UPDATE 16:15 Rusoaica Maria Șarapova a aflat azi, de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), verdictul în privința suspendării sale de doi ani. Suspendată pentru doi ani după ce a fost depistată pozitiv cu Meldonium, în ianuarie, la Australian Open, Șarapova a făcut apel la TAS, iar oficialii din Laussane au decis azi că jucătoarei de tenis i se va reduce pedeapsa la 15 luni. Astfel, cvintupla câștigătoare de Grand Slam va reveni în arenă pe 26 aprilie 2017.
30 de ani și 7 zile va avea Șarapova în momentul în care va putea să participe în competiții
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a precizat, luni, prin intermediul unui comunicat oficial, faptul că decizia privind apelul jucătoarei de tenis Maria Șarapova împotriva suspendării pentru dopaj va fi anunțată marți.
Rusoaica Maria Șarapova, fost număr 1 mondial și câștigătoare a cinci titluri de Mare Șlem, a fost suspendată timp de doi ani de către Federația Internațională de Tenis, după ce a fost testată pozitiv cu Meldonium în timpul Openului Australiei din acest an.
Sportiva în vârstă de 29 de ani a precizat faptul că nu știa că Meldonium este interzis și nu a încercat să folosească o substanță pentru îmbunătățirea performanței sportive. „Am luat prima dată substanța în 2006, am avut mai multe probleme de sănătate în acea perioadă, aveam și un deficit de magneziu. În plus, este un istoric familial de diabet. Am continuat să iau substanța doar pentru că mă menținea sănătoasă”, spunea Șarapova în martie.
Meldoniumul este o substanță care a fost inclusă de Agenția Mondială Antidoping pe lista medicamentelor interzise la începutul anului 2016, iar de atunci peste 150 de sportivi, în special din Rusia, au fost testați pozitiv. Meldonium este un medicament anti-ischemic, care poate îmbunătăți rezistența sportivilor, poate grăbi recuperarea după exerciții, poate proteja împotriva stresului și stimula activitatea și funcțiile sistemului nervos.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER