Știe să sară și în apă!

Știe să sară și în apă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 22 de  ani, Constantin Popovici a dat o palmă sistemului din sportul românesc. Pregătindu-se în condiții vitrege, folosind bureții pe post de apă, Costel a sfidat toate greutățile reușind ieri cea mai bună performanță autohtonă a săriturilor de pe platformă. Calificat în premieră în finală, el a terminat pe locul 8, cu un total de 476, 20 puncte.

Saltea, bureți, rampa, schele, plasă și multă muncă. Totul pentru a fi al șaptelea sportiv din lume într-o disciplină în care în antrenamente îi lipsește tocmai elementul esențial al muncii: apa. Închis de un deceniu, bazinul de sărituri din București și-a trimis sportivii în pregătire pe uscat, într-una din sălile Complexului Lia Manoliu. Monotonia aruncărilor pe saltele este întreruptă din când în când de mutarea la Sibiu, la singurul bazin de sărituri în stare de funcționare

Astfel, fără niciun antrenament în aer liber, bucureșteanul legitimat la clubul Steaua a luat startul la Mondialele de la Roma, cu obiectivul de a avea o evoluție cât mai bună. A urcat pentru prima dată în carieră în finala de 12 (din 38 de participanți) unde a impresionat prin tehnică, fiecare săritură fiindu-i aplaudată frenetic de spectatorii prezenți la Foro Italico . “Cred că mi-a purtat noroc salamandra care mi-am tatuat-o pe gamba dreaptă. Oricum dacă aveam condiții ca toți ceilalți, speram la mai mult”, a mărturisit imediat după finală.  Conștient că nu va primi niciun premiu pentru rezultatul său, elevul lui Florin Avasiloae își dorește măcar o vacanță la mare, după care începe pregătirea pentru CE. Un rezultat la care nimeni nu se aștepta, cu atât mai mult cu cât surse apropiate federației mărturisesc că președintele Viorel Păunescu nici măcar nu-l cunoaște.

“La antrenamentul pe bureti aterizez în fund. Nu mă doare că se atenuează șocul, dar pregătirea reprezintă doar o vrăjeală, un mod de a ne menține în formă”, Constantin Popovici

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a tunat-o din cap până-n picioare
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a…
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Considerat
Considerat "numărul 1" şi "pictor" de Gigi Becali, fotbalistul a ajuns doar partener de antrenament la FCSB! "Nu a vrut…
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Proprietarii de case și terenuri trebuie să declare tot la Primărie. E lege. Amendă 1.500 de lei dacă nu faci asta
Proprietarii de case și terenuri trebuie să declare tot la Primărie. E lege. Amendă 1.500 de lei dacă nu faci…
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×