Halep, gata de prima mare bătălie! Ce rol a avut Jankovic în ascensiunea Simonei și ce șanse își dă românca pentru la noapte

Redactor:
Marius Hutu
Halep, gata de prima mare bătălie! Ce rol a avut Jankovic în ascensiunea Simonei  și ce șanse își dă românca pentru la noapte
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (22 ani) și-a egalat la Australian Open cea mai bună performanță într-un turneu de Grand Slam, optimi de finală. La US Open (2013), românca a ajuns până în turul patru după ce a eliminat pe traseu și o favorită, Maria Kirilenko. La Melbourne, Simona a trecut de primele trei tururi dintr-o altă postură, cea a unei jucătoare de top care și-a cules roadele muncii de pe întreg parcursul sezonului trecut, în care a câștigat inclusiv șase turnee WTA. Prin prisma faptului că a urcat până pe locul 11 mondial, Halep și-a asigurat un traseu mai accesibil în primele faze ale turneului de Grand Slam, meciuri cu jucătoare de la locurile 50 WTA (cazul lui Lepchenko) în jos, așa cum au fost cele cu Piter (locul 119 WTA) sau Zarina Diyas (locul 152 WTA). Astfel, parcursul ei până în optimi era oarecum scontat, Simona trebuia doar să-și reconfirme valoarea.

Marile bătălii abia acum încep
Până acum, la Australian Open, a fost doar „încălzirea”, reacomodarea jucătoarei din România cu tenisul de înaltă clasă. Adevăratele bătălii abia acum încep, când Simona va înfrunta jucătoare din Top 10 mondial. Prima ocazie este chiar în optimi: Halep o va avea în față pe Jelena Jankovic, fostă – la un moment dat – pe locul 1 mondial, o sârboaică de 28 de ani aflată la maturitate în tenis după ce a trecut și prin clipe mai dificile.


Jelena Jankovic a fost antrenată în trecut și de Andrei Pavel, actualul căpitan nejucător al echipei României de Cupa Davis

În momentul de față, Simona și Jelena sunt despărțite de trei locuri în WTA (n.r. Jankovic este nr. 8 mondial), însă românca este jucătoarea care vine din spate. De altfel, acesta este și unul dintre motivele pentru care bookmakerii o dau favorită în partida de duminică seara – luni dimineața (n.r. organizatorii încă nu au anunțat programul jocurilor din ziua a opta). Halep are o cotă de 1.61 la victorie, în timp ce Jankovic are 2.30. Un alt motiv pentru care constănțeanca are un avantaj moral în fața adversarei sunt rezultatele directe: Simona are 2-1.


11 prezențe a adunat  Jankovic la Australian Open. În 2008, ea a ajuns în semifinale. În alte 10 apariții nu a trecut de optimi


Partea interesantă este faptul că primele două rezultate de anvergură ale româncei în WTA, până la obținerea primului titlu, au fost obținute după succese în fața Jelenei. Prima finală importantă, cea de la Bruxelles (turneu de 470 de puncte), a venit după ce a învins-o pe traseu pe sârboaică, așa cum s-a întâmplat și în cazul semifinalei de la Roma de anul trecut (turneu Premier 5 – 900 de puncte), unde a ajuns după un alt meci memorabil cu Jankovic. Turneul din capitala Italiei a fost, de altfel, și primul în care Simona și-a arătat cu adevărat puterea de luptă, capacitatea de a reveni din situații limită. Succesul sârboaicei în fața reprezentantei noastre a fost consemnat în 2010, la US Open, când Halep nici nu împlinise încă 19 ani.


Am mai învins-o pe Jankovic și cred că am șanse bune și acum

 

Simona Halep

Andrei Mlendea, fost în loja Simonei, prezent în loja Jelenei, „încarcă” meciul
Partida dintre Simona Halep și Jelena Jankovic are însă încărcătură în plus, peste miza calificării în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam. În ecuație intervine Andrei Mlendea, omul care a stat în loja Simonei în 2013, la primele turnee câștigate, iar azi se regăsește în echipa sârboaicei. Nici Simona Halep, nici Andrei Mlendea nu au vorbit în public despre motivele despărțirii în vara anului 2013 și este greu de presupus dacă un meci de tenis, prin întreruperea unei colaborări, poate naște orgolii ca în alte discipline. Cert este că antrenorul lui Jankovic o cunoaște foarte bine pe Simona Halep, are idei atât despre punctele tari, cât și despre punctele slabe ale româncei, dar știe și cum pregătește în general un meci cu miză. Dacă va și profita Jankovic de aceste aspecte, rămâne de văzut. Virginia Ruzici, managerul celei mai bune jucătoare din România a momentului, susține că șansele sunt egale înaintea acestei partide, „poate cu un ușor avantaj psihologic pentru Simona”.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
S-au schimbat banii. Decizia istorică luată de BNR. S-a întâmplat pe 1 iulie
S-au schimbat banii. Decizia istorică luată de BNR. S-a întâmplat pe 1 iulie
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×