Game-ul 24 al meciului cu Sorana Cîrstea poate fi ultimul al carierei americancei Bethanie Mattek. În vârstă de 32 de ani, liderul mondial din proba de dublu a suferit o accidentare horror, iar momentul va marca, cu siguranță, această ediție a turneului de la Wimbledon. Martoră la scena îngrozitoare, Sorana a izbucnit în lacrimi când a văzut ce i s-a întâmplat adversarei.
La scorul de 4-7, 7-6, 30-15 pentru Sorana, Mattek a venit la fileu după un retur foarte lung, Cîrstea a lovit un passing pe centrul terenului, iar apoi au urmat clipe dramatice! Mattek și-a blocat piciorul în iarbă, genunchiul drept i-a sărit, apoi a rămas întinsă pe gazon și a început să țipe după ajutor. Prima care a încercat să intervină a fost Sorana, dar românca s-a speriat în momentul în care a văzut ce i se întâmplă adversarei sale.
— TenisNot (@tenisnot) July 6, 2017
La minute bune de la teribilul accident, Mattek se află încă pe teren. Medicii sosiți imediat nu au reușit să-i imobilizeze genunchiul, iar imaginile sunt foarte dure. Primul diagnostic este de ruptură a ligamentelor încrucișate.
Cehoaica Lucie Safarova, cea mai bună prietenă a lui Mattek și partenera ei în proba de dublu, a venit la marginea terenului și a izbucnit în lacrimi când a văzut accidentarea americancei.
— Graham Henry (@grahamhenry) July 6, 2017
Înainte de accidentarea lui Mattek, Sorana a acuzat probleme la umăr, dar a reușit să împingă meciul în decisiv după ce a câștigat setul al doilea la tiebreak. În turul al treilea, românca va juca împotriva câștigătoarei meciului Yanina Wickmayer – Garbine Muguruza.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER