Australian Open | Tabloul complet al ‘optimilor’. Cine o oprește pe Kerber? Șarapova a rezistat doar 65 de minute! „Trebuie să fie ea favorita la titlu”. Tecău și Rojer, învinși de Hewitt și Groth. Adversară de 20 de ani pentru Halep. Surprize: Zverev, Radwanska și Del Potro sunt OUT, Djokovic dă emoții

Australian Open | Tabloul complet al 'optimilor'. Cine o oprește pe Kerber? Șarapova a rezistat doar 65 de minute!
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Ziua a șasea de la Australian Open 2018 a definitivat tabloul optimilor de finală: toate duelurile starurilor din tenisul mondial au fost în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro.
  • Naomi Osaka (72 WTA) a învins-o pe marea speranță a australienilor la trofeu – Ashleigh Barty și va fi adversara Simonei Halep în optimi. Japoneza a avut precizie chirurgicală în acest turneu pe mingile de break!
  • Surpriză uriașă pe tabloul masculin. Favoritul 4, Sascha Zverev, a părăsit întrecerea, fiind învins cu 6-0 în setul decisiv, iar Juan Martin del Potro a fost scos de cehul Tomas Berdych.
  • Angelique Kerber se anunță mare favorită la trofeu: sportiva din Germania a continuat defilarea din 2018 cu al 12-lea succes consecutiv, dominând clar ceea ce ar fi trebuit sp fie cea mai strânsă partidă din turul trei, contra Mariei Șarapova.
  • Horia Tecău și Jean Julien Rojer au părăsit întrecerea de dublu masculin în turul doi, învinși de inedita echipă australiană formată din Lleyton Hewitt și Sam Groth – 6-7, 6-4, 5-7.
  • Partidele româncelor Simona Halep și Ana Bogdan, decisive pentru accederea în săptămâna a doua a primului turneu de Mare Șlem al anului, le-am urmărit separat, tot în format LIVE BLOG.

14:45 Iată și tabloul complet al optimilor feminine, cu Simona Halep pe prima poziție. Săptămâna a doua se dă start joc, dar ‘bagajul’ de oboseală își va spune cuvântul. Aceasta a fost povestea zilei la Australian Open. Acțiunea continuă cu săptămâna a doua la Melbourne, dar și pe www.prosport.ro.


14:40 Agnieszka Radwanska este a doua victimă de marcă pe lista asiaticei Su-Wei Hsieh. Veterana în vârstă de 32 de ani a trimis-o acasă pe Muguruza, iar acum o scoate din cursă pe jucătoarea care dă cele mai spectaculoase lovituri din circuitul WTA.


14:15 Tabloul ‘optimilor’ masculine este complet. Unde sunt super-duelurile promise de tragerea la sorți? Lipsesc. S-a creat un culoar favorabil pentru Djokovic, dar și pentru Roger Federer, care răsuflă ușurat pentru că își cunoaște viitorul adversar. Fucsovic a mers în Elveția pentru un stagiu de pregătire.


14:05 Federer-show se încheie pe Rod Laver cu un super-punct.Capul meu se învârte după acel punct. Am avut atâta noroc„, se scuză deținătorul trofeului.  Elvețianul îl învinge pe Richard Gasquet, 6-2, 7-5, 6-4. „Expresul din Basel” a ajuns la victoria cu numărul 90 la Melbourne.


13:30 Pericol pentru Aga Radwanska. Su-Wei Hsieh a câștigat primul set, 6-2, în 32 de minute, iar fizioterapeutul apare din nou pe teren și pe ecranele pasionaților de tenis.


12:37 Novak Djokovic închide spectaculos, cu retur câștigător, partida cu Albert Ramos Vinolas – 6-2, 6-3, 6-3, risipind emoțiile legate de accidentarea și intervenția medicului din start de set doi. Sârbul se califică în optimi, unde va juca împotriva omului care a produs cea mai mare surpriză a zilei – Hyeon Chung.

A 11-a prezență în ‘optimi’ pentru jucătorul cu record de șase trofee la Melbourne.


12:15 Parcursul perechii formate din Horia Tecău și Jean Julien Rojer la Australian Open 2018 se încheie în turul doi, 6-7, 6-4, 5-7. Australia este în delir: Hewitt și Groth reușesc break-ul de niciunde și retragerea se amână! O singură pereche din lista primelor cinci favorite se mai află pe tabloul principal – Melo / Kubot. Dar imaginile bucuriei lui ‘Rusty’ Hewitt merită și ne îndulcesc dezamăgirea.


12:05 Fără mingi de break în decisivul dintre perechile Horia Tecău / Jean Julien Rojer și Sam Groth Lleyton Hewitt. Este 5-5 în setul trei și urmează prelungiri. Între timp, Roger Federer și Richard Gasquet dau start joc pe Central cu elveșianul la serviciu. Novak Djokovic a depășit momentul dificil și a câștigat și setul doi, 6-3.


12:00 Tomas Berdych a fost aproape la fel de impresionant ca și Angie Kerber astăzi – doar că nu poate fi considerat favorit la trofeu. L-a învins pe Del Potro cu 6-3, 6-3, 6-2, cu 52 de lovituri câștigătoare și 20 de ași, raportat la doar 28 erori neforțate.


11:50 Specialiștii din jurul sportului alb exultă după super-evoluția lui Angelique Kerber: la interviul de pe Rod Laver Arena, lui Angie i se spune că „a revenit cdu adevărat”, iar Ben Rothenberg anunță pe Twitter: „Trebuie să fie ea favorita la titlu. Kerber 2018, mai bună decât Kerber 2018. Și nu este deloc strânsă situația. Pozitivă și entuziastă, cum nu am mai văzut-o”.

 


11:46 Kerber este impresionantă! A 12-a vicotorie pe 2018 este o demonstrație de forță în fața Mariei Șarapova – 6-1, 6-3 pe Rod Laver Arena.


11:42 Kerber este de neoprit! Răspunde cu break și poate închide meciul cu Șarapova la 6-1, 5-3, în puțin peste o oră de joc!


11:38 Șansă importantă ratată de Maria Șarapova pe serviciul lui „Iron Lady Kerber”. Câțiva centimetri o despart pe rusoaicp de tușă, iar Angie schimbă terenul la 4-3.


11:33 Tecău și Rojer revin în duelul cu favoriții gazdelor, Hewitt și Groth. Au nevoie de 45 de minute pentru a se impune cu 6-4 în setul doi și avem SET DECISIV.


11:30 Șarapova începe să își facă simțită prezența pe teren. Câștigă game-ul pe serviciu și egalează la 2.


11:25 Del Potro are nevoie de o minune pe Hisense Arena: Berdych are 2-0 la seturi și 2-0 la game-uri în manșa a treia.


11:20 Prima contră a Mariei Șarapova. Kerber ia start perfect și în setul doi, distanțându-se la 2-0. Rusoaica însă câștiugă primele trei puncte pe retur și își recuperează break-ul. Servește pentru a egala la 2: a câștigat un singur game pe lansare.


11:15 Fanii lui Djokovic sunt în alertă! Sârbul a cerut intervenția medicului după ce a câștigat primul set al meciului cu ibericul Ramos Vinolas.


11:10 Kerber, Kerber și doar Kerber! A câștigat primul set în 30 de minute, cu 6-1! Maria Șarapova este în criză pe Rod Laver Arena.


11:04 Kerber anihilează rezistența Mariei Șarapova. A câștigat zece puncte în plus în primele cinci game-uri și are deja avantaj de două break-uri. Servește la 4-1!


10:58 Hewitt, forever. La zece ani de la meciul câștigat în fața lui Baghdatis care a marcat cel mai târziu finiș din istoria tenisului, Lleyton hewitt este din nou pe cai mari la Austraian Open. A câștigat primul set al meciului cu perechea Horia Tecău / Jean Julien Rojer, 7-2 în tiebreak, alături de Sam Groth.


10:55 Kerber ratează minge de dublu break, Djokovic se distrează pe Central, câștigând primul set 6-2 cu Ramos Vinolas, Berdych păstrează conducerea în duelul cu Del Potro – 6-3 și 3-2 cu break.

 


10:43 Kerber dă primul ‘pumn’: i-a făcut break Șarapovei din game-ul inaugural. Nemțoaica este agresivă și deja face prima cursă la fileu.


10:40 Masha și Angie, mișcări agresive de încălzire la câțiva metri una de alta.


10:27 Tomas Berdych câștigă primul set al partidei cu Juan Martin del Porto, 6-3. Cehul face un set impresionant, cu 16 lovituri câștigătoare și 8 ași. Nu și-a pierdut concentrarea, chiar dacă și el a avut lucruri de reproșat arbitrului central: nu s-au înțeles din cauza Ochiului de Șoim.


10:15 Surpriză mare! Sascha Zverev, cel care în 2017 a câștigat două titluri Masters 1000 rupând monopolul Federer – Nadal, pierde în prima săptămână! Repetăm: favoritul 4 al tabloului masculin este OUT de la Australian Open 2018. Cine profită? Novak Djokovic, favoritul 14, care scapă de un adversar foarte dur, pe hârtie, pentru faza optimilor. Cine l-a învins? Chung! Jucătorul din Koreea chiar l-a distrus pe tânărul german, cu 6-0 în decisiv. Sascha a avut un război paralel: s-a lamentat non-stop din cauza nocturnei. Ar fi vrut să se aprindă mult mai devreme.


10:10 Nici nu știi unde să te uiți: Juan Martin del Potro a început duelul giganților cu Tomas Berdych, însă a ratat startul și este condus cu 4-2. Maria Șarapova intră pe teren pentru duelul cu Angie Kerber, într-un meci care ne va lăsa pe tablou cu o singură jucătoare cu titlu de Mare Șlem în palmares, iar Novak Djokovic este pe Margaret Court.


10:00 Evoluție remarcabilă pentru Osaka la Australian Open 2018: a avut procentaj de sută la sută mingi de break convertite în două dintre primele trei meciuri – 5 din 5 contra Kucovei, 3 din 3 contra lui „Aussie” Barty. În șase seturi, a reușit 79 de lovituri câștigătoare și 31 de ași.


9:40 Adversara din ‘optimi’ a Simonei Halep este Naomi Osaka. Are 20 de ani și 1,80 m, iar la Australian Open 2018 încă nu a cedat set. A debutat cu 7-5, 6-2 împotriva Kucovei (250 WTA), a reușit surpriza în turul doi împotriva rusoaicei Vesnina (cap de serie16) – 7-6(4),6-2, iar în șaisprezecimi a scos-o din cursă pe cea mai bună jucătoare a Australiei – Ashleigh Barty.


Un nou maraton pentru liderul mondial? Naomi Osaka a ținut-o mult pe teren pe Simona Halep în precedentele două meciuri directe: au fost două seturi decisive, la Miami și Roland Garros, însumând 3 ore și 45 minute de joc.


8:42 Ungaria are un jucător calificat în ‘optimi’ la Australian Open. Și nu oriunde, ci la simplu masculin. Marton Fucsovic nu câștigase niciun meci la turneele de Mare Șlem până la AO 2018, însă acum îl așteaptă pe  Roger Federer în săptămâna a doua. Campionul în exercițiu va încheia programul zilei pe Rod Laver Arena.


8:40 Fognini și Benneteau se luptă în proteste și în raliuri. Meciul a ajuns în decisiv și este greu de spus cine protestează mai mult.


8:35 Are 26 de ani, doar 478.785 dolari câștigați din tenis, două meciuri pe tablourile principale în turneele de Mare Șlem pânp la Australian Open 2018 și o victorie la Stan Wawrinka în urmă cu două zile. Acum, Tennys Sandgren își trăiește visul – va juca în săptămâna a doua la Melbourne, împotriva favoritului 5, Dominic Thiem.


8:20 Maratonul Simonei Halep i-a obligat pe organizatori să schimbe programul. Meciul Barty – Osaka a fost trimis pe arena a doua a complexului.


8:15 Dominic Thiem (5 ATP) și-a câștigat la pas biletul pentru săptămâna a doua – 6-4, 6-2, 7-5 în fața lui Adrian Mannarino (27 ATP). Austriacul este decis să spargă ghinionul și să treacă, pentru prima dată în carieră, de meciul din optimi. Șansele îi surâd: va juca împotriva învingătorului partidei dintre Marterer sau Tennys Sandgren.


8:00 Sorana Cîrstea – Lucie Safarova, meci cu repetiție la Australian Open 2018. A doua rachetă a tenisului feminin românesc continuă cursa la dublu, alături de partenera sa, Beatriz Haddad Maia. Perechea româno-braziliană a reușit surpriza în șaisprezecimi, eliminând echipa cap de serie 15, Rosolska / Spears. În ‘optimi’, Sorana Cîrstea dă, din nou, peste Lucie Safarova, cea care a învins-o în turul doi al probei de simplu, 6-2, 6-4.


6:45 Caroline Garcia, a opta favorită la Australian Open, completează o optime de finală cu Madison Keys pe jumătatea superioară de concurs. Franțuzoaica a învins-o pe bielorusa Alisksandra Sasnovich, 6-3, 5-7, 6-2, în 2 ore și 5 minute de joc.


06:30 Simona Halep a rămas unica reprezentantă a României pe tabloul de simplu feminin la Australian Open 2018, după o luptă epică. Meciul cu Lauren Davis a stors fiecare picătură de energie din Simona, dar nu numai. Aflați cum s-a calificat liderul mondial pe tabloul final de 16,  dar și americanca Madison Keys.


05:30 Karolina Pliskova este în optimi la Australian Open 2018! Favorita 6 a făcut un meci perfect la serviciu în fața unei adversare incomode – conaționala Lucie Safarova (cap de serie 29). Pliskova a câștigat la tiebreak un prim set în care nu a existat nici măcar o minge de break, iar în manșa a doua a fost amenințată o singură dată: a anulat oportunitatea și a lovit decisiv, la scorul de 5-5, trecându-și în cont singurul break al meciului. Karolina s-a impus cu 7-6(6), 7-5 într-o oră și 38 de minute.


8 partide la simplu feminin și 8 la simplu masculin definitivează tabloul optimilor de finală, sâmbătă. Pe jumătatea inferioară, doar patru capi de serie au ajuns în ‘săptămâna a doua’ (așa cum este considerată faza optimilor, chiar dacă primele meciuri se joacă duminică): Caroline Wozniacki (2), Elina Svitolina (4), Magdalena Rybarikova (19) și Annet Kontaveit (32). La masculin, pe jumătatea superioară, principalul favorit Rafael Nadal a fost urmat în optimi de alți cinci capi de serie: Grigor Dimitrov (3), Marin Cilic (6), Pablo Carreno-Busta (10), Nick Kyrgios (17) și Diego Schwartzman (24).

Australian Open 2018 | Partida zilei la masculin: Juan Martin del Potro (cap de serie 12) – Thomas Berdych (cap de serie 19), meciul patru pe Hisense Arena, aprox. 8:00

Cea mai echilibrată și mai grea confruntare dacă luăm în discuție poziția pe lista capilor de serie (diferență, dar și ca medie), meciul aduce în față doi jucători experimentați, înalți, cu servicii letale, experiența finalelor de Mare Șlem în bagaj și o bază de fani importantă (cu un plus în favoarea Turnului din Tandill, la fel cum tot înspre argentinian înclină și balanța palmaresului direct, 5-3, a agresivității pe teren, a victoriilor de impactul în circuit).

Cehul este jucătorul cu rezultatele mai bune la Australian Open – șase ediții consecutive în care a jucat sfert de finală sau semifinală, între 2011 și 2016, în timp ce DelPo nu are decât două prezențe în sferturi în întreaga carieră și două forfait-uri în ultimii doi ani.

Big hitter Del Potro are 100 de lovituri câștigătoare în cap la această ediție de Australian Open, un set mai puțin pierdut decât Berdych și un profil al serviciului un pic mai bun decât Berdych.

Australian Open 2018 | Partida zilei la feminin: Angelique Kerber (cap de serie 21) – Maria Șarapova, sesiunea de seară pe Rod Laver Arena, 10:00

Un duel care, la fel ca și acel Simona Halep – Maria Șarapova de la US Open 2017 se consumă ridicol de devreme în turneu, între singurele două sportive de pe tablou care au în palmares titlu la Australian Open, două foste #1 și două jucătoare care au impresionat pe 2018 – Kerber cu o serie de invincibilitate de 11 partide, Șarapova – cu un prim set fabulos contra Sevastovei, de 6-1, cu patru game-uri câștigate la zero, 12 lovituri câștigătoare, 10 din 10 puncte câștigate pe primul serviciu și 6 din 8 pe al doilea.

Două jucătoare care au impresionat de-a lungul anilor prin determinare pe teren, spiritul de luptă, calități fizice și agresivitate se ciocnesc într-o înfruntare a titanilor care amenință să le scoată pe ambele din turneu – dacă meciul va fi un maraton de mare intensitate. Kerber a pierdut doar nouă game-uri în primele două tururi și este pe lsita scurtă de favorite la trofeu, Șarapova are avantaj 4-3 la întâlnirile directe, dar înfrângeri în ultimele două partide disputate.

Australian Open 2018 | Meciuri de interes în ziua a șasea

  • Alexander Zverev (cap de serie 3, 20 ani) – Hyeon Chung (58 ATP, 21 ani) – meciul 2 pe Rod Laver Arena, aprox. 3:30
  • Karolina Pliskova (cap de serie 6) – Lucie Safarova (cap de serie 29) – meciul 2, Margaret Court Arena, aprox. 3:30
  • Dominic Thiem (cap de serie 5) – Adrian Mannarino (cap de serie 26) – meciul 3, Margaret Court Arena, aprox. 5:00
  • Novak Djokovic (cap de serie 14) – Albert Ramos-Vinolas (cap de serie 21) – meciul 1, Margaret Court Arena, ora 10:00
  • Roger Federer (cap de serie 2) – Richard Gasquet (cap de serie 29) – meciul 2 sesiunea de sear[, Rod Laver Arena, aprox. 12:00

Sorana Cîrstea și Horia Tecău evoluează sâmbătă la dublu. Sorana Cîrstea face pereche cu brazilianca Haddad Maia, iar cele două vor juca în turul doi din proba de dublu feminin pe Terenul 13, împotriva perechii cap de serie 15, Rosolska / Spears (Polonia / SUA) – meciul doi, în jurul orei 3:30. Horia Tecău și Jean Julien Rojer (favoriți 3) joacă și ei meciul din turul doi, sâmbătă. Au parte de o partidă de gală, pe Terenul 2, în care adversari le vor fi australienii Lleyton Hewitt și Sam Groth. Hewitt, cel mai tânăr număr unu din istoria tenisului masculin, a revenit în competiție la doi ani după retragere pentru a-i fi alături lui Groth la ultimul turneu al carierei. Partida se va începe cel mai probabil după ora 7:30.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani:
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani: "Decât să mănânc covrigi"
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Adio, plată cu cardul. Românii obligați să scoată numerar la ATM
Adio, plată cu cardul. Românii obligați să scoată numerar la ATM
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open
Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×