Bacsinszky, mesaj plin de emoție la plecarea din țară: „Mulțumesc!”. Pe jumătate româncă, a izbucnit în lacrimi la conferința de presă: „Mi-am adus aminte…”

Redactor:
Andrei Pal
Bacsinszky, mesaj plin de emoție la plecarea din țară:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Timea Bacsinzszky a jucat pentru Elveția contra României în Fed Cup (3-1), deși este pe jumătate româncă, și a rămas impresionată. Fanii din Sala Polivalentă de la Cluj au dat-o pe spate, iar sportiva a ținut să transmită un mesaj pentru România la plecarea din țară.

Elvețianca aflată pe locul 46 WTA a promis că va mai reveni în țara noastră. „Mulțumesc, Cluj, Transilvania și România pentru primirea incredibilă și atmosfera! Mi-am adus aminte de câteva momente superbe pe care le-am avut când veneam la Satu Mare să-mi vizitez bunicii! Mă voi întoarce cu siguranță aici!”, a postat jucătoarea în vârstă de 28 de ani pe contul său de Twitter.

Bacsinszky a izbucnit în lacrimi la conferința de presă de sâmbătă, de după meciul cu Irina Begu, atunci când și-a amintit de momentele din copilărie petrecute la bunicii din Satu Mare.

„Bunicii mei au fost foarte săraci, dar îmi amintesc că mi-au cumpărat când eram mică doi pui de găină, unul alb și unul negru, ca să fiu fericită când mă joc în grădină. După un an, când au crescut, a venit cineva și a spus că trebuie să îi tăiem ca să facem supă. Pentru elvețieni a fost șocant când le-am povestit, dar pentru mine este o amintire foarte prețioasă, la fel cum este cea în care stăteam în grădină pe un scaun și îmi făceau duș cu apa dintr-o găleată. Bunicii mei au murit, dar și acum mai știu de zacusca de vinete și de multe alte bunătați. Mă simt binecuvântată că am trăit aceste lucruri. Ei mi-au dat totul și le duc dorul”, a povestit Bacsinszky.

Tatăl Timeei Bacsinszky, Igor, este născut în România. Igor Bacsinszky a fost campion de juniori al României, dar a fugit din țară și s-a stabilit în Ungaria în 1978. S-a apucat să antreneze în anii ”80, iar în 2002 a fost declarat cel mai bun antrenor de tenis al Elveției. Igor a antrenat-o și pe Timea până la vârsta de 15 ani.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×