INTERVIU | Irina Spîrlea: „Halep va ajunge numărul 1. Când se va retrage Serena”. Ce spune despre managerul Țiriac și de ce o jucătoare de top nu poate bate un tenismen de pe locul 1.000

Redactor:
Andru Nenciu
INTERVIU | Irina Spîrlea:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Irina Spîrlea (40 de ani) a vorbit în partea a doua a interviului pentru ProSport despre evoluția Simonei Halep din 2014, cele mai importante repere din ascensiunea constănțencei, dar și despre deciziile luate de numărul 3 WTA în câteva momente esențiale ale sezonului
  • Stabilită la Roma, soția lui Massimiliano Pace a dezbătut și subiecte care stârnesc multe controverse în lumea sportului alb: forța Serenei Williams sau duelul dintre fete și băieți pe terenul de tenis
  • Semifinalista de la US Open era cel mai bine clasată româncă din istoria WTA – loc 7 – până să o depășească Simona Halep. Constănțeanca a egalat-o la un alt capitol. A devenit a doua jucătoare din România care o învinge pe Serena Williams. Mezina familiei Williams a pierdut în fața Irinei în 1998, la US Open, scor 3-6, 6-0, 5-7

Discuția inițiată de ProSport cu Irina Spîrlea, în ziua în care fostul nr.7 WTA a venit în București să voteze, a ajuns, inevitabil, și la subiectul Simona Halep. De pe piedestalul jucătoarei care se bătea de la egal la egal cu surorile Williams, bucureșteanca stabilită în Italia enumeră principalele calități ale finalistei de la Roland Garros, îi asigură pe fanii Simonei de un parcurs constant și în 2015 și își construiește discursul pe argumente solide. Irina ține în jurul gâtului o eșarfă care ar înveseli și o arenă fără specatori, poartă jeanși clasici și zice că n-ar da aminitirile adunate pe teren pe nicio comoară din lume. Setul secund al interviului cu Irina Spîrlea s-a jucat, la fel ca și primul (în linkul de mai jos), sub ochii atenți ai părinților jucătoarei care s-a retras la doar 26 de ani din circuit: Geta și Dumitru Spîrlea. New balls, please!

Irina, tu erai unica jucătoare din România care o învinsese în carieră pe Serena Williams. Cum comentezi victoria Simonei Halep de la Singapore în fața liderului mondial?
Habar n-aveam că eu eram unica jucătoare din România care o bătuse pe Serena! Dacă nu-mi ziceai tu, nu aș fi știut. Sinceră să fiu, nu știam dacă Sanda (n.r. – prietena și fosta colegă Ruxandra Dragomir) o învinsese vreodată pentru că nu m-am uitat pe statistică. Din păcate, nu am văzut meciul, am văzut doar finala cu Serena. Ce să zic, nu m-a afectat așa tare, am dormit bine noaptea. Bravo, Simona!

Anul trecut, pe vremea asta, spuneai în ProSport că Simona va ajunge în 2014 în Top 3 WTA. Te așteptai să urce încă din vară pe locul secund în ierarhie?
(entuziasmată) Da, pentru că simțeam că poate să ajungă în orice moment atât timp cât își schimbă mentalitatea. Și asta a și făcut. Să creadă în ceea ce face și în ceea ce știe! Să uite atunci când intră cu anumite jucătoare în teren de respect. Respect… în sensul în care trebuie să aibă încrederea că poate bate orice adversară, să le perceapă la nivelul ei.

Și ai impresia că s-a schimbat din acest punct de vedere?
Da. Și e de ajuns un meci să ți se schimbe toată viziunea, să te vezi la același nivel cu o jucătoare și de acolo poate surveni urcușul. Să capeți încrederea necesară și de acolo să plece totul. După ce a făcut Turneul Campioanelor de la Sofia de anul trecut, cred că a căpătat încrederea totală. Oricum, ea acumulase doza necesară de încredere în concursurile de dinaintea turneului din Bulgaria.

Ce părere ai despre declarația Simonei conform căreia mentalitatea antrenorilor străini nu se potrivește cu a ei și că vrea antrenor român?
Se poate și îți dau și un exemplu. Franțuzoaicele au avut întotdeauna antrenori francezi. Depinde de ceea ce își dorește. Unor jucătoare le place să se întoarcă acasă, să stea pe acasă. Eu cu cât stăteam mai puțin, cu atât mă simțeam mai bine!

Ce crezi că a schimbat în jocul numărului 3 mondial antrenorul belgian Wim Fissette?
Ca joc nu cred că a schimbat ceva. Pentru că jocul ei este același, nu că ar face acum serviciu-vole față de ce juca înainte. Dar i-a îmbunătățit în schimb puțin serviciul. Poate a ajutat-o. Nu va fi niciodată Simona o tipă care va servi foarte tare pentru că nu are cum. Ea e micuță față de Williams sau față de Azarenka.

Dar…
Dar are norocul că este foarte bine coordonată și impresionează prin deplasarea foarte bună în teren. E normal, fiind mică, ea aleargă mult mai bine decât… Maria Șarapova.  

Cine alerga în circuit, pe vremea ta, precum Simona Halep?
Arantxa Sanchez… și Amanda Coetzer. Alerga de dădea boala în ea. Alergau și returnau.


Dacă familia ta nu are resurse financiare, e greu să răzbați în tenis. Atât în Italia, cât și în România

Irina Spîrlea

Aș mai vrea să te întreb cum ți se pare ideea cu schimbarea antrenorului?
Depinde de caracterul fiecărei jucătoare. Sunt unele care atunci când găsesc o persoană cu care se simt foarte bine și încep să aibă încredere nu le mai place să se știe foarte mult despre ce se întâmplă în interiorul echipei. Când ajungi să ai încredere în acea persoană, e foarte bine să ții de antrenorul respectiv. Sunt altele care schimbă, le place să schimbe, nu le interesează! Depinde și de raportul care se stabilește în timp cu antrenorul.

Daniel Dobre pare a fi următorul antrenor al Simonei. Cum comentezi această mutare?
Dobrică face parte din generația cu care am crescut ca jucătoare. Știu că o perioadă a antrenat-o pe Alexandra Dulgheru cât a fost și Adi Marcu. Ei doi erau în perioada în care Alexandra a jucat foarte bine, dar nu pot spune cum e ca antrenor…

Tu ce-ai fi făcut în locul lui Halep dacă ai fi jucat să o califici sau nu pe Serena Williams în semifinalele Turneului Campioanelor de la Singapore?
Trebuie să-ti răspund sau îți las de înțeles?

Cum vrei tu…
Simona a pierdut oricum. Dacă poți să ai în mână pâinea și cuțitul în privința soartei Serenei… biletul de avion era făcut oricum. Oricare dintre ele ar fi fost în locul ei, ar fi pierdut. Serena a și declarat că îi mulțumește lui Halep pentru că i-a dat posibilitatea să câștige de patru ori Turneul Campioanelor. Serena e tenisul! Dacă tu aveai singura posiblilitate de a câștiga Turneul Campioanelor în acest fel… înțelegi ce vreau să spun. Cu celelalte jucătoare ai fi jucat de la egal la egal oricum în ultimul act.

Înțeleg spre ce bați…
Serena e tipul de jucătoare care atunci când evoluează la nivelul ei normal e de nebătut. Am urmărit finala de la Singapore, nu ar fi bătut-o nimeni.

De ce nu e vârsta un impediment în cariera americancei. Are 32 de ani totuși…
E ceva opțional vârsta. Cât îi mai arde și atât timp cât simte că se distrează și percepe tenisul ca pe o distracție, vârsta nu are vreo importanță.


Miliardarul Ion Țiriac, fostul manager al marelui Boris Becker, alături de Simona Halep

„Noi nu eram interesante pentru Ion Țiriac”. Cum e tenisul pe patinoar, cine e prietena apropiată a Irinei din echipa Spaniei și ce spune despre partida de FedCup din luna februarie

Cum ți se pare ideea cu Ion Țiriac manager?
Nu știu, eu nu l-am avut manager.

Reformulez atunci. Ce ar putea aduce bun Ion Țiriac în cariera Simonei?
Nu știu, noi nu eram interesante… (zâmbește) nu ne-a băgat în seamă pe mine și pe Sanda. Avea alte jucătoare când evoluam noi: Mary Joe Fernandez, nu știu dacă și Anke Huber a fost… cred că da. În anul în care am bătut-o pe Mary Joe sigur era Țiriac. El era managerul unor fete în perioada în care jucam eu și Sanda.

Dar nu s-a orientat spre românce…
Nu. Noi nu eram interesante.

! CITEȘTE MIERCURI, PE WWW.PROSPORT.RO, ÎN ULTIMA PARTE A INTERVIULUI CU FOSTA SEMIFINALISTĂ‚ DE LA US OPEN: CÂND S-A HOTĂ‚RÂT SPÎRLEA SĂ‚ LE SPUNĂ‚ COPIILOR CĂ‚ A FOST JUCĂ‚TOARE PROFESIONISTĂ‚

Tu ai fost și căpitan nejucător la echipa de Fed Cup și se apropie meciul cu Spania de la Galați, din perioada 6-8 februarie.
Căpitanul echipei Spaniei e prietena mea bună, Conchi, Conchita Martinez (n.r. – 42 de ani, Spania, nr.2 WTA în 1995 – cel mai înalt loc atins în ierarhie). Depinde ce fete vor juca, va fi un meci echilibrat.

Știai că se joacă pe patinoar?
(mirată) Haha, pe pationoar!?

Da, chiar acolo, pe patinoarul din Galați.
Trebuie să fie orice, dar nu zgură. Intervine tatăl Irinei, Dumitru Spîrlea: chiar și gheață! Eu alege hard, cam așa ar trebui să faci sau măcar o zgură destul de iute.

Există și așa ceva?
Sunt anumite terenuri cu zgură mai iute. La Roland Garros aduceau zgură iute spre exemplu.


Sistemul Hawke-Eye e cea mai bună invenție din tenisul mondial.

Irina Spîrlea

„Simona se va menține ușor în Top 5 WTA în 2015”. Ce spune Spîrlea despre retragerile constănțencei de la turneele din 2015

Rămânem tot la Roland Garros și aș vrea să te întreb dacă Simona ar fi avut șanse reale de a o învinge pe Șarapova în finală.
Putea să o bată. A fost un moment,  2-1 pentru Simona, în care se putea, chiar cred că se putea (n.r. – Halep a avut trei șanse de break, dar nu le-a valorificat). Singura jucătoare care nu poate fi bătută când traversează o formă excelentă este Serena Williams. Tot timpul am spus: e foarte greu mental și fizic să o bați.

În 2014, Simona s-a retras de la unele turnee accidentată sau de teama unor accidentări. Azarenka renunța în trecut la unele competiții la prima durere. E o strategie sau chiar nu rezistă Halep ritmului infernal de la acest nivel?
Când stai în circuit, îți dai seama dacă se retrag sau nu să preîntâmpine o accidentare. Sunt fel și fel de obiceiuri. Sunt multe care își fac câte un tape pe o zonă a corpului deși nu au nimic. E mental. Poate că de multe ori preferă să nu se accidentaze mai grav: în loc de două săptămâni să stea două luni… și tot așa. Plus că de multe ori te duci la concurs pentru că ești obligat să o faci. Pe vremuri aveai o înțelegere cu WTA și trebuia să te duci, nu aveai cum să refuzi. Oricum, există multe strategii, dar dacă nu stai în circuitul profesionist să te lovești de ele, să le cunoști obiceiurile protagonistelor, nu știi bine care este motivul.


ROMÂNCELE DIN TOP 100 WTA LA FINELE LUI 2014

3.   Simona HALEP 6292 p (20 de turnee jucate)
41. Irina BEGU 1201 p (24 de turnee jucate)
46. Monica NICULESCU 1110 p (26 de turnee jucate)
84. Alexandra DULGHERU 652 p (25 de turnee jucate)
92. Sorana CÎRSTEA 606 p (24 de turnee jucate)



Spîrlea și Dragomir, cele mai bune jucătoare din România în anii ’90. În 2000 au și colaborat: Sanda era șefa FRT; Irina ocupa funcția de căpitan nejucător la echipa de FedCup
Foto: ProSport

Cum ai caracteriza evoluția fetelor din România în 2014?
Toate pot juca mult mai bine, eu le-am cunoscut și pot să spun că au potențial. Când una se exprimă foarte bine pe teren, le trage și pe celelalte. Când Simona se situa între primele 10 și Sorana între primele 25 de jucătoare ale clasamentului mondial și celelalte fete în Top 50… era altceva. Se trăgeau una pe cealaltă. Dar acum distanța e prea mare între Halep și celelalte fete. Dar avem multe fete valoroase și asta naște concurență.

Între tine și Ruxandra cum era?
Era concurență. Pentru că ori mă aflam eu în față, ori se afla ea. Dar eram eu mai mult (râde cu poftă). Te ajută concurența, e sănătoasă, pentru că te ajuți, ajuți țara, nu există invidie.

Nu pot să nu te întreb când anticipezi că va ajunge Halep numărul 1. Sau dacă va ajunge lider mondial?
Da, dacă se retrage Serena… Da! O văd menținându-se în Top 5 destul de ușor, nu o văd să întâmpine probleme cu cine e în spate. Dacă nu va fi în Top 5, se va menține în Top 6. Evoluția la Australian Open depinde de cum începe anul, are noroc că sezonul trecut nu a făcut nimic în concursul de la Sydney (n.r. – WTA Premier, 12-19 ianuarie 2015).

! CITEȘTE MIERCURI, PE WWW.PROSPORT.RO, ÎN ULTIMA PARTE A INTERVIULUI CU FOSTUL NUMĂ‚R 7 MONDIAL: CÂTE RACHETE A RUPT SPÎRLEA DE-A LUNGUL CARIEREI


CV Irina Spîrlea
Data și locul nașterii: 26 martie 1974 / București
Înălțime/greutate: 1,85 m/70 kg
Tatăl, Dumitru Spîrlea, cel mai valoros reprezentant român al pentatlonului modern, mama Georgeta, desenator tehnic
Căsătorită cu Massimiliano Pace, au doi copii: Tommaso (12 ani) și Francesca (9 ani)
Cel mai înalt loc ocupat în WTA: 7 (13 octombrie 1997)
S-a retras în 2000, la 26 de ani
A terminat trei ani (1996-1998 între primele 20 de jucătoare ale lumii)
Titluri la simplu: 4
(Palermo 94 și 95, Amelia Island 96, Strasbourg 98)
Finale la simplu: 6 (Sapporo 93, Taranto 94, Jakarta 95, Indian Wells 97, Hilton Head 98, Cairo 99)
Titluri la dublu: 6
(Taranto 94, Jakarta 95, Roma 96, Paris, Luxemburg, Linz 99)
Semifinalistă la US Open 97
Sfert-finalistă la Australian Open 97
Bani câștigați din tenis:
2.650.000 de dolari



Serena: „Vreau să fac și eu o poză cu viitorul număr 1 al lumii”, i-a spus Simonei după finala de la Singapore

„Pe Serena o știu de când avea 13 ani. Era mai plinuță când jucam eu, acum e mai slabă, mai uscată”. Până când va mai juca tenis americanca în vârstă de 32 de ani

Federer sau Djokovic sunt jucători care câștigă multe puncte prin venirile la fileu. Justine Henin câștiga la fel, ar trebui să devină prioritară îmbunătățirea jocului la fileu pentru Simona Halep?
Acum nu mai e vreo jucătoare care să vină la fileu, toate joacă bum-bum-bum. Singura era italianca Francesca Schiavone, care mai impresioana printr-un joc variat. Excela cu reverul cu o mână, acum toate marșează pe rever cu două mâini. Când să mai vină și la fileu? Nu mai au timp!

De ce o incomodeaza atât de tare pe Halep sliceul pe rever?
Pentru că sunt foarte puține sportive care joacă asta. Poate Roberta Vinci joacă rever cu o mână slice. Mai zi-mi una care joacă asta! Sunt puține, s-a schimbat enorm felul de a juca! Nu mai predomină stilurile atât de diverse, nu mai trebuie să te adaptezi în funcție de adversar.

Cât timp o mai vezi jucând pe Serena?
Fizic o văd mai bine acum față de perioada în care jucam eu. Mie mi se pare mai slabă, mai uscată, era mai plinuță la sfârșitul anilor 90. Dar să-ți spun ceva: tot timpul ea a avut acest fizic, eu o știu de când avea 13 ani. Venea cu soră-sa (n.r. – Venus Williams, fost lider mondial), cand încă ea nu începuse să joace. Ea era prea mică, dar tot venea cu Venus, venea toată familia. De mică ea era cu mușchi, se vedeau efectiv pe brațele ei.


Cu stilul meu… mi-ar fi plăcut să joc cu tenismenele actuale. M-aș fi distrat.

Irina Spîrlea

Nu crezi că ar fi apelat la „tratamente”, așa cum se vorbește?
Nu. Eu pot să-ți garantez pentru că am văzut-o de mică și așa era. Era cu toată familia, sunt mulți, venea cu mama, cu tata, cu sora, cu cățeleul, cu purcelul.

„Îmi pare rău. Sunt femeie, dar…”. De ce o jucătoare de tenis nu poate învinge niciodată un tenismen. „Soțul meu i-a fost sparring Monicăi Seleș. O bătea cu 6-1. Antrenorul lui Steffi Graf îi dădea 6-1 la antrenamente”

Ce se întâmplă cu tenisul masculin românesc?
(amuzată) E doar Victor. Care mai are puțin și iese la pensie… (n.r. – loc 26 în 2009).

Ar fi putut obține performanțe superioare?
Din afară totul se poate. Foarte mulți își pot da cu părerea. Sinceră să fiu nu-mi permit să critic pe nimeni pentru că de afară sunt toți atotștiutori și toți sunt buni să critice. Eu zic că se vede ceea ce a făcut de-a lungul carierei! Nu-i poți spune lui Victor că n-a făcut nimic.

Cât e legendă și cât nu din următoarea afirmație: nicio fată din Top 10 nu poate învinge un băiat din Top 200 sau Top 300.
Dar nici măcar din Top 1000. Eu am demonstrația. Adică am văzut-o cu ochii mei. Antrenorul lui Steffi Graf îi dădea nemțoaicei constant 6-1. Soțul meu (n.r. – Massimiliano Pace) când făcea sparring cu Monica Seleș, îi dădea 6-1 așa (pocnește din degete ca în coloana sonoră din Twin Peaks). Îmi pare rău, sunt femeie, dar nu poți învinge un tenismen. Seleș era numărul 1 în acea perioadă, câștigase Roland Garrosul în perioada în care soțul meu era sparring. Și tot nu putea să-l bată.

30 aprilie 1993. Monica Seleș se afla pe prima poziție a clasamentului în momentul respectiv și disputa un meci cu bulgăroaica Magdalena Maleeva, la Hamburg, în fața a 6.000 de spectatori. Seleș se pregătea să revină pe teren după o pauză dintre game-uri, când Gunther Parche, un strungar din Germania, a pătruns pe teren și a înfipt cuțitul în spatele iugoslavei în vârstă de 19 ani. După atac, a urmat un strigăt înfiorător de durere al Monicăi, iar Parche a fost imobilizat imediat de forțele de ordine, mâna acestuia fiindu-i ruptă după altercație. Psihopatul a declarat în timpul procesului că a vrut să o determine pe Seleș să se retragă, el fiind un suporter fanatic al lui Steffi Graf. Gunther a primit doar doi ani de închisoare cu suspendare, motiv pentru care Monica n-a mai revenit niciodată pe un teren de tenis în Germania.Rana suferită de campioana din fosta Iugoslavie nu i-a produs consecințe fizice importante, dar psihicul ei a avut de suferit. Seleș s-a retras din tenis din cauza unei depresii, a revenit în anul 1995, pentru ca în 1996 să câștige Australian Open.

A fost și la Hamburg Massimiliano, când Seleș a fost înjunghiată?
Nu, nu era în acea perioadă. A fost la anumite concursuri. Dar când se antrenau și făceau câte un meci, 6-1 îi dădea. Mi-aduc aminte și că Serena a pierdut în fața unui băiat din ATP. Oricât ai vrea, nici pe tehnică, nici pe forță n-ai cum să câștigi un meci cu un sportiv din Top 1000. E o mare diferență între un bărbat și o femeie. Din păcate, trebuie să recunosc: nu se poate! (În 1998, germanul Karsten Braasch, 203 ATP pe atunci, 31 de ani, a învins-o pe Venus Williams cu 6-2, iar pe Serena Williams cu 6-1).

Vorbeai despre Serena. Dacă mâine ai avea un meci cu ea, pe cine ai vrea să ai în lojă?
Pe cei apropiați, pe părinți. Tata a văzut ultimul meci din tribune când eu aveam 12 ani. A vizitat toate orașele când venea la turneele mele, dar nu și partidele. Nu putea să stea în tribune. (Dumitru Spîrlea dă din cap afirmativ). De obicei, îți alegi tot timpul părinții. Poate nu toate jucătorele se află în relații bune cu părinții, dar de cele mai multe ori sunt foarte apropiați. Și antrenorul deține un rol esențial, nu neapărat cum mi s-a întâmplat mie: să-mi devină prieten și apoi soț. Dar foarte multe stabilesc un raport de colaborare, cum a fost și cazul Conchtiei Martinez. Antrenorul său era atât de apropiat, încât ziceai că face parte din familie. Când ești jucător de tenis, cel mai important e să ai familia aproape.

PĂ‚RINȚII I-AU FOST APROAPE MEREU IRINEI ȘI ÎI SUNT ȘI ACUM. DESPRE PERSOANE APROPIATE, LUCRURI APROPIATE, DAR ȘI RELAȚIA CU SERENA WILLIAMS, MIERCURI PE WWW.PROSPORT.

! CITEȘTE MIERCURI, PE WWW.PROSPORT.RO, ULTIMA PARTE A INTERVIULUI CU IRINA SPÎRLEA

Stiați că avem o pagină de Facebook dedicată Simonei Halep?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Verdict pentru Simona Halep. Veștile nu sunt bune deloc: Coșmarul continuă
Verdict pentru Simona Halep. Veștile nu sunt bune deloc: Coșmarul continuă
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×