Cu un joc mai degrabă inconstant în primele tururi, Simona a învins-o, marți noapte, cu scorul de 6-4, 6-4, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 15 WTA și cap de serie numărul 14. Halep a etalat din nou, după destul de mult timp, un joc fără greșeală, fiind agresivă și plină de încredere de la un cap la altul al disputei, chiar dacă în față avea o adversară în mare formă.
Premisele sunt favorabile pentru campioana noastră, care în această seară (nu înainte de ora 22:00) va da piept cu o adversară care, pe hard, nu „sperie”. Carla Suarez Navarro a reușit să o elimine pe Heather Watson, după un meci extrem de disputat, 7-6, 3-6, 6-1, dar nu pare capabilă să pătrundă în careul de ași, cel puțin pe hârtie neavând suficiente argumente să treacă de compatrioata noastră.
Dacă până acum Halep a avut noroc cu țintarul – a întâlnit-o în optimi pe Pliskova, nu pe Muguruza, o adversară mult mai incomodă ca urmare a stilului de joc, iar în sferturi are un alt adversar destul de comod (beneficiind de faptul că „Aga” Radwanska a fost eliminată prematur) -, un eventual succes cu jucătoarea din Spania i-o va aduce, aproape sigur, în față, pe Serena Williams, locul 1 mondial. În optimi, jucătoarea din SUA a trecut cu destule emoții de compatrioata sa, Sloane Stephens, scor 6-7, 6-2, 6-2, dar este greu de crezut că va avea probleme cu Timea Bacsinszky, adversara din sferturi. În măsura în care în penultimul act vom avea de-a face cu un duel Serena – Simona, acesta ar fi primul de după finala Turneului Campionilor, câștigată de sportiva de culoare.
1,33/1 e cota oferită de cotele de pariuri pentru o victorie a Simonei în fața lui Carla Suarez Navarro
4,33/1 e cota pe care bookmakerii i-o oferă Simonei pentru un succes la Indian Wells. Halep e a doua favorită, după Serena (1,57/1)
Carla Suarez Navarro nu a fost în februarie la Galați, în confruntarea din Fed Cup
Carla Suarez Navarro, o adversară la îndemână
În vârstă de 26 de ani, jucătoarea din Spania este în cea mai bună formă a carierei, dacă este să judecăm după poziția din clasament. Iberica ocupă în acest moment locul 13, fiind la cea mai bună clasare de când se află în circuit.
Totuși, stilul ei de joc o face să se încadreze în tipologia de jucătoare pe care Halep preferă să le întâlnească. La doar 162 cm înălțime, Carla Suarez este cea mai scundă jucătoare din top 20 și, ca atare, nu posedă un serviciu prea bun. Ea încearcă să compenseze serviciul nu foarte puternic cu mult efect și, de multe ori, cu kick pe a doua minge.
Este mai degrabă o jucătoare de regularitate, preferând în general să aștepte greșeala adversarelor. Această tactică vine, probabil, din faptul că a fost crescută pe zgură, dar, spre deosebire de cele mai multe dintre jucătoarele din Spania, se descurcă destul de bine și pe hard, știind când să accelereze. E foarte rapidă, dând de multe ori senzația adversarelor că întâlnesc un „perete”.
„E ceva în stilul ei ce îmi aduce aminte de Justine Henin. Are o mare varietate de lovituri„, spunea Frew McMillan, fostul mare jucător de dublu sud-african, într-o descriere a lui Navarro. Și, într-adevăr, există multe similitudini între cele două, chiar dacă jocul fostei mari campioane era mult mai complet. Pe lângă viteza de deplasare în teren și înălțime (belgianca are 168 cm), sportiva din Spania execută reverul tot cu o mână, lucru din ce în ce mai rar în tenisul mondial, mai ales în circuitul feminin.
4 sferturi de finală are Carla Suarez Navarro în turneele de Grand Slam, două fintre ele fiind bifate la Roland Garros.
1 titlu a câștigat iberica în carieră, la Openul Portugaliei, în 2014. Ea a bătut-o în finală pe Svetlana Kuznețova, scor 6-4, 3-6, 6-4. A mai jucat alte șase finale (5 pe zgură), toate pierdute
4-4 e scorul partidelor directe Halep – Carla Suarez Navarro. Ultima lor întâlnire a avut loc în 2013, în optimile de finală de la New Haven, meci câștigat de româncă în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-1. De altfel, Simona Halep a pierdut o singură partidă din cele cinci jucate pe suprafețe rapide, cu Suarez Navarro. În schimb, sportiva spaniolă, în vârstă de 26 de ani, stă foarte bine la întâlnirile jucate pe suprafața ei favorită, zgura, scor 3-0.
Editor Video: Andrei Boruzescu, Producator: Cezar Helmis
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER