Româncele Simona Halep (114 WTA) și Edina Gallovits (96 WTA) răstoarnă ierarhiile la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului.
Sportul modern nu înseamnă doar performanță și un loc cât mai sus în ierarhiile mondiale, ci și foarte mult sex-appeal. Deși nu au reușit performanțe memorabile la ediția din acest an, Halep pierzând în turul 1 în fața Samanthei Stosur, iar Gallovits oprindu-se în turul 2 al calificărilor pe tabloul principal, cele două au reușit o adevărată lovitură de imagine. Astfel, româncele au fost alese printre cele mai frumoase jucătoare care au pășit pe zgura pariziană.
Halep și Gallovits și-au făcut intrarea într-o ierarhie în care își dispută primul loc sârboaica Ana Ivanovici și daneza Caroline Wozniacki, iar Rusia defilează cu patru frumuseți (Dementieva, Sharapova, Kirilenko și Pavlyuchenkova). Tot în Top 20 se mai află ucraineanca Alona Bondarenko, poloneza Agnieszka Radwansk, dar și slovaca Dominika Cibulkova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER