Sorana Cîrstea a dat start surprizelor la Wimbledon 2018, cu o evoluție fantastică! Alexandra Dulgheru aduce României a doua victorie, printr-o revenire marcă-înregistrată. LIVE BLOG

Sorana Cîrstea a dat start surprizelor la Wimbledon 2018, cu o evoluție fantastică! Alexandra Dulgheru aduce României a doua victorie, printr-o revenire marcă-înregistrată. LIVE BLOG
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Cinci românce intră în competiție, în primul tur de la Wimbledon 2018, luni, pe jumătatea a doua de tablou. Partidele sunt în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro și în transmisiune directă pe canalele Eurosport.
  • Sorana Cîrstea este prima româncă ajunsă în turul doi la Wimbledon 2018 și prima jucătoare care produce o surpriză la această ediție, trimițând-o acasă, scor 7-5, 6-3, pe Magdalena Rybarikova (cap de serie 19, semifinalistă la Wimbledon 2017).
  • Alexandra Dulgheru a semnat a doua victorie pentru România, la capătul unui meci de trei seturi încheiat en-fanfare în fața stângacei cu lipici la ași, Kristyna Pliskova.
  • Sorana Cîrstea se lasează pe un culoar favorabil: va înfrunta, în turul doi, o jucătoare venită din calificări – Evgeniya Rodina (120 WTA) învingătoare cu 3-6, 7-5, 6-4 în fața unei alte jucătoare venite din calificări, Antonia Lottner (128 WTA). De partea cealaltă, Alexandra Dulgheru va juca împotriva învingătoarei dintre favorita 9 – Venus Williams și Johanna Larsson (58 WTA).

 

15:25 VICTORIEEEE, Alexandra Dulgheru, 6-4, 1-6, 6-2! Pliskova îi oferă pe dublă greșeală o primă minge de meci Alexandrei Dulgheru. Românca ne-a arătat o scurtă și un lob perfect în acest game, iar acum termină meciul la fileu, cu un lung de linie, un țipăt și țopăială.


15:19 La un game de victorie. Kristyna Pliskova nu arată bine deloc. Greșește, iar startul perfect al României este aproape de a trece la versiunea 2-0. Prima la linia de serviciu va ajunge însă reprezentanta Cehiei. Dulgheru – Kr. Pliskova 6-4, 1-6, 5-2


15:13 Alexandra Dulgheru face spectacol pe Terenul 6. Dulgheru – Kr. Pliskova 6-4, 1-6, 4-1

31 de minute a durat setul doi, manșa secundă a trecut de 20 de minute, iar, per total, Dulgheru se va apropia din nou de borna de două ore petrecute pe teren.


15:10 GAME, SET, MECI Sorana Cîrstea. 7-5, 6-3. Prima surpriză la Wimbledon 2018 este semnată de o româncă: numărul 19 mondial și semifinalista ediției 2017 e OUT!

Forehandul Soranei a fost de nota maimă, cu felicitări, iar Rybarikova nu a avut șanse de a ataca, fiind ținută în defensivă de o Sorana Cîrstea cu poftă de joc.

Oamenii de la WTA aplaudă și ei.


15:07 BREAK SORANA CÎRSTEA. Românca profită de un game în care Rybarikova i-a pavat calea cu dublă greșeală, atacă din nou furibund în lung de linie și este la un game de turul doi. Cîrstea – Rybarikova 7-5, 5-3.


15:05 Alexandra Dulgheru a temperat elanul adversarei în start de set decisiv. Două mingi de break salvate și un 2-1 important pe tabelă. Dulgheru – Kr. Pliskova 6-4, 1-6, 2-1.


14:55 Sorana Cîrstea este bine înfiptă la fileu și, cu două voleuri, rezolvă punctul de la egalitate, pe serviciu, după două mingi de break anulate. Strânge pumnul, după al patrulea punct consecutiv. Cîrstea – Rybarikova 7-5, 3-2


14:50 DECISIV în partida Alexandrei Dulgheru cu Kristyna Pliskova. Jucătoarea din Cehia a defilat în setul doi, 6-1. Dulgheru – Kr. Pliskova 6-4, 1-6.


14:47 REBREAK, Rybarikova. Sportiva din Târgoviște se încurajează după un nou atac bine dus la capăt în apropierea plasei, prin care anulează o primă minge de break. Vântul le încurcă pe ambele sportive – puțin mai mult pe Sorana, care, în plus, este puțin prinsă și pe contre-pied. Dar, Sorana salvează din nou, cu o combinație 1-2, serviciu – forehand câștigător. Însă, Rybarikova insistă, trimite un passing pentru o a patra minge de break și apoi un lob suficient de înalt peste Sorana. Românca nu poate face nimic cu smash-ul, fiind depășită de situație. Cîrstea – Rybarikova 7-5, 2-1.


14:40 Sorana Cîrstea impresionează cu o nouă scurtă de pe forehand, pusă din spatele terenului. Ajunge la o primă minge de break – nu o ia, dar își ia revanșa pe a doua – slice-ând mai ceva ca Monica Niculescu. Ținută în defensivă, Rybarikova pare că ajunge cu fruntea în iarbă pentru a recupera mingea, dar nu poate trimite înapoi. Cîrstea – Rybarikova 7-5, 2-0.


14:30 Kristyna Pliskova nu mai stă la discuții în start de set doi: 3-0 rapid în fața Alexandrei Dulgheru. Românca a avut minge de game pe serviciu, dar nu a fructificat. Dulgheru – Kr. Pliskova 6-4, 0-3.


14:29 SEEEEET SO-RA-NA!!! Cîrstea dă cu forehandul ca din tun – și pe retur, dar și de pe linia de fund a terenului. Așa ajunge la egalitate, de la 40-30 pentru Magdalena. Se lasă apoi foarte bine jos pe picioare pentru a prelua aproape din iarbă o minge moartă a slovacei – și are minge de break. Pe care o fructifică, printr-un excelent rever. Cîrstea – Rybarikova 7-5, în 49 de minute.


14:22 Magic Sorana. Sunt 3 game-uri câștigate consecutiv de Cîrstea: încă o scurtă negociată bine, un serviciu care o încurcă pe Rybarikova și românca a preluat conducerea pe tabelă, din nou, în fața semifinalistei de la Wimbledon 2017.


14:18 SET, Dulgheru și BREAK recuperat de Cîrstea. Alexandra încearcă un voleu pretențios la plasă, iar reacția ei ne amintește parcă de Jelena Ostapenko. Primele două mingi de set sunt ratate, însă pe a treia o ține bine în schimb pe Pliskova și se impune. Dulgheru – Kr. Pliskova 6-4 (38 minute). Sorana Cîrstea găsește un retur câștigător la minge de break și duce primul set în prelungiri, în ceasul al 12-lea: Cîrstea – Rybarikova 5-5.


14:14 Alexandra Dulgheru este la un game de câștigarea primului set. 5-3, în fața Kristynei Pliskova. De menționat că nivelul sportivei din Cehia a crescut, astfel încât în ultimele două ture pe lansare nu a mai cedat vreun punct. În plus, Kristyna a trimis deja 4 ași. Sorana Cîrstea a scăzut nivelul intensității, permițându-i o desprindere rapidă Rybarikovei, tot la 5-3.


14:07 Game-ul șapte: primul break reușit de Rybarikova. Sorana ajunge în acel moment în care ratează ținta, de pe linia de fund a terenului. Magdalena este acolo pentru a profita. Game luat la zero pe retur, fără speranță pentru Sorana. Cîrstea – Rybarikova 3-4, după 27 de minute.


14:04 Serviciul Rybarikovei este impresionant pe iarbă, chiar dacă, pe alocuri, Sorana mai prinde câte un retur tare pe mingea a doua. 10-5 raportul loviturilor câștigătoare îi face cinstea Soranei. Cîrstea – Rybarikova 3-3.


14:00 După 19 minute de joc, Alexandra Dulgheru reușește să își apere, în premieră, serviciul. Dulgheru – Kr. Pliskova 3-1. De partea cealaltă, Sorana Cîrstea – Magdalena Rybarikova 3-2.


13:57 Un start atipic de meci pe Terenul 6, pe o suprafață care, cel puțin teoretic, avantajează serviciul. Alexandra Dulgheru și înalta Kristyna Pliskova – o veritabilă Domnișoară As în circuit – au deschis meciul direct cu trei break-uri. Aleandra are însă unul în plus. Dulgheru – Kr. Pliskova 2-1


13:52 Sorana rezistă! Cîrstea este agresivă și se ia la trântă cu Rybarikova la scurte. Jucătoarea din Slovacia este recunoscută pentru atingerile magice și execuțiile tehnice, dar Sorana nu are nici urmă de comple. Salvează două mingi de break – pe una dintre ele presând-o pe Magdalena până când aceasta ratează passingul în lung de linie. Și favorita 19 punctează la capitolul impresie artistică, dar game-ul îi revine Soranei. Cîrstea – Rybarikova 2-1


13:45 Start joc! This is Wimbledon, cu Sorana Cîrstea. Alexandra Dulgheru a început puțin mai târziu duelul cu Pliskova cea cu rezultate mai modeste în circuit. Sorana a scăpat de bandaje și deschide cu o tură sigură la serviciu meciul cu Rybarikova, câștigată la zero. Semifinalista din 2017 apără prompt minge de break și tabela se mută lin. Cîrstea – Rybarikova 1-1


Alexandra Dulgheru (141 WTA) – Kristyna Pliskova (77 WTA) este partida care deschide programul de joc pe Terenul 6, de la ora 13:30. Trecută prin sita calificărilor, românca începe și Wimbledonul exact cum începea și tabloul principal de la Roland Garros: cu aproape cinci ore și jumătate de joc cumulat în cele trei partide câștigate pentru a accede pe main draw. Meciurile de calificare s-au încheiat însă de joi, iar românca a avut timp de recuperare. Tot ea are și avantaj moral în fața stângacei dintre gemenele Pliskova – victorie în singurul meci direct, în primul tur al ediției 2014 a US Openului.

În paralel, se va desfășura un alt meci foarte interesant pentru fanii români. Sorana Cîrstea (19 WTA) – Magdalena Rybarikova (51 WTA) dă start-joc la Wimbledon 2018 pe Terenul 11, tot de la ora 13:30. Cel mai bun rezultat al Soranei în ultimele cinci turnee de Mare Șlem disputate a venit chiar pe iarba londoneză – tur 3, în 2017. Dar, de partea cealaltă a fileului se va afla revelația de anul trecut de la All England Club, primită atunci pe tablou grație clasamentului protejat și învinsă abia în semifinale. Sorana și Magdalena și-au împărțit până acum victoriile în meciurile directe – jucătoarea din Slovacia s-a retras după un prim set pierdut la Tașkent, în 2008, dar a câștigat în octombrie 2017, la Linz, 5-7, 6-2, 6-1.

Rybarikova a confirmat deja, parțial, statutul de specialistă pe iarbă, jucând o finală la Birmingham, acolo unde dubla campioană de la Wimbledon, Kvitova, a avut nevoie de set decisiv pentru a se impune. De partea cealaltă, Sorana vine după o serie dificilă în circuit, cu 4 înfrângeri în ultimele 4 meciuri.

În jurul orei 17:00, Irina Begu (36 WTA) și Katie Swan (204 WTA) încheie programul pe Terenul 14. Acesta este al treilea meci, după un duel de la masculin, Struff – Mayer (cap de serie 32), și unul de la feminin, Bertens (cap de serie 20) – Stefkova. Fără meci câștigat pe iarbă în proba de simplu în acest sezon, dar cu finală la dublu alături de Mihaela Buzărnescu, Irina Begu se va baza pe experiență în duelul cu o tânăra jucătoare a Marii Britanii (19 ani), aflată doar la a doua prezență pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem. Irina nu are un palmares strălucit la Wimbledon – a trecut de primul tur doar de trei ori în carieră, din șapte participări consecutive.

Nu înainte de ora 19:00, Gabriela Ruse își va face debutul absolut la nivel de Grand Slam, într-o partidă contra favoritei 32, Agnieszka Radwanska, care este păstrată ca jolly joker de organizatori, pentru a oferi mai mult spectacol fanilor, pe o arenă mare. Tot un debut la ceas de seară înregistrăm și în cazul Mihaelei Buzărnescu (cap de serie 29), trimisă pentru duelul său cu Aryna Sabalenka (32 WTA), pe Terenul 16. Alte trei meciuri trebuie însă să se încheie pentru ca Miki Buzz să intre pe teren. Sportiva din Belarus, a cărei poveste ați putut-o citi pe www.prosport.ro, vine după o finală jucată sâmbătă, la Eastbourne și se află acum la cea mai bună clasare a carierei. Aceste două partide le urmărim tot împreună, pe www.prosport.ro, într-un LIVE BLOG special.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×