Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel, a declarat joi, agenției MEDIAFAX, că este foarte mulțumit de tragerea la sorți din turul I al Grupei Mondiale I, unde reprezentativa „tricoloră” va întâlni Israelul pe teren propriu.
„E o tragere foarte bună pentru noi și mă bucur că vom juca acasă, pentru că în Israel ar fi fost mult mai greu. Israelul a fost tot timpul o echipă care a făcut surprize, reușind într-un an să ajungă până în semifinale dacă nu mă înșel. Tot timpul a fost o echipă care a făcut surprize. Dudi Sela este un jucător foarte bun, de echipă și are un dublu care joacă de mult timp împreună. Va fi foarte dificil, dar sunt foarte pozitiv”, a spus Pavel.
Andrei Pavel a afirmat că nu știe încă pe ce suprafață se va disputa întâlnirea cu Israelul. „Ne vom gândi pe ce suprafață vom juca, după ce ne vom consulta cu toți componenții lotului. Vom alege o suprafață care ne va avantaja, dar sigur vom juca în sală având în vedere perioada”, a completat Pavel.
România va întâlni echipa Israelului în Grupa I a Zonei Euro/Africane a Cupei Davis, conform tragerii la sorți ce a avut loc, joi, la Dubai.
Meciurile din primul tur al Grupei I a Zonei Euro/Africane vor avea loc în perioada 6-8 martie 2015, România urmând să fie gazda întâlnirii cu Israel.
În cazul în care va trece de Israel, România va întâlni în perioada 17-19 iunie 2015 învingătoarea întâlnirii dintre Slovacia și Slovenia, pentru un loc în play-off-ul pentru Grupa Mondială.
România a obținut dreptul de a juca în Grupa I după ce a învins, la sfârșitul săptămânii trecute, Suedia, scor general 3-1, în întâlnirea ce a avut loc la București.
Echipa Israelului a ajuns în Grupa I după ce a pierdut, tot la sfârșitul săptămânii trecute, întâlnirea cu Argentina din play-off-ul pentru Grupa Mondială, scor 2-3. Pentru Israel au jucat la simplu Dudi Sela (numărul 83 ATP) și Bar Tzuf Botzer (773 ATP), iar la dublu Jonathan Erlich (95 în clasamentul de dublu ATP) și Andy Ram (753 ATP la dublu).
Cele două reprezentative s-au mai întâlnit până acum de trei ori, România impunându-se de fiecare dată. Întâlnirile au avut loc în 1962, 1969 și 1971, când din echipă făceau parte Ilie Năstase, Ion Țiriac, Sever Dron, Constantin Năstase sau Petre Mărmureanu.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER