Janko Tipsarevic, la a doua operație: „tumoarea a revenit… și va exista mereu riscul să revină”. Și-a amânat revenirea în circuit

Janko Tipsarevic, la a doua operație:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Janko Tipsarevic o ia de la capăt. Dacă la jumătatea lunii iulie, poza zâmbitor pe un sofisticat aparat cu bandă de alergat, demonstrând că și-a reluat antrenamentele, sârbul care a ajuns înre cei mai buni 10 tenismeni ai lumii în 2012 și-a anunțat fanii, prin intermediul rețelelor de socializare, că revenirea se amână pentru începutul lui 2015. Operat în mai, la piciorul stâng, „Tipsy” a fost nevoit să revină pe masa de operație, după ce tumoarea a reapărut. Potrivit informațiilor furnizate de site-ul Blic, Tipsarevic a fost internat într-o clinică din Frankfurt, operația a fost un succes, dar „problema este că fibromatoza… poate reveni oricând„, le-a declarat jucătorul jurnaliștilor sârbi, citați de thehindu.com.


Yanko Tipsarevic a anunțat a doua operație doar după ce a început recuperarea

Problemele lui Tipsarevic au apărut la începutul lui 2013, chiar în ianuarie. În septembrie, după trei turnee în care nu a reușit să câștige vreun meci, ultimul fiind cedat adversarului prin abandon, la Valencia, înaintea game-ului patru, Yanko a fost forțat să ia o pauză din circuitul profesionist. Sârbul nu a fost operat decât târziu, în mai, dar probelemele la călcâiul stâng au revenit la capătul perioadei de refacere, la scurt timp după revenirea la antrenamente – „exact în același loc„, după cum afirmă Tipsarevic. „Acum recuperarea decurge mai rapid decât după prima operație„, a scris Tipsarevic pe contul său de Facebook.

În perioada în care a stat departe de turneele de tenis Tipsarevic, unul dintre cei mai carismatici jucători din circuit, a devenit tată, a sărbătorit patru ani de căsnicie și… și-a mai adăugat un tatuaj pe braț.

Yanko Tipsarevic încă mai punctează cu trei tunree în clasamentul general mondial, dar a coborât până pe locul 364. La finalul lunii octombrei se va împlini un de la ultimul său meci în circuitul profesionist.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×