„We Are The Champions”. Echipa feminină de spadă este campioană europeană la Montreux. Brânză, Gherman, Pop și Dinu au învins în finală Estonia, 45-35. Aur lângă statuia lui Freddie Mercury

  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa feminină de spadă a câștigat marți, medalia de aur la Campionatul European de scrimă, ce are loc la Montreux (Elveția). Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman și Loredana Dinu au învins în finala competiției Estonia, cu 45-35, la finalul unui meci pe care elevele lui Dan Podeanu l-au controlat în totalitate. Medalia de bronz a fost cucerită de Italia, care a învins Suedia, cu 45-34.

Ana Maria Brânză a deschis pe planșă, finala pentru România. Vicecampioana olimpică de la Beijing a fost și autoarea desprinderii României pe tabelă, tricolorele preluând practic conducerea din prima repriză, ca să domine până la final. Cele două Simone, Pop și Gherman au „înțepat” bine, ca România să se desprindă, la finalul reprizei a cincea, la 6 puncte, 16-10. Estoniencele au încercat să țină pasul, însă nu au reușit să se apropie la mai mult de două puncte de elevele lui Dan Podeanu, în cele nouă reprize. Finala a fost închisă de Simona Gherman, care și-a dominat adversara, pe Embrich, pentru a puncta de 12 ori. Loredana Dinu a fost rezerva echipei, însă spadasina originară din Craiova a contribuit la calificarea României în finală, după ce a recuperat senzațional, în semifinala cu Suedia. Campioanele europene vor sosi mâine în țară.

  • România și-a apărat astfel titlul cucerit anul trecut la Strasbourg și nu a mai coborât de pe podiumul continental din 2011.

Așa am trăit în format LIVE TEXT o zi magică pentru scrima românească și pentru sportul românesc.

UPDATE 18:17 Gherman închide pentru România, iar Embrich pentru Estonia. Experiența Simonei își spune cuvântul. O lasă pe Embrich să atace și speculează punctele slabe ale acesteia. Gherman reușește 11 puncte și România câștigă, fără emoții, titlul european, cu 45-35.


UPDATE 18:15 Pop revine pe planșă pentru repriza a opta. Kirpu punctează prima, Pop revine. Poate fi duelul decisiv. 33-27 și Pop obține mai multe puncte decât adversara.


UPDATE 18:08 Începe repriza a șaptea. Brânză trage cu Beljajeva. Aduce trei puncte și scorul devine 27-22


UPDATE 18:01 Repriza a șasea o găsește în concurs pe Simona Pop, care trage cu Embrich. „Nu mai coborî mâna acolo”, îi strigă Brânză după primul punct pe care îl pierde la Embrich. Simona este mai atentă și punctează cinci tușe, 21-16 pentru România. Loredana Dinu ține scorul și notează concentrată. „Atenție, Sim”, îi strigă Gherman de pe margine. Pop pare că și-a pierdut concentrarea, iar Emrich se apropie, 24-21.


UPDATE 17:59 Simona Gherman intră pe planșă în repriza a cincea. Ea trage cu Beljajeva. Simo punctează prima, 13-9. După o semifinală mai slabă, Gherman și-a revenit bine. Reușește patru puncte și mărește diferența pe tabelă, 16-10.


UPDATE 17:53 Repriza a patra și reintră Brânză care trage cu Erika Kirpu. Ana pare de neoprit. Își construiește cu răbdare atacul și punctează în urma unui asalt spectaculos, 8-4 pentru România. Încurajată permanent de către colege, Ana adună punct după punct și mărește diferența, 11-6. Kirpu revine, face 3 puncte consecutive și scorul devine 12-9.


UPDATE 17:50 Intră Simona Pop ce o are ca adversară pe Julia Beljajeva. „Hai Sim, că se poate!”, o încurajează Ana. Începe repriza a treia. Primul punct pentru Simona și România se duce la 6-4. Încă unul și este 7-4


UPDATE 17:48 Meciul se anunță unul puternic. Ana Maria Brânză trage prima cu Embrich. Echilibrul de forțe între cele două, 3-3. „Hai Ana!” o încurajează fetele din sală. 5-3 pentru România


UPDATE 17:40 Se apropie momentul finalei, la Montreux. România își va apăra titlul cucerit anul trecut, la Strasbourg, în fața Estoniei. În finala mică se vor întâlni Italia și Suedia.


Echipa feminină de spadă s-a calificat marți, în finala Campionatului European de scrimă, ce are loc la Montreux (Elveția). Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman și Loredana Dinu își vor apăra titlul cucerit anul trecut în fața Estoniei, de la ora 17:40, ora României.

