UPDATE 16:30 Monica Niculescu s-a retras din calificările turneului de la Toronto, astfel încât Ana Bogdan va juca primul meci împotriva rusoacei Ekaterina Alexandrova (90 WTA).
Ana Bogdan (105 WTA) a luat drumul Canadei, după ce și-a încărcat bateriile, și revine pe terenul de tenis în competiție oficială, cel mai probabil sâmbătă seară (în funcție de desfășurarea celorlalte partide, debutul se poate amâna chiar după miezul nopții), la Rogers Cup. Sportiva din Sinaia va juca pentru prima dată în calificările turneului de categorie Premier 5 programat în următoarele nouă zile, la Toronto. De altfel, aceasta este și prima participare la un turneu de această categorie în cariera jucătoarei de 24 de ani.
Semifinalista de la București trebuie să treacă de sita calificărilor pentru a ajunge pe tabloul principal, acolo unde România are un sigur loc garantat – al Simonei Halep – cap de serie doi la Rogers Cup.
Pentru a treia oară în ultimele patru turnee de main tour, Ana va juca primul meci împotriva unei conaționale. După ce a învins-o pe Alexandra Dulgheru în primul meci din calificările pentru Roland Garros, iar apoi la București a dat start unui parcurs de vis cu un succes în fața Soranei Cîrstea, Ana Bogdan o va înfrunta acum pe Monica Niculescu (59 WTA). Aceasta din urmă, elevă a lui Călin Ciorbagiu, are mai puțin de 24 de ore la dispoziție pentru a se reface după un meci epuizant pe canicula de la Washington (pierdut în faza sferturilor de finală în fața Juliei Goerges), pentru a face deplasarea din capitala SUA până la Toronto și pentru a se pregăti pentru acest prim meci pe ciment canadian.
3-0 pentru Monica Niculescu este palmaresul direct al partidelor cu Ana Bogdan.
Programul Anei Bogdan: numai turnee mari – o dată Canada, de trei ori SUA
Cu un obiectiv declarat de a pătrunde în premieră în Top 100 WTA până la final de an, Ana Bogdan și-a alcătuit deja programul pentru săptămânile următoare: va juca la Toronto, apoi continuă în Statele Unite.
Ana a ales să se înscrie mai apoi în calificările unui alt turneu de nivel Premier 5, de la Cincinnati (14-20 august), apoi tot în calificări la turneul Premier de la New Haven. În final de aventură nord-americană, Ana Bogdan merge la New York, pentru calificările de la US Open, acolo unde de apărat punctele aferente unui tur doi din 2016.
Alte trei românce în calificările de la Rogers Cup
Alte trei românce mai intră în luptă în calificările de la Rogers Cup, în căutarea celor două victorii care să le ducă pe tabloul principal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER