LIVE BLOG H&H, la braț în turul secund. Simona și Victor merg mai departe! Așa am trăit ziua a doua de la Melbourne

LIVE BLOG H&H, la braț în turul secund. Simona și Victor merg mai departe! Așa am trăit ziua a doua de la Melbourne
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Doi români din cei patru intrați în concurs în ziua secundă s-au calificat în turul al doilea. Simona Halep a trecut de Katarzyna Piter (Pol), 6-0, 6-1, iar Victor Hănescu l-a depășit pe Peter Gojowczyk (Ger), scor 7-6/5, 7-6/5, 6-3.
  • Sorana Cîrstea s-a înclinat în fața Marinei Erakovic (NZL), scor 4-6, 6-7/6, iar Irina Begu a fost învinsă de Galina Voskoboeva (Kaz), 5-7, 6-4, 5-7. În această noapte va juca în turul al doilea Monica Niculescu. Pentru accederea în turul al treilea, eleva lui Călin Ciorbagiu e obligată să treacă de nemțoaica Sabine Lisicki
  • Gillles Simon și Daniel Brands au fost protagoniștii celui mai spectaculos meci al zilei a doua. Francezul câștigător în trecut la București s-a impus în cinci seturi (4 ore și 32 de minute!), după ce a salvat 7 mingi de meci
  • Căldura a făcut ravagii la Melbourne, temperatura atingând și 45 de grade Celsius! Canadianului Frank Dancevic i s-a făcut rău în partida cu Benoit Paire, iar un copil de mingi a leșinat
  • 8 jucători de pe tabloul masculin au abandonat după doar 2 zile de concurs: Tomic, Haas, Haase, Bogomolov, Golubev, Isner, Reister și Stepanek. Niciodată în istoria turneelor de grand slam nu s-a mai atins o astfel de cifră în debut
  • Idolul australian Lleyton Hewitt (32 de ani) a cedat în cinci seturi încleștarea cu italianul Andreas Seppi
  • Maria Șarapova a obținut a 150-a victorie a carierei la turneele de Grand Slam, după succesul în fața lui Bettanie Matek Sands
  • Rafael Nadal merge mai departe, după ce Bernard Tomic s-a retras la finele setului de debut (6-4 pentru Rafa)
  • Trei capi de serie au fost eliminați azi: Svetlana Kuznețova (19), Philip Kohlschreiber (21) și John Isner (13)

Citește și De ce a fost coșmar pentru Begu și Cîrstea la Australian Open

Citește și Halep a urcat pe locul 10 în lume! La debutul la Melbourne, Simona a fost la două minute de cea mai „scurtă” victorie într-un Grand Slam

UPDATE 15:15 Simona Halep a început tare primul turneu de Grand Slam al anului, cedând un singur game pe toată durata jocului cu poloneza Katarzyna Piter, scor 6-0, 6-1. Prin succesul cu Piter, Halep a intrat deja pe „plus” la Australian Open. Pentru accederea în turul secund românca a primit 70 de puncte WTA, acumulând deja un plus de 65 de puncte în ierarhia mondială, în condițiile în care în 2013 s-a oprit în turul 1 și s-a ales cu 5 puncte. Dacă azi s-ar publica din nou clasamentul mondial, atunci Halep ar fi pe locul 10 mondial.


UPDATE 14:45 THAT’S ALL FOLKS! S-a încheiat la Melbourne și ultima partidă a zilei secunde. Maria Șarapova s-a impus în două seturi în fața americancei Bettanie Matek Sands, 6-3, 6-4, în turul întâi al turneului feminin de la Australian Open. Rusoaica a obținut a 150-a victorie din carieră în turneele de Grand Slam


UPDATE 14:35 UN COMPLEX LA ÎNĂ‚LȚIME Așa arată la această oră Complexul Melbourne Park, în care se mai desfășoară doar partida Maria Șarapova – Bettanie Matek Sands


UPDATE 14:10 DEGEABA AI AȘI ÎN MÂNECĂ‚! Lui Daniel Brands i-au fost insuficienți cei 41 de ași pe care i-a servit în partida pierdută în cinci seturi în fața lui Gilles Simon. Germanul e lider la capitolul ași în ziua secundă a competiției


UPDATE 14:00 CEL MAI LUNG MECI al zilei a doua i-a avut protagoniști pe francezul Gilles Simon și pe germanul Daniel Brands. Simon s-a impus cu 6-7, 6-4, 3-6, 6-3, 16-14, după 4 ore și 32 de minute de joc


UPDATE 13:20 CĂ‚LDURĂ‚ MARE, MON CHER! Fotoreporterii agenției EPA au surprins câteva cadre sugestive despre atmosfera sufocantă care a cuprins orașul australian în ziua a doua de concurs

 


UPDATE 13:00 FASHION TV Rusoaica Maria Șarapova joacă de la această oră, în runda inaugurală de la Melbourne, cu excentrica americancă Bettanie Matek Sands. Așa cum era de așteptat, cele două fashion-iconuri ale tensiului mondial. Maria conduce cu 2-0 în actul de debut


UPDATE 12:34 Bernard Tomic (Australia) s-a retras la scorul de 4-6, forțat de o accidentare suferită în debutul jocului. Primul favorit al competiției, Rafael Nadal, se califică astfel în turul doi fără prea mari bătăi de cap. „E greu să comentezi un astfel de meci. Am trecut și eu prin multe accidentări și știu cât de greu este pentru Bernard. Mă simt extraordinar aici, pe o arenă superbă și înconjurat de fani grozavi”. a declarat spaniolul la interviul de după meci.


UPDATE 12:15 Cei mai mulți dintre jucători s-au plâns astăzi de căldura insuportabilă de la Melbourne, 45 de grade Celsius indicând termometrele la un moment dat. Canadianul Frank Dancevic s-a prăbușit pe teren, sufocat fiind de teribila zăpușeală, iar câțiva jucători s-au retras tocmai din această cauză. Italianul Fabio Fognini a știut cum să scape de caniculă, bucurându-se totodată de victoria din primul tur, obținută în fața lui Alex Bogomolov (Rusia).


UPDATE 11:40 Cu siguranță a fost o zi perfectă pentru favoriți. Însă pe Rod Laver mai sunt de disputat blockbusterele zilei la Melbourne: Rafel Nadal (Spania) – Bernard Tomic (Australia) și Maria Sharapova (Rusia) – Bethanie Mattek (SUA)!


UPDATE 10:30 În tenis nu poți învinge dacă nu câștigi și punctele din momentele cheie ale unui meci, iar acest lucru s-a confirmat și astăzi. Cîrstea pierde tie-breakul după alte două mingi de set ratate , iar forma sa slabă continuă. Cîrstea – Erakovic: 4-6, 6-7!


UPDATE 10:20 Final încins de set! Sorana face 6-5, după un alt game fulgerător, ca apoi să treacă din nou pe lângă o șansă imensă. Ratează minge de set, iar acum soarta meciului se va decide în tie-break, unde Cîrstea are 3-1! Britanicul Andy Murray (4 ATP) nu a stat prea mult la discuții cu japonezul Go Soeda (112 ATP), scor 6-1, 6-1, 6-3.


UPDATE 10:17 Hănescu, la relaxare. Victor a postat pe pagina sa de facebook o poză de la refacere. „Baie în apă înghețată pentru refacere musculară. Au fost 43 grade la Melbourne și pe teren peste 50 grade. Am trecut de primul tur (76 76 63). Condiții grele de joc, dar mă bucur pentru victorie!„, a scris Victor, care în runda inugurală a trecut de Gojowczyk



UPDATE 10:09 Ce păcat! Cîrstea și-a creat două șanse de set și le-a irosit! Erakovic își face serviciul (5-5), iar acum trebuie să sperăm ca Sorana are forța mentală să depășească momentul!


UPDATE 10:02 Imprevizibilul se află la el acasă pe Terenul 20 din Melbourne Park. După șapte game-uri fără break, acum vin două jocuri la rând pe serviciul adversarei. Însă Erakovic se află acum sub presiune, 5-4. Trei ași a reușit Sorana, iar Erakovic doi.


UPDATE 07:52 Cîrstea sparge gheața! Îi rupe serviciul adversarei pentru prima dată în manșa a doua, iar acum servește pentru set! Jucătoarea antrenată de Victor Ioniță rămâne în picioare!


UPDATE 09:53 Ambele jucătoare își consolidează serviciul încă o dată: 4-3 pentru Cîrstea în manșa a doua! Un break acum ar fi ideal! 60 de puncte a câștigat Erakovic până acum, Sorana 57, însă diferența a fost făcută în momentele importante.


UPDATE 09:45 Actul doi se desfășoară într-un mod complet diferit: nici un break până acum!. Sorana se află din nou în față, grație unui joc puternic la serviciu, iar lucrurile curg într-o direcție bună: 3-2! Pe Rod Laver avem parte de un spectacol total. Hewitt – Seppi : 2-2 la seturi!


UPDATE 09:35 „Sori” începe încrezător primul set! După trei jocuri la rând în care nu și-a realizat serviciul, acum o face foarte rapid. Nici Erakovic nu se lasă mai prejos și egalează la, ca apoi românca să iasă la rampă: 2-1.  Pe Rod Laver, dramatismul se află la cote maxime. Hewitt – Seppi : 1-2 la seturi, 5-6 în actul patru.


UPDATE 09:25 Abundență de break-uri pe Terenul 20 din Melbourne Park. Erakovic a rupt pentr a treia oară serviciul româncei și s-a aflat în postura de a servi pentru primul act! În ciuda câtorva șanse de rebreak, Sorana nu s-a mai putut mobiliza la retur și primul set trece în contul jucătoarei din Noua Zeelandă. Românca are un procentaj care o trage în jos: doar două mingi de break reușite din nouă șanse. Așadar, prima manșă intră în prelungiri! Pe Margaret Court, Delpo se află în față, 2-1 la seturi cu Williams!


UPDATE 09:11 Se pare că jucătoarea născută la Tîrgoviște nu își găsește ritmul, cedând din nou un game pe propriul serviciu. Erakovic conduce cu 3-4, ca urmare a unei eficiențe maxime la mingile de break convertite: două din două! Sorana replică solid și egalează la 4, iar cu un game realizat acum ar deveni marea favorită pentru adjudecarea primei manșe!


UPDATE 09:02 Cîrstea a pierdut două game-uri consecutive, iar Erakovic s-a aflat la cârma partidei: 3-2. Însă un break în proba feminină nu cântărește foarte mult, iar românca a replicat cu un retur solid: 3-3! 23 de ani are Sorana, în timp ce adversara ei este mai în vârstă cu doi ani.


UPDATE 08:51 Sorana își face din nou serviciul, de această dată mai greu, trecând și prin emoțiile unei mingi de break. Totuși, românca și-a păstrat nervii tari și preia conducerea, 2-1. Pe Rod Laver, eroul local Hewitt are o explozie de bucurie, închizând setul trei cu italianul Seppi. Însă mai are mult de tras: 1-2 la seturi pentru jucătorul din „Cizmă”!


UPDATE 07:52 Erakovic egalează la 1, în urma unui game destul de lung. Sorana vine după o serie negativă de cinci înfrângeri consecutive. Să sperăm că ghinionul va fi „spart”, chiar pe hardul din Melbourne!


UPDATE 08:38 A început întâlnirea dintre Sorana Cîrstea (România) și Marina Erakovic (Noua Zeelandă), într-o atmosferă incendiară la propriu: 41 de grade Celsius!. Românca este favorita 21 a turneului și servește prima! Start promițător: Sorana și-a făcut serviciul fără probleme, în aproape un minut de joc: 1-0!


UPDATE 08:20 Juan Martin Del Potro (5 ATP) are de muncit pe Margaret Court Arena! Rhyne Williams (130 ATP) îi face viața grea, după ce i-a luat primul set, scor 7-6. Acum, Delpo conduce cu 4-2 în manșa secundă. „Aga” Radwanska (Polonia) a trecut în trei seturi de Yulia Putintseva (Kazakhstan): 6-0, 5-7, 6-2 Meciul Soranei stă să înceapă în arșița din Australia!


UPDATE 08:00 O altă retragere la Melbourne! Julian Reister n-a putut duce la bun sfârșit lupta cu Thomaz Bellucci, iar Sorana Cîrstea va intra pe Terenul 20 în aproximativ 15 minute.


UPDATE 07:52 Pe terenul central, Rod Laver Arena, favoritul gazdelor, Lleyton Hewitt, se află în mare dificultate, Andreas Seppi (Italia) conducându-l cu scorul de 7-6, 5-2 (Eurosport). Veteranul australian este recunoscut pentru spiritul de luptă cu care reușeste să întoarcă scorurile în favoarea sa. Va izbuti și de această dată?


UPDATE 07:40 Meciul Soranei Cîrstea (România) împotriva Marinei Erakovic (Noua Zeelandă) va avea loc pe Terenul 20, imediat după finalul jocului dintre Thomaz Bellucci (Brazilia) și Julian Reister (Germania), în acest moment 4-6, 6-3, 7-6. Frank Dancevic s-a ridicat și a reluat partida cu Benoit Paire, dar între timp s-a produs altă retragere din cauza căldurii. Cehul Radek Stepanek n-a mai făcut față condițiilor atmosferice și a abandonat, atunci când îl conducea cu scorul de 2-1 la seturi pe Blaz Kavcic (Slovenia).


UPDATE 07:22 Canicula din Australia face prima victimă!  Frank Dancevic (Canada) s-a prăbușit pe teren și o întreagă echipă de medici îi acordă îngrijiri. În acest moment,  condițiile de joc de la Melbourne sunt brutale: 42 de grade Celsius! Ar trebui ca organizatorii să întrerupă meciurile?


UPDATE 07:00 La primul meci alături de Stefan Edberg, Federer începe magistral: 6-4, 6-4, 6-2, împotriva tânărului australian, James Duckworth (133 ATP). Eleva lui Andrei Mlendea, Jelena Jankovic, s-a calificat și ea în turul doi, după o demonstrație de forță: 6-1, 6-2, în fața japonezei Misaki Doi (89 WTA).


UPDATE 05:00 Două calde, una rece. Victoriile obținute de Siomna Halep și Victor Hănescu au fost urmate de o înfrângere a Irinei Begu. După trei victorii în calificări, reprezentanta României a fost învinsă cu 7-5, 4-6, 7-5 de Voskoboeva. Begu a avut 5-1 și două mingi de meci la 5-3, însă n-a reușit să se califice mai departe. În această dimineață, România mai contează pe Sorana Cîrstea, care o va înfrunta pe Marina Erakovic din Noua Zeelandă.


UPDATE 04:41 Dramatism! Irina Begu a ratat două mingi de meci la 5-3, iar jocul ei cu Voskoboeva este relansat. Adversara a câștigat trei game-uri consecutive, cu două break-uri. Declinul româncei continuă, de la 5-1 s-a făcut 5-6!


UPDATE 04:37 Steagul sus! Victor Hănescu s-a calificat în turul doi după ce l-a învins cu 7-6, 7-6, 6-3 pe germanul Gojowczyk. În turul secund, românul îl va înfrunta pe Milos Raonic. „Hăne” a închis jocul la a patra minge de meci. Ultimul game a durat aproximativ 10 minute. Partida s-a întins pe două ore și 16 minute.


UPDATE 04:23 După aproximativ două ore de joc, Irina Begu se simte la fel de bine ca și la început. S-a desprins la 3-1 și în setul decisiv. Românca a avut în fiecare set acest rezultat pe tabelă. După două ore și 5 minute de joc, Victor Hănescu servește pentru meci! Begu este pe urmele lui Victor, românca servește la rândul ei pentru meci, la 5-1 în „decisiv”!


UPDATE 04:20 A sosit și momentul lui Roger Federer, debutul cu australianul Duckworth și cu Stefan Edberg în lojă. 

UPDATE 04:07 „Hăne” e pe val! Victor face 3-0 în setul trei și nimic nu pare să-l mai oprească din drumul spre o victorie. Nici măcar temperaturile de aproape 40 de grade. Serviciul îi merge ca la carte.


UPDATE 04:05 Wozniacki, după victoria cu 6-0, 6-2 în fața spaniolei Dominguez Lino: „E timpul pentru o baie cu gheață și recuperare”. 

UPDATE 03:55 Moment magic. Irina Begu are o răbufnire pe serviciul lui Voskoboeva și face break la zero. Acesta a venit în cel mai bun moment, la 5-4 pentru ea. Românca a restabilit egalitatea la seturi, 1-1. La scurt timp, „Hăne” se desprinde la 2-0. Setul secund l-a câștigat ca și pe primul, în tie-break, cu 7-5!


UPDATE 03:30 A doua oară să fie cu noroc? Irina Begu forțează revenirea, după ce s-a desprins la 3-1 și  în setul secund. Românca pierde iar avantajul creat, Voskoboeva a egalat la 3-3. La această oră, la Melbourne sunt 39 de grade!


UPDATE 03:26 Ce bine e când dai de umbră. Tomas Berdych, într-un moment de relaxare, într-o zi fără emoții. Cehul este deja în turul secund la Australian Open. 


UPDATE 03:23 Totul pentru Vika. 

UPDATE 03:12 Victorieeeee Halep! Simona s-a impus fără emoții în primul tur la Australian Open, cu 6-0, 6-1 în fața polonezei Katarzyna Piterm, după numai 53 de minute. Cea mai bună românca a momentului va juca în turul secund cu învingătoarea dintre Lesia Tsurenko (Ucraina) și Varvara Lepchenko (SUA). 


UPDATE 03:05 Set Hănescu. Victor are 1-0 la seturi după ce s-a impus cu 7-6 (7-5 în tie-break) în fața lui Gojowczyk. În schimb, Irina Begu a ratat o șansă de a închide setul la 5-4, iar acum este la un pas de a pierde primul set cu Voskoboeva.


UPDATE 02:54 Irina Begu are de tras. Românca a fost egalată de Voskoboeva, 4-4, după ce a avut trei game-uri avans. În schimb, Simona Halep se desprinde și în actul doi, la 3-1, și se îndreaptă către o primă victorie la Australian Open.


UPDATE 02.47 Hănescu nu se lasă. A ieșit dintr-o situație complicată, iar acum este din nou în meci. După ce a salvat două șanse ale germanului de dublu break, românul a restabilit egalitatea (4-4). Nu numai Simona a început cu 6-0, ci și fostul lider mondial Craoline Wozniacki, în partida cu Dominguez Lino. 


UPDATE 02:32 Simona Halep este hotărâtă să petreacă foarte puțin timp pe teren cu poloneza Piter. În numai 15 minute a făcut deja 5-0. În schimb, Hănescu are probleme cu Gojowczyk după ce și-a cedat serviciul la 1-1. Halep a câștigat primul set, 6-0, în numai 20 de minute. Piter i-a luat doar opt puncte! Și Irina Begu a reușit break-ul și are 3-1 cu Voskoboeva.


UPDATE 02:20 La serviciu! Toți trei reprezentanții României au început meciurile pe propriul serviciu. Simona Halep a intrat hotărâtă și a făcut deja break-ul, după numai 6 minute de joc (2-0). Primul meci s-a încheiat deja, Alize Cornet s-a calificat prin abandonul slovenei Hercog, la 1-0. Două minute de joc pentru aproximativ 15.000 de euro!


UPDATE 02:05 Paso doble. Tenismenii își fac apariția pe teren. De această oră se vor disputa 16 meciuri! 

UPDATE 01:55 Victor Hănescu a ajuns la o performanță de invidiat la Australiian Open, va juca pentru al 11-lea an consecutiv la Melbourne Park. De primul tur a trecut doar în 2005, 2009 și 2010. În 2013, Simona Halep s-a oprit tot în turul întâi, în timp ce Irina Begu are de apărat punctele primite pentru calificarea în turul secund


UPDATE 01:42 N-au mai rămas multe minute până la startul meciurilor din ziua a doua. De la ora 2:00 pe terenuri vor fi trei români: Simona Halep, Irina Begu și Victor Hănescu. Organizatorii îi invită pe cei care vin la Melbourne Park să consume multe lichide și să fie dotați cu pălării. 


UPDATE 01:00 SORANA, LA VESTIARE Mihnea Cîrstea, fratele Soranei, a postat în urmă cu câteva minute o fotografie cu sora sa într-unul din vestiarele de la Melbourne, înaintea unui antrenament. Cîrstea, favorită 21, va juca al treilea meci de pe terenul 20 în compania neo-zeelandezei Marina Erakovic


UPDATE 00:50 ÎN BLOCK-START Primele partide ale acestei zile, ora 2:00, ora României. Rod Laver Arena: Johanna Larsson (Sue) – Victoria Azarenka (Blr/2), Hisense Arena: Lourdes Dominguez Lino (Spa) – Caroline Wozniacki (Dan/10), Margaret Court: Katarzina Piter (Pol) – Simona Halep (Rou/11), Show Court 2: Marinko Matosevic (Aus) – Kei Nishikori (Jap/16)


UPDATE 00:30 VEDERE DE LA ANTIPOZI Câștigătoare în trei seturi în runda inaugurală în fața britanicei Heather Watson, slovaca Daniela Hantuchova (30 de ani, 32 WTA) a făcut înviorarea din această dimineață într-un parc. Și pentru că twitterul exercită pentru aproape fiecare jucător de tenis o atracție fascinantă, Hantuchova nu avea cum să nu imortalizeze relaxantul colț de Rai. „Bună dimineața din Melbourne! Nu e nimic mai frumos decât să începi ziua cu o alergare pe marginea unui râu. Se anunță a fi o zi toridă”, a scrijelit pe twitter fata care locuiește în Monte Carlo. Ce ziceți? E un peisaj dătător de bună dipoziție?





UPDATE 00:15 BATE FIERULCÂT E CALD! „Romica Jurcă” transmite buletinul meteo din Melbourne


UPDATE 23:45 Noapte albastră… Meciurile de la Melbourne sunt transmise în România de canalele Eurosport. Partida Simonei Halep va fi difuzată live începând cu ora 2:00 pe Eurosport 2


UPDATE 23:30 Te pui cu ceasu’? Roger Federer stabilește la această ediție de la Australian Open un nou record. Elvețianul se află la cel de-al 57-lea turneu de Grand Slam consecutiv, depășindu-l astfel pe sud-africanul Wayne Ferreira, cu 56 (AO 92 – AO 2003). Federer joacă azi, în meciul secund de pe Rod Laver Arena, cu australianul James Duckworth.

Top 10 participări consecutive la turneele de GS: 1. Roger Federer 57, 2. Wayne Ferreira 56, 3. Stefan Edberg 54, 4. Feliciano Lopez 48, 5. Fabrice Santoro 46, 6. David Ferrer 45, 7. Dominik Hrbaty 44, 8.Fernando Verdasco 43, 9. Tomas Berdych 42, 10. Tommy Robredo 41


A doua zi de la Australian Open se va deschide cu trei români pe hardul de la Melbourne (ora 02:00, ora României): Hănescu – Gojowczyk, Halep – Piter și Begu – Voskoboeva. Apoi, spre dimineață, Sorana Cîrstea vrea să rupă seria negativă de cinci înfrângeri consecutive, în fața Marinei Erakovic. ProSport îți prezintă o analiză a meciurilor din această noapte, începând cu cele de la ora 02:00.

Așa am trăit LIVE BLOG ziua 1 de la Australian Open. Citește „Breakdance Niculescu” și vezi cel mai tare schimb al zilei.

Victor Hănescu (locul 76 ATP) – Peter Gojowczyk (locul 135 ATP) prima întâlnire dintre cei doi (ora 02:00)

Victor Hănescu (33 de ani) – România

  • Antrenor și date personale: Jean-Francois Bachelot. 1.98 m – înălțime și 88 de kg –  greutate.  
  •  Stilul de joc: Lovește forehandul cu mâna dreaptă și reverul cu o singură mână. Lovitura preferată este reverul, iar suprafața favorită zgura.  
  •  Performanțe la Grand Slam-uri: turul doi la Australian Open (2005, 2008, 2009, 2010), sferturi la Roland Garros (2005), turul trei la Wimbledon (2003, 2009, 2010) și turul doi la US Open (2008, 2010).
  •   Premii în bani: 3.991.932 de dolari.

 

Peter Gojowczyk (24 de ani) – Germania

  •  Antrenor și date personale: Lars Uebel. 1.85 m – înălțime și 83 de kg – greutate.
  •  Stilul de joc: Lovește forehandul cu mâna dreaptă și reverul cu două mâini. Lovitura preferată este dreapta în cros, iar suprafața favorită hardul.
  •  Performanțe la grand Slam-uri: primul tur la Australian Open (2011).
  •  Premii în bani: 320.920 de dolari

 

Plusurile și minusurile lui Peter Gojowczyk:

Plusuri:

  •  Rever puternic în lungul liniei
  •  Forehand destul de solid
  • Formă de joc excelentă. A ajuns până în semifinale la Doha, unde i-a furat un set lui Nadal
  • Serviciu bun în unele momente, dar inconstant

Minusuri:

  •  Experiență scăzută în meciurile de Grand Slam. A mai disputat un singur joc pe tabloul principal.
  • Duble greșeli. Obișnuiește să le facă des, mai ales în momentele cheie.
  •  Dacă este ținut în spatele liniei de fund, greșește des.
  •  Jocul de passing lasă de dorit.

 

Simona Halep (locul 11 WTA) – Katarzyna Piter (locul 119 WTA) – prima întâlnire dintre cele două. (ora 02:00)

Simona Halep (22 de ani) – România

  •   Antrenor și date personale: Fără antrenor, 1.68 m – înălțime și 60 de kg – greutate.
  •   Stilul de joc: Lovește forehandul cu mâna dreaptă și reverul cu două mâini. Lovitura preferată este reverul în lung de linie, iar suprafața favorită zgura
  •   Performanțe la Grand Slam-uri: turul trei la Australian Open (2011), turul doi la Roland Garros (2011), turul doi la Wimbledon (2011, 2013) și optima la US Open (2013).    
  •   Premii în bani: 2.046.548 de dolari

Katarzyna Piter (22 de ani) – Polonia

  •   Antrenor și date personale: Jakub Piter (fratele ei), 1.73 m – înălțime și 56 de kg – greutate
  •   Stilul de joc: Lovește forehandul cu mâna dreaptă și backhandul cu două mâini. Suprafața preferată este zgura, iar lovitura favorită forehandul..
  •   Performanțe la Grand Slam-uri: N-a ajuns niciodată pe tabloul principal.
  •   Premii în bani: 164.673 de dolari.

Plusurile și minusurile Katarzynei Piter:

Plusuri:

  •  Lovitură puternică de forehand
  • Joc bun de atac
  • Lovește mingea foarte repede, iar atunci când intră în teren, pune problem serioase

Minusuri:

  •  Experiență scăzută
  •  Joc defensiv slab
  •  Calitatea backhandului ei lasă de dorit

 

Irina Begu (locul 127 WTA) – Galina Voskoboeva (locul 77 WTA)a doua întâlnire dintre cele două (Irina s-a impus în 2012, la Tashkent, scor 3-6, 7-6, 7-5). (ora 02:00)

Irina Begu (23 de ani) – România

  •  Antrenor și de date personale: Fără antrenor. 1.81 m – înălțime și 67 de kg – greutate.
  •  Stilul de joc: Lovește forehandul cu mâna dreaptă și reverul cu două mâini. Lovitura favorită este reverul și suprafața preferată zgura.
  •   Performanțe la Grand Slam-uri: turul doi la Australian Open (2013), turul doi la Roland Garros (2011, 2012), primul tur la Wimbledon (2011, 2012, 2013) și turul doi la US Open (2012)
  •  Premii în bani: 954.887 de dolari.

 

Galina Voskoboeva (29 de ani) – Kazakhstan

  • Antrenor și date personale: Elena Voskoboeva (mama ei), 1.83 m – înălțime și 67 de kg – greutate
  • Stilul de joc: Lovește forehandul cu mâna dreaptă și reverul cu două mâini. Suprafața favorită este hardul.
  •  Performanțe la Grand Slam-uri: turul trei la Australian Open (2009, 2012), turul doi la Roland Garros (2008, 2009, 2013), turul doi la Wimbledon (2012) și turul doi la US Open (2012, 2013).
  •  Premii în bani: 2.072.936 de dolari

 

Plusurile și minusurile Galinei Voskoboeva:

Plusuri:

  •   Joc solid de pe linia de fund.
  •   Abilitate excelentă de a trimite mingile în lung de linie în profunzime.
  •   Joc de picioare foarte bun

Minusuri:

  •   Probleme cu accidentările (a suferit mai multe operații, ultima la șold)
  •   Mental instabil
  •   Stare fizică precară

 

Sorana Cîrstea (locul 21 WTA) – Marina Erakovic (locul 52 WTA) – a doua întâlnire dintre cele două (Sorana s-a impus în anul 2008, pe zgură, la Fes)

Sorana Cîrstea (23 de ani) – România

  • Antrenor și date personale: Victor Ioniță, 1.76 m – înălțime, 59 de kg
  • Stilul de joc: Lovește forehandul cu mâna dreaptă și reverul cu două mâini, iar lovitura preferată este forehandul.
  • Performanțe la Grand Slam-uri: turul trei la Australian Open (2012, 2013), sferturi la Roland Garros (2009), turul trei la Wimbledon (2009, 2012) și turul trei la US Open (2009)
  • Premii în bani: 2.572.069 de dolari

Marina Erakovic (25 de ani) – Noua Zeelandă

  • Antrenor și date personale: Christian Zahalka, 1.74 m – înălțime și 65 de kg – greutate
  • Stilul de joc: Lovește forehandul cu mâna dreaptă și reverul cu două mâini. Suprafața favorită este iarba, iar lovitura preferată forehandul
  • Performanțe la Grand Slam-uri: turul doi la Australian Open (2009, 2012), turul trei la Roland Garros (2013), turul trei la Wimbledon (2008, 2013) și primul tur la US Open (2008, 2011, 2012, 2013).
  • Premii în bani: 1.526.547 de dolari.

Plusurile și minusurile Marinei Erakovic:

Plusuri:

  • Jucătoare completă (are toate loviturile în arsenal)
  • Inteligență în joc (știe cum și când să schimbe tactica în timpul meciului)
  • Agresivitate
  • Impune un ritm ridicat al jocului

Minusuri:

  • Comite multe greșeli neforțate
  • Formă slabă
  • În unele momente cade în propria capcană, din dorința de a termina punctele prea repede
A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, declarație năucitoare despre Călin Georgescu: 'Mă întreb dacă e om, pare un…'
Elena Lasconi, declarație năucitoare despre Călin Georgescu: 'Mă întreb dacă e om, pare un…'
Florin Prunea a spus ce l-a impresionat la catafalcul lui Helmut Duckadam de la Arena Națională
Florin Prunea a spus ce l-a impresionat la catafalcul lui Helmut Duckadam de la Arena Națională
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia și-a putut stăpâni lacrimile când și-a auzit prietenul spunând asta: „M-am simțit eu umilit”
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia și-a putut stăpâni lacrimile când…
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
A refuzat echipe din Turcia şi a semnat cu Universitatea Craiova! Vedeta lui Rotaru vrea primul trofeu în România de la revenire:
A refuzat echipe din Turcia şi a semnat cu Universitatea Craiova! Vedeta lui Rotaru vrea primul trofeu în România de…
Soția lui a rupt tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Helmut Duckadam înainte cu câteva zile de deces. „Toate s-au întâmplat ca un tăvălug”
Soția lui a rupt tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Helmut Duckadam înainte cu câteva zile de deces. „Toate…
După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul
După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri? Cum îi poate fi invalidat mandatul, dacă devine preşedinte
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri? Cum îi poate fi invalidat…
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Călin Georgescu, prima reacţie după ce Nadia Comăneci şi Gică Hagi au apărut în clipurile lui electorale! Mesaj direct pentru Zeiţa de la Montreal
Călin Georgescu, prima reacţie după ce Nadia Comăneci şi Gică Hagi au apărut în clipurile lui electorale! Mesaj direct pentru…
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Călin Georgescu va da ordinul. Legea care se va aplica peste tot în România
Călin Georgescu va da ordinul. Legea care se va aplica peste tot în România
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe mine”
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe mine”
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Cazurile de dopaj în tenis: Există abordări diferite? BBC Sport analizează cazurile Halep şi Swiatek
Cazurile de dopaj în tenis: Există abordări diferite? BBC Sport analizează cazurile Halep şi Swiatek
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul de la Sevilla deținea o colecție impresionantă
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul de la Sevilla deținea o…
×