Cu patru zile înainte de startul oficial al meciurilor de la Singapore (20-26 octombrie), acolo unde s-ar putea întâlni încă din faza grupelor cu Simona Halep, Caroline Wozniacki a povestit într-un interviu pentru CNN că are coșmaruri. De vină nu sunt nici Serena Williams, nici țipetele Mariei Șarapova – ci provocarea pe care singură și-a fixat-o: terminarea Maratonului de la New York, în noiembrie. „Nu știu dacă sunt încrezătoare. Am visat că cineva a trebuit să mă împingă într-un cărucior până la linia de sosire„, a povestit daneza, considerată una dintre cele puternice jucătoare din circuitul WTA, din punct de vedere fizic.
„Caro” a vrut să alerge, și-a sunat agentul și l-a pus să îi caute o „cauză”
Mai grav, jucătoarea de 24 de ani a visat, o dată, „că eram moartă, chiar înainte de a ajunge la linia de start„. Wozniacki și-a promovat proiectul și cauza la fiecare turneu din circuit, la fiecare interviu, pe teren, cerându-le fanilor să se implice, prin donații. Ea va alerga, pe 2 noiembrie, într-una dintre cele mai cunoscute curse de profil din lume, în scopuri caritabile – pentru Team for Kids. o organizație care oferă copiilor fără posibilități acces la programe de întreținere și pregătire fizică. Ideea i-a venit în timpul sezonului de iarbă, înainte de Wimbledon, la Eastbourne.
La început, și tatăl Piotr și preparatorul său fizic au crezut că este o glumă, însă fostul lider mondial a insistat cu această inițiativă. „Alergatul mi-a făcut bine„, a conchis Caroline, atât ca pregătire pentru meciurile din circuit, cât și pe plan emoțional. Sesiunile de „running” de câțiva kilometri au ajutat-o pe „Caro” să depășească momentul despărțirii de jucătorul de golf Rory Mcllroy.
Simona Halep, misiune cot la cot cu Bouchard la Singapore
Simona Halep, a treia jucătoare a lumii, a fost vedeta vizitei pregătite de organizatorii turneului de final de an la o clinică pentru copii din Singapore, alături de Eugenie Bouchard, anunță wtatennis.com. Au schimbat câteva mingi de tenis, au făcut poze, iar site-ul circuitului prefesionist a avut numai cuvinte de laudă pentru „prestația Simonei”. Constănțeanca se află în premieră la turneul de final de an al celor mai bune opt jucătoare de tenis și, pentru că a coborât de pe locul doi, o va avea de înfruntat încă din grupe fie pe Serena Williams, fie pe Maria Șarapova.
Așa prezintă site-ul WTA acțiunea „Turneului Campioanelor” de la clinica pentru copii
Cele opt jucătoare prezente în urne, la tragerea la sorți a Grupelor de la Singapore, vor fi: primele patru jucătoare din clasamentul WTA – Serena Williams, Maria Șarapova, Simona Halep și Petra Kvitova, Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA, Eugenie Bouchard, locul 7 WTA, Ana Ivanovici, locul 8 WTA, și Caroline Wozniacki, locul 9 WTA (chiar dacă și-a anunțat retragerea, Na Li încă figurează în clasamentul general mondial, pe poziția a cincea). Tragerea la sorți a grupelor va avea loc în această sâmbătă, de la ora locală 17:00 (12:00 în România).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER