După două zile ferite de mari surprize pe tabloul masculin de simplu, ziua a 3-a a turneului de Grand Slam de la Australian Open a adus și primele rezultate mai puțin așteptate. După John Isner și Nick Kyrgios, care au cedat în meciuri de cinci seturi cu Misha Zverev, respectiv Andreas Seppi, a venit rândul și primului jucător din Top 10 să spună adio întrecerilor. Este vorba de Marin Cilic, care a fost eliminat tot în turul 2 de britanicul Dan Evans, nr. 67 ATP, cu 3-1 la seturi.
Sportivul în vârstă de 26 de ani se află la cea mai bună performanță din carieră la Melbourne, unde s-a calificat pentru a doua oară pe tabloul principal. Evans și-a egalat cu această ocazie și cel mai bun parcurs într-un turneu de Grand Slam, după ce a jucat tur 3 atât la Wimbledon cât și la US Open. Următorul adversar al britanicului este Bernard Tomic sau Victor Estrella Burgos.
Marin Cilic nu avea foarte multe puncte de apărat la Melbourne, având în vedere că în 2016 s-a oprit în turul 3. Croatul era pe jumătatea de tablou a lui Andy Murray.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER