Fostul antrenor al Simonei Halep a primit încă o lovitură. Wim Fissette, concediat după doar o săptămână

Fostul antrenor al Simonei Halep a primit încă o lovitură. Wim Fissette, concediat după doar o săptămână
  • Publicat:
  • Actualizat:

Wim Fissette, belgianul care a antrenat-o în 2014 pe Simona Halep (3 WTA), se înțelesese în privința unei colaborări, la finalul anului, cu o altă jucătoare din circuit, Madison Keys (30 WTA). După ce presa internațională a anunțat noul staff al americancei, din care făcea parte și fosta campioană Lindsay Davenport, Madison s-a răzgândit.

Keys a anunțat că o va păstra pentru 2015 pe Davenport, dar l-a adus în lojă și pe John Leach, soțul lui Lindsay. Astfel, Fissette a ieșit din schemă, fiind concediat pentru a doua oară într-un interval foarte scurt. Dacă tehnicianul a pregătit-o aproape un sezon pe Halep, lângă Keys a stat doar o săptămână.

Crescută la Academia de tenis Chirs Evert și aflată în prezent pe locul 30 în clasamentul tenisului feminin, Madison Keys a urcat în acest an până pe locul 27 (7 iulie), cel mai bun rezultat al carierei. Keys este văzută ca un copil minune al tenisului feminin, reușind la vârsta de 14 ani să o învingă pe Serena Williams, într-un meci demonstrativ la World Team Tennis.

Wim a declarat că a avut un gust amar după despărțirea de Simona, dar a părut că-i înțelege decizia constănțencei: „Eu nu aveam nicio problemă să merg mai departe, dar simțeam că ei îsi doresc o echipă sută la sută românească. Simțeam de ceva timp că se va întâmpla asta. Ea avea nevoie de cineva acasă. În plus, a fost influențată de apropiații săi, chiar dacă eu am avut o relație bună cu familia și echipa sa”, a spus antrenorul alături de care Kim Clijsters a câștigat două turnee de Grand Slam.

Halep a renunțat la belgian în luna octombrie, după Turneul Campioanelor de la Singapore, pentru a-I angaja pe Victor Ioniță (România) și Tomas Hogstedt (Suedia).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Greşeala din 2003" făcută de Gigi Becali care l-a costat brandul Steaua! Fostul conducător de la CSA rupe tăcerea: "Au…
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul n-a vrut să-l opereze
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul…
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Unde a fost îngropată ELODIA. Dan Diaconescu aruncă bomba: La marginea…
Unde a fost îngropată ELODIA. Dan Diaconescu aruncă bomba: La marginea…
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers imediat la ei
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers…
×