„Stejarii” rămân fără antrenorul Lairle

  • Publicat:
  • Actualizat:

În plină campanie de recalificare la Cupa Mondială 2011,
naționala de rugby a României primește o lovitură puternică. De la
1 iunie, contractul antrenorului Serge Lairle (foto
centru)
, cel care practic a menținut echipa în cursa spre
Noua Zeelandă nu va mai fi prelungit. „Financiar nu ne mai permitem
pentru că bugetul nostru s-a redus, la fel ajutorul de la IRB. I-am
făcut o nouă ofertă mult sub ceea ce dorește și așteptăm un răspuns
până la 31 mai”, a spus, pentru ProSport, Alin Petrache,
președintele FRR.

Pentru a evita situația în care echipa s-ar afla fără antrenor la
meciul retur cu Ucraina, de pe 5 iunie, din recalificările pentru
Cupa Mondială, oficialul FRR a declarat că vor avea în vedere și un
eventual înlocuitor. ” Am luat în considerare și acest lucru pentru
că nu trebuie să fim prinși pe picior greșit. Întodeauna am știut
să rezolvăm aceste situații și sunt convins că hotărârile pe care
le vom lua nu îi vor afecta foarte mult pe băieți”, a explicat
fostul internațional. De altfel, România pornește sâmbătă, 22 mai
în cursa spre Noua Zeelandă, prima oprire fiind la Kiev unde va
întâlni reprezentativa similară a Ucrainei.

Fost antrenor al echipelor de club din Hexagon, Toulouse și Brive,
Lairle (53 de ani) a devenit oficial antrenorul naționalei României
anul trecut, în luna mai. Obiectivul acestuia era calificarea la
Cupa Mondială din 2011,el preluând echipa într-un moment delicat,
„stejarii” aflându-se pe locul 4 în Cupa Europeană a Națiunilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Ultima DORINȚĂ a lui Andrei Perneș. Marele regret cu care a murit fostul concurent de la Mireasa 😢
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago Bernabeu
Criticat în România, Istvan Kovacs iese în evidență la nivel internațional. Ce au scris spaniolii după meciul de pe Santiago…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului:
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului: "E adevărat"
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: imagini IREALE! Fanii s-au ȘOCAT: „E bolnavă?”
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Cum să începi o afacere. Paşii pentru a obţine un profit mai mare şi mai repede
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta soțului infidel 😲
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta…
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
Călin Georgescu, OUT! Americanii au făcut marele anunț care oprește toate jocurile
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la Mireasa
Reacția Sabrinei la vestea că Andrei Perneș a murit. Ce a făcut în memoria celui cu care s-a căsătorit la…
×