiul Florin Eva.
Secundul formației campioane Vasile Lucaci speră într-o victorie cu
punct bonus în condițiile în care evoluția din ultima perioadă a
studenților clujeni a fost una cat se poate de modestă.
Universitatea Cluj rămane însă o formație incomodă, care practic
mai luptă doar pentru un loc în play-out. Înaintea acestui joc,
Știința CSM Baia Mare ocupa fotoliul de lider al grupei A cu 24 de
puncte în timp ce Universitatea Cluj se află pe poziția a cincea cu
doar 5 puncte acumulate.

6,3 miliarde pentru echipa de rugby

Astăzi în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean
Maramureș s-au supus spre aprobare sumele din cadrul primei sesiuni
de finanțare din acest an aferente cluburilor sportive din județ.
Dintr-un total de 33 de dosare depuse, doar 28 dintre ele au fost
declarate ca fiind eligibile, suma totală alocată pentru sport în
acest an fiind de 24 de miliarde de lei.

De cea mai mare sumă în acest an va beneficia CSM Baia Mare cea
care are în componența sa un număr de 11 secții sportive. Din suma
totală de 8,3 miliarde, 6,3, miliarde de lei vor fi canalizați spre
activitatea campioanei României la rugby, Știința CSM Baia Mare,
4,5 miliarde vor intra în contul echipei feminine de handbal
Știința HCM, iar 3,7 miliarde de lei spre voleibaliștii de la
Știința Explorări.

Față de proiectul inițial singura modificare apărută a vizat
suplimentarea de la 1 miliard la 1,5, miliarde de lei a sumelor
atribuite Academiei de Handbal Minaur, banii fiind luați din suma
alocată inițial echipei de handbal feminin.

Articol scris de Alin BOȚIOC

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru la Antena 1! S-a întâmplat la Te cunosc de undeva, după plecarea Andreei Bălan
Dezastru la Antena 1! S-a întâmplat la Te cunosc de undeva, după plecarea Andreei Bălan
Spectaculos! Rațiu a ridiculizat unul dintre favoriții la câștigarea Balonului de Aur: ”A fost brazilian”
Spectaculos! Rațiu a ridiculizat unul dintre favoriții la câștigarea Balonului de Aur: ”A fost brazilian”
Cum era deszăpezit Bucureștiul, pe vremea marilor viscole. De ce avem aceleași probleme și după o ninsoare minoră
Cum era deszăpezit Bucureștiul, pe vremea marilor viscole. De ce avem aceleași probleme și după o ninsoare minoră
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Ce s-ar mai ascunde în spatele
Ce s-ar mai ascunde în spatele "umilinţei" trăite de Şumudică la Rapid, unde a fost bulgărit de suporteri! "Mi-a lăsat…
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Nicoleta Luciu arată mai bine ca-n tinerețe! Fosta Miss România, imagini sexy la 44 de ani. Imagini WOW cu bruneta
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Se naște Bulă și începe imediat să spună: – Vă cunosc pe toți!
BANCUL ZILEI. Se naște Bulă și începe imediat să spună: – Vă cunosc pe toți!
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se încălzeşte vremea în România
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se încălzeşte vremea în România
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Cel mai iubit desert al lumii este în MARE PERICOL
Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de fratele său
Lovitura pe care magnatul român, care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani, o dă alături de…
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani:  Ne căsătorim
Violeta Bănică și-a făcut iubit și a făcut anunțul șoc la 17 ani: Ne căsătorim
Călin Georgescu nu poate fi oprit. Câștigă direct din primul tur: Mulți nu recunosc că l-ar vota!
Călin Georgescu nu poate fi oprit. Câștigă direct din primul tur: Mulți nu recunosc că l-ar vota!
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
Giulia a fost ucisă de câinele familiei. Fetița de 9 luni, mușcată cu bestialitate: „A zburat în cer prea devreme”
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Care sunt capitalele ţărilor europene din NATO care ar putea fi lovite de Moscova? Ameninţarea, la televiziunea rusă de stat
Care sunt capitalele ţărilor europene din NATO care ar putea fi lovite de Moscova? Ameninţarea, la televiziunea rusă de stat
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
2025: Cine e vinovat dacă lovești o mașină care virează stânga în timp ce depășești? Răspunsul din Codul Rutier
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
Colaborarea anului în televiziune! Mona Segall și Mihai Bendeac pregătesc un talent show pentru această toamnă, la Antena 1
×