Schlierenzauer știe de trambulina de la Râșnov!** INTERVIU cu liderul mondial la sărituri cu schiurile: ‘Abia aștept să vin în România’

Schlierenzauer știe de trambulina de la Râșnov!** INTERVIU cu liderul mondial la sărituri cu schiurile: 'Abia aștept să vin în România'
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Gregor Schlierenzauer, actualul lider al Cupei Mondiale, a vorbit pentru ProSport despre cariera sa, dar și despre viitorul săritorilor din țara noastră

*A câștigat prima etapă de Cupă Mondială la doar 16 ani

*În acest weekend, el poate deveni sportivul cu cele mai multe victorii de etapă în Cupa Mondială

*Schlierenzauer crede că trambulinele de la Râșnov sunt perfecte pentru un începător

În ultimii ani, săriturile cu schiurile au devenit tot mai populare în România. La o privire de ansamblu, totul pare ușor, mai ales când săritorii experimentați ating solul cu o ușurință incredibilă după un zbor de peste 120 de metri. Însă viteza și pericolul creează o rețetă perfectă, căreia spectatorii nu îi pot rezista. Nu e de mirare astfel că în stațiuni cu nume din Germania și Austria, precum Oberstdorf, Garmisch sau Innsbruck, numărul spectatorilor la o etapă de Cupă Mondială este de ordinul zecilor de mii.

La doar 23 de ani, „Schlieri” a câștigat deja Cupa Mondială de sărituri cu schiurile (2009), este cvintuplu campion mondial (de patru ori cu echipa Austriei) și s-a impus de două ori în Turneul celor Patru Trambuline (2012, 2013). Iar în acest weekend, pe trambulina de la Harrachov poate deveni sportivul cu cele mai multe victorii în Cupa Mondială. Deocamdată, „Schlieri” are exact 46 de etape câștigate, la fel ca legendarul finlandez Matti Nykanen. E tipul perfecționist, atent la orice detaliu, iar ca dovadă vă dezvăluim că în răspunsurile inserate în limba engleză pe mail, Gregor a scris fără greșeală „Valea Cărbunării”.

Gregor, de ce ai ales săriturile cu schiurile?
La doar opt ani, un prieten, care practica și el acest sport, m-a adus la trambulină. Am fost fascinat! Încă de la prima săritură am știut că nu există un alt sport pentru mine. Și până acum totul a fost excelent.

Ți-a fost frică la primele sărituri că te poți accidenta?
Evident, fiecare sport are gradul său de periculozitate. Îți trebuie puțin curaj să începi să sari, dar după câteva sărituri totul e perfect. Totuși, trebuie să ai respect pentru trambulină.

Ce simte un săritor cu schiurile atunci când se desprinde de trambulină cu 90-100 de km/h?
În primul rând, simți viteza. E o senzație incredibilă. Dar e și foarte periculos, așa că trebuie să fii concentrat sută la sută pe ceea ce trebuie să faci. În zbor, trebuie să îți păstrezi aceeași concentrare și să fii foarte atent la vânt. Orice schimbare îți poate pune mari probleme, așa că nu trebuie să neglijezi niciun aspect.

Care e ultimul gând în momentul în care ești gata de start?
În acele momente, uit de tot. Atmosfera e senzațională, însă eu rămân concentrat pe ceea ce am de făcut și rezonez cu mine însumi. Acesta e secretul meu.

E greu să te menții în top an de an. Care sunt ingredientele necesare pentru ca un săritor cu schiurile să obțină victorii în Cupa Mondială?
Indiferent de talentul pe care îl ai, trebuie să fii la un nivel de top atât fizic, cât și psihic. E o competiție dificilă și echilibrată, iar orice detaliu, orice jumătate de metru contează enorm.

Psihic de fier

Poate acest echilibru să își pună amprenta pe cariera unui săritor? Sportivi ca Jacobsen sau Evensen s-au retras sau au luat o pauză din acest sport.
Nu pot să comentez acțiunile unor adversari, nu ar fi corect. Însă acest lucru depinde de caracterul și forța fiecăruia. În opinia mea, cine vrea să câștige și să rămână în top trebuie să fie foarte bine pregătit din punct de vedere psihologic. Câteodată e foarte greu să fii pus sub presiune etapă de etapă.

Să fie oare și antrenamentele dure o cauză pentru care săritorii aleg să se retragă?
Vara, când sunt mai puține concursuri (n.r. – săritorii se întrec în Marele Premiu de Vară, care are loc pe iarbă sintetică), pun accentul în special pe rezistență. În timpul iernii, când avem concursuri în fiecare weekend, trei zile pe săptămână intru în sala de forță, în timp ce în celelalte două zile lucrez pe trambulină. Nu neglijez nici sesiunile de coordonare sau de antrenament psihologic.

Tu ai câștigat prima ta etapă de Cupă Mondială acum șapte ani, când erai doar un adolescent.
Cred că nu am realizat ce mi se întâmplă. Țin minte că aveam doar 16 ani și i-am învins atunci pe Jacobsen, Malysz sau Ammann, săritori mult mai experimentați decât mine. Am fost foarte fericit, dar mi-am dat seama doar peste câțiva ani ce performanță am reușit atunci.

După victoria de la Lillehammer au mai urmat încă 45 de alte succese. Ai fi crezut că e posibil să ajungi atât de departe?
Să fiu sportivul cu cele mai multe victorii din istoria Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile la doar 23 de ani? Nu, n-aș fi crezut niciodată. A fost o surpriză și pentru mine, să știi! Poți să visezi la acest lucru, dar să reușești să îți îndeplinești visul e mult, mult mai dificil!

În acest sezon ai câștigat șapte etape de Cupă Mondială și conduci clasamentul general. Cum te simți în această poziție?
Evident, să fii lider e excelent. Însă până la finalul sezonului mai sunt destule etape (n.r. – 11 runde). Deocamdată, totul e provizoriu. Important e să câștig Cupa Mondială la final. Am terminat de trei ori pe locul doi, deci știu cât de esențială e constanța.

Ești lider în Cupa Mondială, ai câștigat și Turneul Celor Patru Trambuline…
Da, aceasta este performanța cu care mă mândresc în acest sezon. A fost al doilea succes consecutiv pentru mine și victoria a răsplătit efortul pe care l-am depus. Am avut emoții după primele două etape, câștigate de Anders Jacobsen, dar în Austria, la Innsbruck și Bischofshofen am reușit să câștig atât etapele, cât și clasamentul general al turneului.

Care sunt pasiunile tale?
Îmi place foarte mult să fotografiez. Am un aparat Leica, la care țin enorm. Totodată, încerc să îmi lansez o colecție de haine pe care chiar eu le-am creat.

Vrei să te lansezi în modă atunci când te vei retrage?
Nu, nu! Deocamdată nu mă gândesc la retragere. Mă simt foarte bine și mă gândesc doar la sărituri. Trambulina e casa mea! Nu știu ce voi face în viitor, dar mi-ar plăcea să lucrez într-un post care implică un nivel ridicat de creativitate.

Cum se formează săritorii

În România există numeroși fani ai săriturilor cu schiurile, însă nu avem niciun sportiv care să ne reprezinte la nivel înalt. Care e secretul pentru a ajunge în Cupa Mondială?
Cea mai importantă este infrastructura. Odată ce există câteva trambuline construite, e clar că interesul va crește. Iar câțiva dintre cei care vor sări, vor prinde gustul. Totuși, în lipsa unui mediu profesionist în care juniorii pot să crească, performanțele nu vor veni. Doar cu ambiție, răbdare și multă muncă poți ajunge departe.

În România s-a construit acum un complex de sărituri cu schiurile la Râșnov…
Da, am auzit. Este perfect că existe și trambuline mai mici. Este foarte dificil să înveți să sari pe trambuline mai mari, chiar și pe cea cu punct de construcție de 95 de metri. Pe trambulinele mici înveți lucruri de bază, spre exemplu modul corect în care să te desprinzi. Apoi, sunt reglate lucrurile de finețe. Compexul din Valea Cărbunării pare perfect pentru începători. Și din ce am văzut, ar putea obține dreptul de a organiza și etape de Cupă Mondială. Ar fi excelent, abia aștept să vin în România.

Cea mai bună săritură a sa, 243,5 metri, a fost la doar trei metri de recordul absolut stabilit de norvegianul Johan Remen Evensen, tot la Vikersund

1.300.000 de euro este, conform unor informații, suma pe care austriacul a strâns-o în carieră

3 săritori s-au mai impus în Cupa Mondială la 16 ani, Toni Nieminen, Thomas Morgenstern și Primoz Peterka

94 de sărituri peste 200 de metri a avut în carieră Schlieren­zauer în concursuri oficiale

Fote va începe peste 17 zile în județul Brașov. Concursul de sărituri va avea loc pe trambulinele de la Râșnov

Unchiul său e Markus Prock, dublu medaliat cu argint la JO de la Albertville și Lillehammer și la Salt Lake City cu bronz în proba de sanie

Clasament CM după 17 etape

1. Gregor Schlieren­zauer (Austria) 1000p
2. Anders Bardal (Norvegia) 757p
3. Severin Freund (Germania) 656p

CARTE DE VIZITĂ‚ Gregor Schlierenzauer
Data și locul nașterii: 7 ianuarie 1990, la Innsbruck
Victorii de etapă: 46
Cea mai bună săritură:
243,5 metri (Vikersund, 2011)
Cupe Mondiale: 1 (2009)
Medalii olimpice: 1 aur (cu echipa, pe trambulina mare, Vancouver 2010), 2 bronzuri (trambulina mică, trambulina mare, Vancouver 2010)

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca s-a reorientat către o blonduţă tinerică
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca s-a reorientat către o blonduţă…
”Cel mai bun jucător din campionat!”. Așteptat la naționala României, e gata de transferul carierei. Prețul stabilit
”Cel mai bun jucător din campionat!”. Așteptat la naționala României, e gata de transferul carierei. Prețul stabilit
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului:
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului: "Aceasta este…
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i s-a schimbat radical
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de seară, într-un local de fiţe din Capitală, familia s-a reunit
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de seară, într-un local de fiţe…
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de circulație
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de circulație
"Inima frântă! Te-am căutat ca disperatul!" Doi copilași români, rămași orfani după ce tatăl lor a fost înghițit de puhoiul…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se pare normal?!”
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se…
×