C.E. tenis de masă: victorie la debutul în competiție pentru echipa feminină. Rusia, prea puternică la masculin

C.E. tenis de masă: victorie la debutul în competiție pentru echipa feminină. Rusia, prea puternică la masculin
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa feminină a României a debutat cu victorie în Rusia, în prima zi a Campionatul Europan de tenis de masă din Ekaterinburg, competiție care se desfășoară în perioada 25 septembrie – 4 octombrie.

Întrecerea europeană programează mai întâi turneul pe echipe, înaintea întrecerii individuale, iar România a debutat cu victorie în Grupa B a tabloului feminin, din primul eșalon valoric, 3-1 în fața Serbiei. Antrenorii Viorel Filimon și Mircea Dinu le-au trimis la masă pe Eliza Samara (locul 21 în clasamentul mondial), Daniela Dodean și Bernadette Szocs (locul 63 WTA). Austria a învins Franța, cu  3-1, în cea de-a doua partidă din Grupa B a zilei.

Tricolorele au avut inițiativa pe tabela de scor de la început, nepermițându-i Serbiei să treacă în față. Bernadette Szocs a câștigat primul punct, iar Daniela Dodean, revenită în echipă după ce nu a putut evolua în 2014 la precedenta ediție a Europenelor, din cauza lipsei de antrenament cauzate de o intervenție chirurgicală, a readus echipa tricoloră în avantaj, după un început ezitant al celei mai bune jucătoare a României din acest moment, Eliza Samara, care și-a pierdut primul duel la Ekaterinburg. Constănțeanca a revenit rapid, câștigând în set decisiv punctul care a consfințit victoria în patru manșe pentru România. 

România – Serbia 3-1

  • Bernadette Szocs – Gabriela Feher 3-0
  • Elizabeta Samara – Andrea Todorovic 1-3
  • Daniela Dodean-Monteiro – Monika Molnar 3-1
  • Elizabeta Samara – Gabriela Feher 3-2

Lotul feminin complet al României la CE de la Ekaterinburg: Elizabeta Samara, Daniela Dodean, Bernadette Szocs, Camelia Poștoacă, Cristina Hirici, Adina Diaconu

  • Sâmbătă, tricolorele revin în arenă pentru un prim duel cu Austria, apoi pentru partida împotriva Franței.

Eșec la masculin

Echipa masculină nu a repetat performanța fetelor, în fața echipei-gazdă: Ovidiu Ionescu a deschis cu punct pentru tricolori, printr-o victorie netă, fără set cedat, însă rușii au revenit și au câștigat în patru seturi următoarele două dueluri, trecând în față pe tabelă. Reintrat la masă, Ovidiu Ionescu (locul 104 mondial) a dat semne că ar putea împinge întâlnirea într-un decisiv, însă rusul Shibaev (locul 58 în clasamentul mondial) s-a descătușat după un set secund extrem de tensionat și foarte lung, câștigat 15-13 și a câștigat lejer, la 4 și 2 următoarele două seturi.

Lotul masculin complet al României la Ekaterinburg: Adrian Crișan (cel mai bine clasat român în clasamentul mondial, locul 64), Andrei Filimon, Ovidiu Ionescu, Hunor Szocz.

  • Suedia a învins Austria, 3-2, în celălalt meci al Grupei C, eșalonul principal – grupă din care face parte și România.
  • Sâmbătă, tricolorii vor juca mai întâi împotriva echipei Austriei, apoi împotriva Suediei.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Câte mii de euro ar fi plătit Laura Crișan pentru uciderea tatălui său! Așa ar fi prins-o poliția... Ce a spus iubitul ei, care a mers cu ea în vacanțe de lux
Câte mii de euro ar fi plătit Laura Crișan pentru uciderea tatălui său! Așa ar fi prins-o poliția... Ce a…
Ce a postat soția lui Raphinha, după ce brazilianul i-a dat trei goluri lui Neuer și a umilit-o pe Bayern Munchen
Ce a postat soția lui Raphinha, după ce brazilianul i-a dat trei goluri lui Neuer și a umilit-o pe Bayern…
Fiica lui Ioan Crișan, reținută pentru omor calificat! Cât a plătit pentru atentatul cu bombă?!
Fiica lui Ioan Crișan, reținută pentru omor calificat! Cât a plătit pentru atentatul cu bombă?!
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Scandal de proporţii după AEK Atena - PAOK! Poliţia greacă, pe urmele lui Răzvan Lucescu
Scandal de proporţii după AEK Atena - PAOK! Poliţia greacă, pe urmele lui Răzvan Lucescu
Oana Roman, transformare WOW: a slăbit 20 de kilograme fără SPORT! Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a mea din ultimii 15 ani”
Oana Roman, transformare WOW: a slăbit 20 de kilograme fără SPORT! Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai…
Marica nu se potolește! A fost prins iar, într-un hotel din Cluj, cu nevasta lui Tamaș. Scandal cu pumni și înjurături!
Marica nu se potolește! A fost prins iar, într-un hotel din Cluj, cu nevasta lui Tamaș. Scandal cu pumni și…
BREAKING | Schimbul verii: Radu Drăguşin, transfer-bombă la o campioană din Europa. Toate informaţiile
BREAKING | Schimbul verii: Radu Drăguşin, transfer-bombă la o campioană din Europa. Toate informaţiile
BANCUL  ZILEI. BULĂ: – M-am rugat la Sfânta Parascheva să îmi dea și mie un Mercedes și încă nu l-am primit. Ce se întâmplă?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am rugat la Sfânta Parascheva să îmi dea și mie un Mercedes și încă nu l-am…
Ce înseamnă V.O.S.A. Reguli pentru planificarea financiară în familie
Ce înseamnă V.O.S.A. Reguli pentru planificarea financiară în familie
SABOTAJ din interior la unul dintre GIGANȚII Internetului! Un angajat a introdus...
SABOTAJ din interior la unul dintre GIGANȚII Internetului! Un angajat a introdus...
Milionarul român de doar 28 de ani, apariţie de senzaţie alături de tânăra lui iubită! Cât de frumoasă este Teodora
Milionarul român de doar 28 de ani, apariţie de senzaţie alături de tânăra lui iubită! Cât de frumoasă este Teodora
Motivul pentru care Pepe a făcut publice filmările indecente cu Raluca Pastramă. Artistul continuă declarațiile tranșante
Motivul pentru care Pepe a făcut publice filmările indecente cu Raluca Pastramă. Artistul continuă declarațiile tranșante
Adio, maestre! Am mai pierdut un ACTOR de legendă. Toată România plânge azi
Adio, maestre! Am mai pierdut un ACTOR de legendă. Toată România plânge azi
Breaking! Cine e, de fapt, băiatul de 23 de ani care a căzut de la etaj în București
Breaking! Cine e, de fapt, băiatul de 23 de ani care a căzut de la etaj în București
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Glasgow Rangers - FCSB, în grupele Ligii Europa. Gigi Becali a aruncat în aer cotele la pariuri / Cum ar putea arăta primul 11
Glasgow Rangers - FCSB, în grupele Ligii Europa. Gigi Becali a aruncat în aer cotele la pariuri / Cum ar…
„ZIG-ZAG”, cel mai misterios martor din bord. Ce problemă indică și cum se poate rezolvă?
„ZIG-ZAG”, cel mai misterios martor din bord. Ce problemă indică și cum se poate rezolvă?
Gabriela Cristea, situație dificilă în timpul emisiei live de la Mireasa, Capriciile Iubirii. De ce o suna fiica ei plângând
Gabriela Cristea, situație dificilă în timpul emisiei live de la Mireasa, Capriciile Iubirii. De ce o suna fiica ei plângând
×