Fetele s-au calificat în finală după un meci de infarct cu Suedia, pe care au învins-o cu 45-42. România a condus în debutul meciului, ca apoi nordicele să preia inițiativa prin Johanna Bergdahl  și să se distanțeze chiar și la patru puncte, 30-26. În repriza a opta, antrenorul Dan Podeanu a scos din mânecă asul câștigător, pe Loredana Dinu, care a recuperat incredibil și a restabilit egalitatea, 31-31. Soarta întâlnirii a fost stabilită de Ana Maria Brânză, care a „înțepat” bine și a adus victoria.

În cealaltă semifinală, Estonia a învins surprinzător Italia, cu 43-31.


UPDATE 14:39 Repriza a noua pornește de la scorul de 31-31. Brânză trage cu Samuelsson. Începe seria dublelor, 32-32, 33-33. Finalul meciului este de infarct. Ana s-a dezlănțuit: „înțeapă” punct după punct și România revine la conducere pe tabelă, 38-35 și se impune cu 45-42.



Loredana Dinu a tras senzațional în releul al optulea. Zilele trecute, sportiva de la Dinamo s-a fotografia la statuia din Montreux a marelui Freddie Mercury

UPDATE 14:35 Începe repriza a opta, cu Loredana Dinu și Gars pe planșă. Suedia conduce în continuare cu 29-25. Dinu recuperează senzațional patru puncte și reduce diferența la un punct, România 30 – Suedia 31, ca apoi scorul să devină egal


UPDATE 14:30  Lucrurile încep să se anime în repriza a șaptea. Gherman trage bine și reduce din diferență, 24-25. În plus, obține puncte în fața celei mai în formă sportive din echipa Suediei, Bergdahl. În cealaltă semifinală, Estonia conduce Italia cu 30-23.


UPDATE 14:23 Suedia conduce cu 17-16 și pe planșă intră Simona Pop. Samuelsson trage însă bine și păstrează avantajul în repriza a șasea, 20-18


UPDATE 14:17 Se schimbă adversarele. Brânză trage cu Bergdahl. Diferența crește în favoarea Suediei, 14-11. Ana trage bine și mai pune două puncte în dreptul României, 14-13.


UPDATE 14:16 Gherman punctează repede pentru a restabili egalitatea și a prelua conducerea. România 11 – Suedia 10. Gars revine însă și punctează de două ori pentru a prelua iarăși conducerea


UPDATE 14:15 Suedia reușește egalarea, iar pe planșă intră Ana Brânză. Suedia preia pentru prima dată conducerea. Adversarele se schimbă. Gherman trage pentru România, iar Gars pentru Suedia.


UPDATE 14:10 Bergdahl face o finală bună. Reușește să recupereze incredibil cinci tușe și reduce diferența la doar un punct, România 9 – Suedia 8.


UPDATE 14:00 România ia avans în semifinale. Simona Gherman o „înțeapă” bine pe Samuelsson și mai aduce trei puncte echipei, 6-1. Este momentul în care intră Simona Pop împotriva Johannei Bergdahl. Aceasta reduce din diferență și scorul devine 8-5. În cealaltă semifinală, Estonia conduce Italia cu 10-6.


UPDATE 13:55 România – Suedia se va trage pe pista albastră. Ana Maria Brânză va deschide pentru România. Ea va trage împotriva Sannei Gars.  Ana face 3-1 și schimbă. Simona Gherman încrucișează spada cu Emma Samuelsson.


UPDATE 13:50 Sportivii sosesc în Auditorium Stravinski. Întâi sunt prezentate echipele semifinaliste în concursul de floretă masculin, apoi cele patru echipe de la spadă feminin. Simona Gherman, Simona Pop, Ana Maria Brânză și Loredana Dinu intră pe planșă.


România continuă cursa pentru medalii la Campionatul European de scrimă, ce are loc la Montreaux (Elveția). Marți, echipa feminină de spadă, campioană europeană en-titre, va încerca să-și apere titlul cucerit anul trecut la Strasbourg. În componența Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman și Loredana Dinu, România va întâlni de la ora 13:40 reprezentativa similară a Suediei.

România a început competiția pe tabloul de 8, unde s-a calificat direct. În primul meci, în sferturile de finală, echipa pregătită de Dan Podeanu a învins Ucraina cu 31-25. În semifinale, România va întâlni Suedia, care a trecut de Rusia, cu 39-37. Mai mult, nordicele au ca antrenor un român, pe Adrian Pop, care a format în trecut campioni la CS Satu Mare. În cealaltă semifinală se vor întâlni Italia și Estonia.
 

Rezultatele de pe tabloul de 8:
Italia – Ungaria 45-28
Franța – Estonia 30 -37
Rusia – Suedia 37-39
România – Ucraina 25-31

  • La Campionatul European de la Montreaux, România a cucerit până acum o singură medalie, de bronz, prin Simona Pop, la spadă feminin, individual.
  • Alte rezultate remarcabile la Europene sunt un loc 6 obținut de Bianca Pascu, la sabie și un loc 7, obținut de Radu Dărăban la floretă.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×