Pavel despre Hănescu:** „A fost afectat de spectatorii care l-au enervat”

Pavel despre Hănescu:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei
Pavel, a comentat sâmbătă incidentul în care a fost implicat Victor
Hănescu la turneul de la Wimbledon.

„E greu să-mi explic ce s-a întâmplat, pentru că nu am fost
acolo. Am văzut că era foarte supărat și că n-a terminat meciul.
Cred că a fost o explozie de nervi, după ce n-a reușit să termine
meciul la șansele pe care le-a avut. A fost afectat și de acei
spectatori care l-au enervat. E păcat, pentru că ar fi putut să
intre în turul patru, dar asta este, se mai întâmplă
„, a
spus Pavel la Sport.ro

Fostul tenisman a adăugat că probabil Victor Hănescu regretă gestul
său. „El niciodată nu și-a manifestat supărarea prea mult
și este foarte concentrat la meciuri. Sunt sigur că și lui îi pare
rău, pentru că totul s-a întâmplat pe seama supărării și a
oboselii. Probabil va plati o amendă, apoi, săptămâna viitoare, va
juca un alt turneu și va trece mai departe. Sigur își va
reveni”
, a menționat Andrei Pavel.

La rândul său, Florin Segărceanu, fost căpitan nejucător al echipei
României, a precizat că, cel mai probabil, suporterii respectivi
l-au jignit la rândul lor pe jucătorul român, pentru ca acesta să
aibă o astfel de reacție.

„Pentru noi este o mare surprindere, Victor este un jucător
care aparent este lipsit de inițiativă, nu este un jucător
vulcanic, este foarte calm. Să ajungi să-l aduci pe Victor în
asemenea stare de iritare, nu cred că este ceva întâmplător.
Probabil că acei suporteri l-au șicanat și i-au adresat multe
jigniri tot meciul și, pe fondul oboselii, a apărut această
reacție. Nu a fost un răspuns gratuit, sunt convins că acești
suporteri l-au înjurat și ei tot timpul meciului și, în final, a
cedat nervos. Nu este genul de jucător care să facă așa ceva, sunt
convins că a fost mult mai mult ce s-a întâmplat acolo
„, a
spus Segărceanu.

„Hănescu poate primi o amendă, dar să-i fie interzisă
participarea e mult prea mult!
„, a mai declarat Florin
Segărceanu la Sport.ro!

Vineri seară, în setul cinci al partidei cu germanul Daniel Brands,
din turul al treilea de la Wimbledon, Victor Hănescu a încercat să
tragă de timp după ce a acuzat probleme medicale în setul patru,
pentru a-i forța pe arbitri să amâne partida pentru sâmbătă. Aceste
gesturi ale lui Hănescu nu au fost pe placul publicului londonez
care a început să îl susțină și mai puternic pe Brands, locul 98
ATP.

Imaginile TV l-au arătat pe Hănescu care scuipa înspre mai mulți
fani, la începutul setului decisiv, după ce sportivul român a fost
victima unor injurii venite dinspre tribună.

După ce la începutul gameului trei din setul decisiv Hănescu a fost
penalizat de arbitru pentru comportament nesportiv, camerele care
transmiteau meciul l-au surprins pe sportivul român înjurând în
limba română mai mulți spectatori. După ce i-a cerut arbitrului
partidei să intervină pentru calmarea spiritelor, iar acesta nu a
făcut-o, Hănescu a făcut intenționat patru greșeli de picior, după
care s-a îndreptat spre centrul terenului. Hănescu a întins mâna
spre arbitru pentru a anunța că renunță la meci. Acesta, vizibil
mirat de hotărârea sportivului român, nu a întors gestul și l-a
căutat din priviri pe supervizorul partidei. Ulterior, Hănescu l-a
salutat pe Brands, iar publicul a izbucnit în urale că sportivul
german a acces în optimile de finală de la Wimbledon.

Sportivul român, în vârstă de 28 de ani, a părăsit terenul de joc
la scorul de 3-0 pentru Brands.

După meci, un purtător de cuvânt al All England Club, organizatorul
turneului de la Wimbledon, a declarat că arestarea a patru persoane
după meciul românului Victor Hănescu nu au legătură cu altercația
cu sportivul. „Este vorba de o simplă coincidență. Când a scuipat a
vizat una sau mai multe persoane pe care noi nu le cunoaștem”, a
declarat oficialul, care a menționat că arbitrul a lansat o
procedură pentru comportament nesportiv, iar jucătorul ar putea fi
amendat cu până la 10.000 de dolari.

„Cineva i-a spus ceva în setul cinci. El s-a îndreptat spre
spectatori și a scuipat în direcția lor. Apoi s-a întors pentru a
servi, înjurând mereu spre spectatori. A făcut mai multe greșeli,
aparent deliberat, iar apoi a declarat forfait”, a menționat sursa
citată.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Kosovarii au aflat ce decizie a luat FRF și au reacționat imediat
Kosovarii au aflat ce decizie a luat FRF și au reacționat imediat
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam! Ce se va întâmpla cu trupul său neînsuflețit?!
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam! Ce se va întâmpla cu trupul său neînsuflețit?!
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
E gata! Jucătorul pe care Dan Şucu a plătit o avere va pleca de la Rapid. Indiciu clar referitor la despărţire
E gata! Jucătorul pe care Dan Şucu a plătit o avere va pleca de la Rapid. Indiciu clar referitor la…
Fost top model al anilor ’90, imagini incendiare la 40 de ani! Ce consumă zilnic pentru a arăta atât de bine
Fost top model al anilor ’90, imagini incendiare la 40 de ani! Ce consumă zilnic pentru a arăta atât de…
Valentina Aldea de la POT este vedetă PORNO! Imagini incendiare cu ea pe OnlyFans
Valentina Aldea de la POT este vedetă PORNO! Imagini incendiare cu ea pe OnlyFans
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
Cât a crescut salariul mediu în România în ultimii 5 ani, comparativ cu inflaţia
Cât a crescut salariul mediu în România în ultimii 5 ani, comparativ cu inflaţia
Semnale CIUDATE din Cosmos, studiate cu un radiotelescop inactiv din 2020
Semnale CIUDATE din Cosmos, studiate cu un radiotelescop inactiv din 2020
Ion Ţiriac s-a albit la faţă! Momente incredibile în vila miliardarului român: Am furat-o din casă! Am plâns ca un tâmpit!
Ion Ţiriac s-a albit la faţă! Momente incredibile în vila miliardarului român: Am furat-o din casă! Am plâns ca un…
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care i-a 'furat' firma
Prigoană s-a răzbunat crunt înainte de a muri! Ce lovitură decisivă i-a dat șoferului care i-a 'furat' firma
Răsturnare de situație la Călin Georgescu. Anunțul fostului șef SRI: Oamenii nu se mai tem
Răsturnare de situație la Călin Georgescu. Anunțul fostului șef SRI: Oamenii nu se mai tem
De ce s-a împușcat în cap polițistul Ionuț Cobzaru. Problemele care l-au împins la gestul extrem
De ce s-a împușcat în cap polițistul Ionuț Cobzaru. Problemele care l-au împins la gestul extrem
ULTIMĂ ORĂ! A murit o mare cântăreață și actriță. Adio, regina teatrului
ULTIMĂ ORĂ! A murit o mare cântăreață și actriță. Adio, regina teatrului
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Preşedintele UEFA, mesaj de condoleanţe după ce Helmut Duckadam s-a stins din viaţă
Preşedintele UEFA, mesaj de condoleanţe după ce Helmut Duckadam s-a stins din viaţă
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Andreea Bălan a fost cerută de soție de Victor Cornea, în avion. Momentul emoționant când vedeta a spus „DA!”
Andreea Bălan a fost cerută de soție de Victor Cornea, în avion. Momentul emoționant când vedeta a spus „DA!”
×