EXCLUSIV | Ana Bogdan: „Nu m-am gândit nicio clipă că în fața mea o am pe principala favorită”. Eleva lui Gabi Moraru dezvăluie cheia victoriei cu Shuai Peng

Redactor:
Andru Nenciu
EXCLUSIV | Ana Bogdan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ana Bogdan (25 de ani, 89 WTA) continuă forma excelentă pe care o traversează în acest început de an. Eleva antrenorului Gabi Moraru s-a calificat în această dimineață în optimile turneului de la Taipei – premii de 227.000 de dolari – după ce a învins-o, 6-4, 6-1, pe principala favorită, fostul nr.14 WTA, chineazoaica Shuai Peng (32 de ani, 31 WTA), semifinalistă la US Open 2014. În optimi, Ana o va întâlni pe câștigătoarea meciului Eugenie Bouchard – Lin Zhu.

„Sunt încrezătoare, așa am intrat pe teren și la începutul meciului și nu m-am gândit nicio clipă că în fața mea o voi avea pe principala favorită a turneului. Mă simt foarte bine, chiar dacă partidele se dispută în sală. Am reușit să contracarez jocul variat al lui Shuai Peng și mi-am făcut jocul de la început până la sfârșit. Serviviul mi-a funcționat și am câștigat încredere pe măsură ce identificam punctele pe care le pot specula. E o jucătoare cu mare experiență, dar am pregătit foarte bine tehnico-tactic partida.

Nu contează cu cine voi juca în următorul tur, important e ca eu să-mi fac jocul, voi urmări meciul dintre Bouchard  și Lin Zhu pentru a-mi putea pregăti strategia în vederea calificării în sferturi. Acesta este următorul obiectiv”, a declarat pentru ProSport jucătoarea din Sinaia. În urma acestei victorii, Ana (89 WTA) a urcat pe locul 85 în clasamentul WTA LIVE. Bouchard – Zhu se joacă în jurul orei 12;00, live pe Digisport.

În optimi, la Taipei, e prezentă și Monica Niculescu. Eleva lui Călin Ciorbagui va juca împotriva Zarinei Dyas din Kazahstan.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×