Elvețianul Roger Federer, care a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, a declarat, miercuri, că a resimțit dureri la picior și la spate în timpul partidei pierdute în fața cehului Tomas Berdych.
„Am avut mici probleme la picior și la spate. Nu este vorba de o accidentare, însă au fost dureri care m-au deranjat. Din această cauză, nu am jucat cum aș fi vrut. Este frustrant. Nu mă simt bine de două sau trei meciuri. Problemele la picior datează de la turneul de la Halle. Nu m-a durut în așa fel încât să vreau să termin cât mai repede posibil, însă a fost inconfortabil. Nu am putut juca liber și atunci când joci astfel, obții astfel de performanțe. Ținând cont de aceste circumstanțe, cred că am făcut un meci corect. Adversarul meu a fost bun atunci când trebuia”, a spus Federer.
Tenismanul elvețian, care a fost eliminat și în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, a precizat că își va lua o vacanță de două săptămâni și că este nerăbdător să revină la Paris și la Londra, anul viitor, pentru a obține rezultate mai bune.
Federer, locul doi în clasamentul ATP, a fost învins, miercuri, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-1, 6-4 de cehul Tomas Berdych, cap de serie numărul 12, la capătul unui meci care a durat două ore și 34 de minute.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER