Jucătoarea Simona Halep, finalistă săptămâna trecută la Rogers Cup, se menține pe locul 3 în clasamentul WTA, cu 5.546 de puncte, dar s-a apropiat de poziția secundă deținută de rusoaica Maria Șarapova, conform ierarhiei ce a fost dată publicității luni, informează site-ul wtatennis.com.
Irina-Camelia Begu a urcat de pe locul 30 pe 28, cea mai bună clasare din carieră, ea având 1.587 de puncte. Monica Niculescu a coborât de pe 36 pe 37, cu 1.335 de puncte, Alexandra Dulgheru a coborât de pe 49 pe 52 (1.036 de puncte), iar Andreea Mitu se menține pe 74 (780 de puncte).
În top 200 se mai află Patricia Maria Țig – urcare de pe locul 116 pe 115, cu 509 puncte, Sorana Cîrstea – urcare de pe 178 pe 170, cu 298 de puncte, și Ana Bogdan – coborâre de pe 177 pe 184, cu 274 de puncte.
La dublu, Irina-Camelia Begu a urcat de pe locul 58 pe 47, cu 1.580 de puncte, și a devenit cea mai bine clasată jucătoare din România. În Top 100 se mai află Monica Niculescu, care a coborât de pe 50 pe 51, cu 1.530 de puncte, și Raluca Olaru, care a urcat de pe locul 63 pe 54, cu 1.470 de puncte.
Primele zece poziții în clasamentul de simplu WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:
1. Serena Williams (SUA) 11.821 puncte
2. Maria Șarapova (Rusia) 6.036
3. Simona Halep (România) 5.546
4. Petra Kvitova (Cehia) 4.995
5. Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.735
6. Lucie Safarova (Cehia) 3.361
7. Karolina Pliskova (Cehia) 3.335
8. Garbine Muguruza (Spania) 3.315
9. Ana Ivanovici (Serbia) 3.311
10. Carla Suarez Navarro (Spania) 3.190.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER